Ieri, în acest loc, am început citirea Eurobarometrului din noiembrie 2013 referitor la obișnuințele culturale ale europenilor.
Este vorba despre un studiu care evaluează cît citesc, merg la teatru, muzee și cinema, frecventează emisiuni radio/tv culturale etc. cetățenii europeni. În acest context, chipul României este palid, dar are și trăsături proprii.
Știu că, de cîte ori ne privim în oglindă, plonjăm, nervotic, în complexe opuse. Ne vedem, în același timp, speciali și ca toată lumea, cei mai buni și cei mai răi, invidiați de toți (că sîntem buni) dar și disperțuiți de toți (că sîntem cei mai răi). Nici autoevaluările în plan cultural nu sînt diferite. Ba sîntem geniali, fiind un popor plin de Eminescu, Brâncuși ori Eliade, ba sîntem o țară a manelelor și a plagiatorilor obraznici; ba sîntem centrul lumii (și lumea ne pizmuiește din cauza asta), ba sîntem o periferie uitată (și lumea nici nu știe de noi). Dacă opiniile sau chiar convingerile despre autorii de cultură pe care România i-a produs de-a lungul timpului sînt împărțite, de multe ori cu ardoare, e bine să aruncăm o privire și asupra poporului. Cît de multă cultură consumă poporul român? Veți recunoaște că răspunsul la această întrebare, odată aflat, poate explica multe și, mai mult, poate anticipa destule.
Iată cîteva rezultate raportate la media europeană: 51% dintre români au spus că au citit o carte (oricare!) în 2012, în vreme ce media europeană este de 72%. În privința mersului la cinema, situația e dramatică: doar 20% dintre români au mers la cinema măcar o dată, în vreme ce media europeană este de 52%.La teatru, au mers doar 15%, în vreme ce media europeană este de 26%. În muzee și galerii au intrat 21% dintre români, în vreme ce media europeană este de 37%. La balet, dans, operă, au mers doar 11% dintre români, în vreme ce media europeană este de 18%. Deși sîntem mari prieteni cu televizorul, nici în privința frecventării emisiunilor culturale la radio și tv nu stăm bine. Media europeană este de 72% ; în 23 de țări dintre cele 27 ale UE peste 60% dintre cetățeni au spus că au urmărit măcar o astfel de emisiune pe parcursul unui an întreg. În România, procentul celor care au fost măcar o dată telespectatori ori radioascultători de cultură în 2012 a fost de 59%.
Sociologii Eurobarometrului au stabilit și un indice al practicii culturale – un indicator compozit care reflectă gradul de obișnuință culturală. Procentul populației care, conform acestei agregări, se află la cel mai jos nivel cultural (adică, într-un an, nu au făcut nimic cultural, nici măcar un gest) este de 55% în România, față de 34% în Europa. Mai pe șleau, în România o majoritate clară nu are de-a face în nici un fel cu cele culturale. La acest nivel se situează relativ puține țări europene – mai rău ca noi stau doar portughezii, grecii și ciprioții, iar ungurii se găsesc cam la același nivel.
Interesant, însă, este tabloul motivațiilor. Întrebați ce îi împiedică să vină spre cultură, europenii au oscilat între lipsa de motivație (”nu mă interesează pur și simplu”), lipsa de timp, lipsa de bani și lipsa posibilității concrete de acces la cultură. În privința motivațiilor, România a făcut figură aparte. Cei mai mulți europeni dintre cei care nu frecventează cultura recunosc că nu-i interesează. Nu și în România! Stupefiant pentru mine, românii spun că nu se îndeletnicesc deloc cu cele culturale, în primul rînd, pentru că nu au timp. Lipsa de timp este prima cauză invocată de incultul român. Ai zice că sîntem o țară de oameni foarte ocupați, de oameni care muncesc de rup pămîntul și nu mai au timp să citească o carte! Ai zice că realitatea românească este frenetică și epuizează pe bietul român! Citind asemenea răspunsuri, mă întreb în ce țară trăiesc. Ce-or face compatrioții mei de nu au timp s citească măcar o carte sau să vadă o emisiune culturală la televizor pe an? Evident, pariez pe o imensă doză de ipocrizie în acest răspuns. Românii sînt, în realitate, în imensa lor majoritate dezinteresați de cultură. Pe de altă parte, ei știu că nu e bine să fie așa. În vreme ce europenii sînt onești și numesc adevăratul motiv (”nu mă interesează”), românii sînt ipocriți și disimulează adevăratul (același) motiv într-unul fals (”n-am timp”). Nu știu dacă faptul că dezinteresul pentru cultură e evaluat negativ chiar de către cei care îl manifestă este bine sau nu, dar e un fapt. În fine, și în altă privință sîntem aparte. Din toată Europa, România este țara care oferă cea mai slabă infrastructură culturală – motivul ”n-am acces la mijloacele care mă duc spre cultură (teatre, librării, biblioteci, muzee, internet etc)” este cel mai des invocat de români. Și aici, chiar cred că românii au fost onești. Paradoxal, lipsa banilor nu este primul motiv invocat de români cînd explică de ce nu vin spre cultură. Vă las să reflectați.
Recomandările noastre
