Ciocnirea titanilor: Rusia şi Turcia vor dialog, dar reconcilierea durează şi costă. Siria, Crimeea şi kurzii rămâne teme în dispută | PULSUL PLANETEI

Vizita la Moscova marţi a Preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan a agitat spiritele lumii occidentale, iar în România s-au lansat teze care trădau temeri privitoare la o pace bruscă şi eventuală împărţire a influenţei între cei doi mari actori de la Marea Neagră.

 Ba în unele cazuri, pornirea critică la adresa Preşedintelui Erdogan în legătură cu represiunile post-lovitura militară de stat a fost transformată în presupuneri privind „trădarea” Turciei, ieşirea din Occident şi eventual părăsirea NATO pentru a se alinia Rusiei şi Iranului într-o pornire anti-Occidentală. Nu că Turcia s-ar confunda cu Occidentul – Ankara are propriile interese - dar elementele strategice de pe teritoriul său sunt cruciale pentru poziţionarea şi apărarea NATO şi SUA în regiune.

Fireşte că realitatea, cea cunoscută din prezentările de presă, este departe de a valida asemenea temeri, aşa cum nici reconcilierea peste noapte nu poate fi validată după o asemenea întâlnire la vârf. Şi termenii comunicatelor sunt elocvenţi şi ei vorbesc despre “restabilirea dialogului” (după o răcire abruptă a relaţiilor de peste 9 luni, de la doborârea avionului rus în sudul Turciei), despre „reanimarea relaţiilor economice şi comerciale”(Vladimir Putin), relaţii care au piedut circa 60% din valoarea schimburilor în primele luni ale începutului anului – şi aici existând divergenţe, în declaraţia comună în care Vladimir Putin a vorbit despre Turkish Stream şi centrala atomoelectrică Akkuyu, în timp ce preşedintele Erdogan aflat lângă el a confirmat doar că “Turkish Stream se va construi”, undeva, în viitorul neprecizat.

Agenţiile de presă turce au relevat că nu s-a discutat despre discountul de la preţul livrărilor de gaze ruse către Turcia, în timp ce Putin a afirmat că sancţiunile economice ale Rusiei pe produsele turceşti “vor fi ridicate treptat, pas cu pas”. Termeni diplomatici moderaţi, extrem de cumpătaţi şi care trădează un entuziasm mai rezervat decât apelativul repetat al lui Erdogan despre Putin – “prietenul meu”. Putin a spus că urmează “o muncă dificilă pentru revigorarea cooperării economice”, proces care “va dura ceva timp”, în timp ce Ambasadorul rus la Ankara a subliniat că “cei doi preşedinţi vor găsi soluţia pentru criză”. În ceea ce priveşte Siria, Putin a recunoscut că poziţiile nu sunt neaparat aceleaşi, dar că “părţile sunt decise să treacă peste neînţelegeri pentru a rezolva criza din Siria”.

Cartea de identitate, pe telefonul mobil. Un nou proiect al Guvernului

Cea mai mare frică a lui Ceaușescu. Cum a ajuns să preia puterea totală

Departe de a fi o repoziţionare a Turciei, întâlnirea de la Sankt Petersburg a fost o lansare a unui proces de reconciliere între cei doi mari, dar care va necesita timp şi cedări reciproce, o ieşire din izolare a celor doi şi semnale către Occident privind alternativele fiecăruia dintre actori, dar care nu recompun relaţia celor doi cu SUA, UE sau statele europene individuale. Şi dacă la nivel economic există un interes comun în a depăşi diferenţele şi a susţine economiile celor două state, în chestiuni sensibile de securitate şi politică externă, diferenţele şi divergenţele nu au fost ascunse, din contra, se vădeşte că ele continuă să existe şi că doar formulările diplomatice şi evitarea lansării temelor în divergenţă au dus la evitarea ciocnirii de argumente pe aceste teme.

Într-adevăr, Turcia este un actor important, cu portanţă şi greutate strategică mare, fapt care face ca orice mişcări în spaţiul internaţională să fie unele încete, prudente, cumpătate şi fără grabă sau riscuri inutile. E adevărat că întâlnirea ruso-turcă la vârf a fost una de relansare a dialogului şi a relaţiilor bilaterale, nicidecum una de stabilire a unei relaţii strategice dincolo de cea care a existat vreodată sau de reorientare strategică a Turciei. Iar reconcilierea ar trebui aplaudată şi sprijinită de toată lumea, de România în primul rând, pentru că nu ne-am dori ca divergenţele ruso-turce să ducă la blocarea strâmtorilor, la ciocniri ale forţelor navale ale celor doi actori, pe unde se întâlnesc, sau la şicane la adresa transporturilor prin Marea Neagră sau către Mediterana.

În afara acestor elemente, există câteva teme în care reconcilierea ruso-turcă ar putea ajuta şi aduce elemente noi de detensionare şi calmare a lucrurilor. Mai întâi, dialogul ruso-turc ar putea duce la moderarea poziţiilor ruse în Siria, la lăsarea din braţe a lui Bashar al Assad, dar şi încetarea bombardării populaţiei majoritare sunite din Siria pe motive de etichetare teroristă a diferitelor organizaţii anti-Assad. De asemenea, reconcilierea ruso-turcă poate aduce elemente suplimentare de conciliere şi respectarea drepturilor omului în cee ace priveşte minoritatea tătară băştinaşă în Crimeea şi ridicarea interdicţiilor liderilor istorici ai comunităţii de a intra în peninsula, sau de a celebra sărbătorile, în timp ce posturile de radio şi media tătară ar putea fi restabilită, la solicitarea turcă. Şi pe linia susţinerii şi infiltrării kurzilor din PKK dar şi din Siria ar putea exista o reorientare de abordare a Moscovei la cererile insistente ale Ankarei, aşa cum şi unele baze şi poziţionări ruse în Siria ar putea fi retrase sau strategiile revizuite pe această dimensiune.