Europa redeschide școlile cu testare COVID în scop preventiv. În România, clasele se închid pe rând și testările tot întârzie

Europa redeschide școlile cu testare COVID în scop preventiv. În România, clasele se închid pe rând și testările tot întârzie

Țările din vestul Europei anunță redeschiderea școlilor cu testare COVID periodică, în scop preventiv. În același timp, în școlile din România tot mai multe clase se închid rând pe rând din cauza cazurilor de COVID apărute, dar testările în masă întârzie.

Marea Britanie redeschide școlile cu testare săptămânală

Școlile din Marea Britanie se vor redeschide începând cu 8 martie. Guvernul britanic a anunțat o serie de măsuri impuse pentru redeschiderea unităților de învățământ, inclusiv testarea cadrelor didactice și ale elevilor.

Astfel, cadrele didactice și personalul școlilor primare vor efectua două teste rapide săptămânal, acasă, pentru a se asigura că nu pun în pericol sănătatea copiilor la școală.

La fel, și cadrele didactice și personalul școlilor gimnaziale și liceelor se vor testa de două ori pe săptămână, cu teste rapide, acasă.

La gimnaziu și licee, însă, inclusiv elevii vor efectua teste rapide periodice. Mai întâi, elevii vor fi testați de trei ori înainte de revenirea la școală din 8 martie, cu resursele de testare existente în școli. Ulterior, după revenirea fizică la școală, elevii vor trebui să se testeze acasă, cu teste rapide, de două ori pe săptămână, testele fiind puse la dispoziție tot de școală.

”Testarea personalului și a elevilor înainte de întoarcerea lor la școlile gimnaziale și licee, alături de celelalte măsuri de siguranță, ar trebui să le ofere familiilor și personalului din educație certitudinea unui mediu sigur pentru elevi și toți cei dragi lor”, a declarat ministrul britanic al educației, Gavin Williamson.

Și studenții facultăților britanice a căror profil de studiu necesită prezența studenților la anumite activități, vor continua să se testeze de două ori pe săptămână în campusurile universitare.

Specialiștii britanici susțin că ratele de infecție în școli sunt determinate de transmitere în comunitate mai largă, dar rolul testelor săptămânale este tocmai acela de a preveni răspândirea virusului în școli de către un copil sau cadru didactic infectat în afara școlii.

A doua campanie de testare masivă în școlile din Franța

Franța a anunțat că începe o nouă campanie de testare masivă în școli, după cea anunțată la sfârșitul anului trecut.

”Descoperirea cazurilor de COVID-19 prin această campanie va permite identificarea rapidă a purtătorilor virusului şi ruperea lanţurilor de infectare, pentru a proteja mai bine tinerii, familiile lor şi ansamblul comunităţii educaţionale”, explica în noiembrie anul trecut Asociaţia Spitalelor Publice din Paris importanța introducerii testărilor rapide la nivelul școlilor.

Dacă prima campanie s-a desfășurat atât în rândul cadrelor didactice, dar și a elevilor, folosindu-se teste rapide antigen, acum autoritățile franceze au aprobat testarea masivă în școli cu teste rapide de salivă.

„Cu testele de salivă, credem că aproape toată lumea va fi de acord să fie testată”, a spus ministrul francez al Educaţiei Jean-Michel Blanquer, care a precizat că această campanie va viza în primul rând elevii de clase primare.

Francezii vor începe testarea în masă în școli, cu teste rapide de salivă, săptămâna viitoare, după vacanță. Într-o primă etapă vor fi efectuate între 50.000 și 80.000 de teste pe săptămână, pentru a se ajunge la 200.000 de testări săptămânale în școlile franceze.

„Categoria prioritară sunt copiii şcolarizaţi pentru a identifica, fără a-i deranja prea mult, cazurile pozitive cu scopul de a prezerva şi proteja şcolile, care dorim să rămână deschise cât mai mult timp posibil”, a declarat ministrul francez al Sănătății, Olivier Veran, precizând că se încearcă evitarea unui lockdown strict, precum cel din martie 2020.

În România, testare doar pentru elevii care prezintă simptome

În România, școlile s-au redeschis la începutul lunii februarie, după vacanța intersemestrială. Primele clase s-au închis însă încă din prima săptămână, după confirmarea unor cazuri de COVID în rândul elevilor sau profesorilor.

Așa cum au declarat și oficialitățile noastre, în mod evident aceste cazuri au avut o sursă din afara școlii, de dinainte de reînceperea școlii fizice. Dar aceste cazuri, depistate abia după apariția simptomelor, constituie un pericol pentru sănătatea colegilor din clasa și școala respectivă.

Cu toate acestea, potrivit reglementărilor în vigoare, elevii din România pot fi testați cu teste rapide, în școli, doar dacă prezintă simptome specifice sau au intrat în contact direct cu un caz pozitiv. Acest lucru este specificat clar în acordul pe care părinții elevilor din școlile românești au fost sfătuiți să îl completeze.

Ceea ce înseamnă că în România testarea apare după ce există mari șanse ca virusul să fi fost deja răspândit în școală, odată apărute simptomele specifice COVID-19.

Ar schimba situația o testare periodică, o dată sau de două ori pe săptămână?

Probabil că, în anumite situații, da. Spre exemplu, în cazul elevilor care au dezvoltat simptome în a doua parte a săptămânii. Un test efectuat luni ar evidenția prezența virusului înainte de apariția simptomatologiei, iar izolarea cazului respectiv încă din acel moment ar scădea șansele probabile de răspândire a noului coronavirus la nivelul clasei.

Testarea periodică, soluție pentru stoparea pandemiei

Specialiștii germani au analizat rolul preventiv al testării periodice cu teste rapide și importanța inclusiv pentru stoparea pandemiei.

Politicianul social-democrat Karl Lauterbach, expert în probleme de sănătate, susține că testarea periodică a populației, cu teste rapide, ar reprezenta soluția pentru stoparea pandemiei.

”Dacă populația s-ar putea testa singură, în mod regulat, de pildă înainte de întâlnirile cu rude sau prieteni, lanțurile de infecții ar fi întrerupte”, a declarat Karl Lauterbach pentru un post public regional de televiziune din Germania.

În România, se recomandă ca testele rapide să fie efectuate de personal medical, iar pentru o testare în masă în școli cu teste rapide antigen, spre exemplu, este nevoie ca toate unitățile de învățământ să aibă mai multe cadre medicale în incintă, plus spațiu adecvat de depozitare pentru testele rapide.

În acest moment, protocolul de testare rapidă a elevilor din țara noastră face referire doar la testarea elevilor simptomatici a căror simptomatologie de boală debutează în timpul orelor de curs, colegilor cazurilor confirmate sau cadrelor didactice aflate în aceleași situații menționate anterior pentru elevi.

Ne puteți urmări și pe Google News