Un nou incendiu a avut loc miercuri seara la Constanța, la nici 48 de ore de la tragedia în care o femeie a căzut de la etajul 6, în lipsa unei mașini de intervenție cu autoscară. De această dată focul s-a manifestat într-un apartament situat la subsolul unui bloc.
Circ cu pompierii constănțeni. Numai că, de această dată, pompierii au decis sa trimită la intervenţie un echipaj cu autoscară. Evident că acest utilaj nu era necesar, incendiul fiind localizat la subsolul clădirii.
Cu autoscara la incendiul din subsol
Focul a izbucnit într-un apartament situat la subsolul unui bloc vechi de pe bulevardul Ferdinand, iar, paradoxal, de această dată, Inspectoratul pentru Situații de Urgență a trimis la intervenție și o autospecială cu autoscară, deși operaţiunea nu se realiza la înălțime.
Mierecuri seara în jurul orei 20, un constănţean a sunat la 112 şi a anunţat că la subsolul unui bloc, la nici doi kilometri distanţă de sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, a izbuncnit un incendiu.
La faţa locului au fost trimise mai multe autospeciale printre care şi utilajul dotat cu autoscara.
Pompierii au reusit să stingă focul în câteva minute și spun că, cel mai probabil, acesta ar fi pornit tot de la o lumânare uitată nesupravegheată. În realitate au ars o saltea și niște pături, scrie Antena3.
Un bărbat de 70 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, dar a refuzat transportul la spital. Ancheta este în desfășurare pentru a se afla cauza exactă a incendiului din această seară.
Anchetă penală în urma incendiului de la Constanța
Procurorii militari s-au sesizat din oficiu și anchetează intervenția pompierilor ISU Constanța de la incendiul în care o femeie a murit, după ce a căzut de la etajul 6 unde locuia, după ce apartamentul său a fost cuprins de flăcări.
Investigația vizează în principal cum a fost organizată intervenția. Cum a decurs orele exacte la care au fost solicitate și trimise echipajele, dar și când au ajuns la fața locului. În paralel se desfășoară o a doua investigație penală, pentru distrugere și ucidere din culpă. La Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.
Atunci, autoscara a plecat de la Detașamentul de Pompieri Palas la ora 9:30, iar la 9:39. Femeia s-a desprins de balcon la ora 09:25. A autoscara a ajuns cu câteva minute mai târziu.