CIRCUITUL ŞPĂGII ÎN NATURĂ. Judecătoarea Geanina Terceanu MERGEA ACASĂ LA FRAŢII BECALI şi SE TEMEA CĂ ŞOBOLANII O SĂ-I RONŢĂIE bancnotele de 500 de euro

CIRCUITUL ŞPĂGII ÎN NATURĂ. Judecătoarea Geanina Terceanu MERGEA ACASĂ LA FRAŢII BECALI şi SE TEMEA CĂ ŞOBOLANII O SĂ-I RONŢĂIE bancnotele de 500 de euro

Motivarea Curţii de Apel Bucureşti în privinţa deciziei potrivit căreia judecătoarea Geanina Terceanu, Ioan Becali şi Victor Becali au fost arestaţi preventiv pe 20 noiembrie pentru o perioadă de 30 de zile, arată clar felul în care cei implicaţi nu aveau nicio emoţie în privinţa faptelor penale pe care le comiteau.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au acuzat-o pe judecătoare că ar fi luat 220.000 de euro mită pentru a-i achita pe cei doi şi pe alţi şase oameni de fotbal implicaţi în Dosarul Transferurilor, iar finalul lunii trecute, aceştia au reuşit să obţină de la vinovaţi mărturia că au mituit-o cu 220.000 de euro pe judecătoarea Terceanu, pentru ca aceasta să îi facă scăpaţi.

Conform ProSport în concluziile deciziei de arestare preventivă a celor trei pentru 30 de zile sunt subliniate modalităţile prin care cei 220.000 de euro i-au fost livraţi judecătoarei.

Şpaga a fost trimisă în mai multe etape

Ne puteți urmări și pe Google News

„În luna aprilie 2009 suspecta Terceanu Geanina a primit în mod direct de la suspectul Becali Ioan suma de 10.000 de euro, sumă remisă cu prilejul unei întâlniri pe care cei doi au avut-o într-un birou din incinta stadionului de fotbal Ghencea din Bucureşti.

Alţi 10.000 de euro au fost primiţi de către suspecta Terceanu Geanina în mod direct de la suspectul Becali Victor, în prezenţa suspectului Becali Ioan, în luna mai 2009, la locuinţa acestora din urmă situată în satul Pipera, comuna Voluntari, judeţul Ilfov.

Tot în luna mai 2009 suspecta Terceanu Geanina a mai primit suma de 40.000 de euro de la suspecţii Becali Ioan şi Becali Victor, sumă pe care aceştia din urmă au trimis-o judecătoarei prin intermediul martorului Manole Teodoris.

Sumele de bani primite de către suspecta Terceanu Geanina de la suspecţii Becali Ioan şi Becali Victor până la acest moment (mai 2009) au fost folosite de către acesta pentru achiziţionarea unei locuinţe (situate în Bucureşti, Calea Văcăreşti nr. 338, bloc 15, scara A, etajul 2, apt. 9, sectorul 4); din evidenţa informatizată a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară rezultă faptul că această locuinţa a fost cumpărată de către suspecta Terceanu Geanina la data de 22 mai 2009, pentru suma de 93.000 de euro.

În anul 2012, anterior pronunţării hotărârii de achitare în dosarul menţionat, suspecta Terceanu Geanina a mai primit de la suspecţii Becali Ioan şi Becali Victor suma de 105.000 de euro, sumă pe care cei doi au trimis-o judecătoarei prin intermediul martorei Manole Gabriela-Veronica, soţia martorului Manole Teodoris. Această sumă a fost remisă judecătoarei Terceanu Geanina în localitatea Movila, judeţul Ilfov, localitate în care locuieşte sora acesteia, Ciuciulă Livia.

Această sumă primită de către inculpata Terceanu Geanina a fost lăsată, spre păstrare, de către aceasta surorii sale Ciuciulă Livia. Din această sumă, la percheziţia domiciliară efectuată la data de 19 noiembrie 2015 la locuinţa numitei Ciuciulă Livia a fost găsită cea mai mare parte a sumei, anume suma de 96.000 de euro, în bancnote a câte 500 de euro. Cu prilejul percheziţiei, numita Ciuciulă Livia a arătat că aceşti bani îi are de la sora sa Terceanu Geanina, care i-a cerut să îi păstreze.

Tot în anul 2012, după pronunţarea hotărârii de achitare, în lunile aprilie – mai, suspecta Terceanu Geanina a mai primit de la suspecţii Becali Ioan şi Becali Victor suma de 45.000 de euro, sumă pe care cei doi au trimis-o judecătoarei tot prin intermediul martorei Manole Gabriela-Veronica, în două tranşe.

De asemenea, în anul 2012, anterior pronunţării hotărârii de achitare în dosarul menţionat, suspecta Terceanu Geanina a mai primit de la suspectul Borcea Cristian suma de 10.000 de euro”, se arată în probele magistraţilor.

De la un avocat cu „intrare” la Terceanu a început totul

Martorul Manole Teodoris, om-cheie în dosar, a explicat cum s-a ajuns la judecătoare: „Pe avocatul Petre Dan, zis Buzoianu, îl cunosc din anul 2004, întrucât acesta a fost avocatul meu în nişte dosare penale în care eu eram cercetat. Acesta ştia că eu sunt rudă cu familia Becali. În acest context, cred că în anul 2010, avocatul Petre Dan m-a sunat şi mi-a cerut să ne întâlnim, aspect cu care am fost de acord. Astfel, m-am întâlnit cu acesta, la restaurantul meu din acea vreme, situat în B-dul Pache Protopopescu, denumit „Manolo”. Aici, avocatul Petre Dan mi-a spus că dosarul „Transferurilor” în care erau cercetaţi, printre alţii, Becali Victor şi Becali Ioan, a picat la o judecătoare la care acesta avea „intrare”. Ştiind că eu sunt rudă cu familia Becali, m-a întrebat dacă sunt de acord şi dacă doresc să vorbesc cu aceştia, în sensul de a-i întreba dacă sunt interesaţi de acest subiect. Am fost de acord cu solicitarea acestuia, astfel că în zilele următoare am mers la locuinţa lui Becali Ioan, zis Giovanni, din Pipera şi i-am spus că dosarul în care acesta este cercetat împreună cu fratele său şi cu alţii a picat la o judecătoare la care avocatul Petre Dan avea intrare”, a sustinut martorul-cheie.

Şpagă în rate şi cu banii cash

„(...) La câteva zile, am sunat-o pe numărul de telefon indicat de aceasta şi am stabilit, de comun acord, să cumpărăm două telefoane noi, cu cartele prepay, pentru a putea ţine legătura mai în siguranţă, aspect care s-a şi întâmplat. Eu am cumpărat telefoanele şi am stabilit o întâlnire cu aceasta, cred că la piaţa din zona Timpuri Noi, împrejurare în care i-am înmânat telefonul. După o săptămână sau două, am aranjat o întâlnire între Becali Ioan şi judecătoarea Terceanu Geanina, la stadionul din Ghencea, la un meci de fotbal, disputat - cred că - între Steaua şi Gloria Bistriţa. Din câte îmi amintesc, înainte de a merge la meci pentru această întâlnire, judecătoarea Terceanu Geanina a venit la restaurantul „Manolo”, după care am plecat împreună la stadionul Ghencea. Aici, am ocazionat întâlnirea între Becali Ioan şi judecătoarea Terceanu Geanina. Astfel, am stat împreună cu judecătoarea la lojă, după care am fost sunat de către Becali Ioan şi mi-a cerut să o conduc pe aceasta într-un birou de la tribuna oficială. Am condus-o pe judecătoare la acest birou, împrejurare în care, de faţă cu mine, au început discuţiile între Becali Ioan şi aceasta. Astfel, Becali Ioan i-a spus acesteia că lucrurile nu stau chiar aşa cum reies din dosar şi i-a cerut să îl ajute, atât pe el, cât şi pe Becali Victor. Judecătoarea i-a confirmat acestuia că o să îl ajute şi că speră să dea chiar o soluţie de achitare în dosar. La sfârşitul acestei discuţii, Becali Ioan i-a întins un plic cu 10.000 euro judecătoarei, iar aceasta mi-a zis mie să îi iau eu până ieşim din stadion, motiv pentru care i-am luat de faţă cu cei doi. După ce am luat plicul cu bani, la indicaţiile judecătoarei, am plecat împreună de la meci, eu având asupra mea cei 10.000 euro. Imediat ce am ajuns la maşina mea, i-am înmânat acesteia plicul cu bani, ocazie cu care aceasta s-a uitat în plic şi mi-a zis că sunt 10.000 euro”, a mai spus Teodoris.

Judecătoarea mergea în Pipera, acasă la fraţii Becali

„Tot în anul 2010, cred că prin vară întrucât era foarte cald, am fost sunat de către judecătoarea Terceanu Geanina şi mi-a cerut să ne întâlnim. M-am întâlnit cu aceasta prin zona Timpuri Noi, unde am înţeles că locuia cu chirie într-o garsonieră, şi m-a întrebat dacă pot să vorbesc din nou cu familia Becali să-i dea 70.000 euro, pentru că are nevoie de bani. I-am spus că o să vorbesc cu ei, astfel că l-am sunat pe Becali Ioan şi i-am spus că am nevoie de nişte bani, acesta înţelegând practic că trebuie să îmi dea bani pentru judecătoare. În ziua următoare, m-a sunat Becali Ioan şi mi-a spus că este acasă în Pipera şi că pot veni la acesta pentru a-mi da banii. Imediat am sunat-o pe judecătoarea Terceanu Geanina, am mers cu maşina mea marca VW Touareg, la locuinţa acesteia din zona Timpuri Noi, unde locuia cu chirie, am luat-o şi am plecat împreună la locuinţa lui Becali Ioan din Pipera. Fac precizarea că în aceeaşi curte cu Becali Ioan se află şi casa lui Becali Victor. Cred că acest lucru se întâmpla într-o sâmbătă. Când am ajuns împreună cu judecătoarea Terceanu Geanina la locuinţa acestora din Pipera, aici am găsit atât pe Becali Ioan, cât şi Becali Victor. Fac precizarea că cei doi se aşteptau să vin cu judecătoarea, întrucât în discuţiile anterioare avute cu aceştia îmi spuneau de fiecare dată dacă pot să o aduc şi pe judecătoare la întâlnire.

La locuinţa acestora, fraţii Becali au început să discute cu judecătoarea, spunându-i că vor să fie achitaţi în dosarul pe care aceasta îl judeca, aspect cu care ea a fost de acord. Tot în cadrul acestei discuţii, Becali Victor s-a exprimat faţă de aceasta, spunându-i că după finalizarea favorabilă a dosarului urma să „fie foarte generoşi” cu aceasta. La un moment dat, eu i-am spus lui Becali Ioan că aceasta vrea suma de 70.000 euro. Becali Ioan şi Becali Victor mi-au spus că nu aveau pregătiţi atâţia bani, ci doar 10.000 euro, urmând ca a doua zi să îmi dea diferenţa. Apoi, Becali Victor a mers la barul situat lângă piscină, de unde a luat un plic şi, de faţă cu mine şi cu fratele lui, i-a dat judecătoarei acel plic, spunându-i că nu sunt decât 10.000 euro, urmând ca a doua zi să îi dea acesteia, prin intermediul meu, şi diferenţa. Aceasta a luat plicul cu bani, i-a pus în geantă şi a plecat împreună cu mine la locuinţa acesteia. A doua zi, cred că într-o zi de duminică, m-am întâlnit cu Becali Victor la barul Bugy situat în Pipera, unde acesta mi-a dat suma de 40.000 euro, pentru a o înmâna judecătoarei. În aceeaşi zi, am sunat-o pe judecătoarea Terceanu Geanina, i-am spus că am rezolvat cu diferenţa de bani şi că va trebui să ne întâlnim”, reiese din declaratiile lui Teodoris.

Fiul fostului avocat Iorgovan, implicat în mituire

„În ziua de luni a săptămânii imediat următoare, m-am întâlnit cu aceasta la Piaţa Timpuri Noi. Judecătoarea Terceanu Geanina a venit la întâlnire cu o maşină marca Skoda Fabia, cu numărul de înmatriculare ce avea terminaţia GTY, de culoare galbenă. I-am dat acesteia cei 40.000 euro prin geamul deschis al maşinii, spunându-mi că se grăbeşte. I-am spus totodată că în plic sunt 40.000 euro, iar aceasta a rămas un pic surprinsă întrucât se aştepta la mai mult.

(…) Ştiu de la judecătoarea Terceanu Geanina că, înainte de pronunţarea hotărârii în dosarul „Transferurilor”, Borcea Cristian l-a trimis pe avocatul Iorgovan, fiul răposatului Antonie Iorgovan, să-i dea acesteia suma de 10.000 euro, în acelaşi scop, menţionat mai sus, lucru care s-a şi întâmplat, din spusele acesteia. De asemenea, ştiu că din cei 60.000 euro daţi de familia Becali prin intermediul meu judecătoarei, aceasta şi-a achiziţionat un apartament în zona Văcăreşti-Tineretului, în apropierea Mall-ului Sun Plaza, cu suma de aproximativ 70.000 euro”, a indicat Teodoris.

La DNA nu se gândea, dar la banii şi şobolani DA

COMOARA DIN CUTIA METALICĂ. "Îi era teamă că banii ar putea fi mâncaţi de rozătoare"

„După pronunţarea hotărârii, m-am întâlnit din nou cu Terceanu Geanina, împrejurare în care aceasta mi-a dat un draft de pe motivarea sentinţei care urma să apară la Tribunalul Bucureşti, spunându-mi să o dau familiei Becali, lucru pe care l-am şi făcut. Legat de cei 105.000 euro, fac precizarea că, în cadrul altor întâlniri şi discuţii pe care le-am avut cu judecătoarea Terceanu Geanina, aceasta m-a întrebat insistent cum să ascundă banii, iar eu i-am sugerat că poate să-i pună într-o cutie metalică pe care s-o îngroape foarte adânc, fără să o vadă nimeni, lângă curtea surorii sale. Acesteia îi era teamă că banii ar putea fi mâncaţi de rozătoare, iar eu i-am sugerat din nou ca dacă îi pune într-o cutie metalică nu o să se întâmple acest lucru. De asemenea, judecătoarea Terceanu Geanina mi-a spus că este posibil să îi ascundă în beciul casei surorii sale. Este posibil ca aceşti bani să se afle în prezent într-una din locaţiile la care am făcut referire. Tot în discuţiile cu Terceanu Geanina, am înţeles de la aceasta că, după ce primise cei 105.000 euro intenţiona să îşi cumpere o casă mai mare, într-o zonă rezidenţială, însă eu am sfătuit-o să nu facă acest lucru, întrucât bate la ochi”, a mai spus martorul-cheie.