Ciolacu s-a dezlănțuit: Minciuni, haos, austeritate pentru români

Ciolacu s-a dezlănțuit: Minciuni, haos, austeritate pentru români

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că programul de guvernare al coaliţiei PNL, USR PLUS, UDMR arată adevărata faţă a celor care conduc România.

Într-o postare pe contul său Facebook, liderul social-democrat afirmă că actuala conducere a țării nu a adus decât „minciuni, haos şi promisiuni electorale aruncate la gunoi”

„Programul de guvernare al noului CDR arată adevărata faţă a celor care conduc România: minciuni, haos şi promisiuni electorale aruncate la gunoi! Marile priorităţi ale Dreptei rămân aceleaşi ca în timpul crizei din 2010: austeritate pentru români, profituri grase pentru clientela partidelor de guvernare”, a scris , miercuri, Marcel Ciolacu.

Președintele PSD mai susține că „în plină pandemie”, se va relua „în viteză maximă" privatizarea celor mai profitabile companii de stat „fiindcă sponsorilor de partid le e foame mare”.

„Se bagă din nou pe gât românilor privatizarea Sănătăţii, prin reducerea fondurilor alocate serviciilor de stat şi bani mai mulţi pentru asigurări private. Se privatizează chiar şi încasarea taxelor şi impozitelor de către stat, un tun financiar uriaş pe care PNL şi USR PLUS vor să le dea unor firme prietene”, a adăugat liderul social-democrat, citat de Agerpres.

Marcel Ciolacu a precizat că PSD se va opune în Parlament unor „asemenea decizii scandaloase” care „vor transforma într-un coşmar viaţa ţării”.

Marți, președintele PSD a declarat că va boicota consultările de la Palatul Cotroceni și a lansat noi atacuri la adresa președintelui Klaus Iohannis.

„Gașca pierzătorilor a făcut o majoritate de conjunctură, acest nou CDR, care nu respectă voința românilor pentru această perioadă. PSD va intra total în opoziție. Vom face o opoziție dură cu crede populația că trebuie să fie reprezentată de PSD. Noul CDR nu are soluție pentru pandemie și criza economică. În continuare așteptăm programul de guvernare și bugetul acestui nou CDR”, a declarat Ciolacu.

„Președintele Iohannis a fost purtătorul de cuvânt și vârful de lance al PNL în campania electorală. Mai mult, a și anunțat ce fel de guvern vrea: Gașca pierzătorilor și un nou guvern al său”.

 

Ne puteți urmări și pe Google News