Ministerul Culturii a organizat concursul pentru postul de manager al Teatrului Național București(TNB). Doritorii deja și-au depus dosarele, iar concurența este mare. Mai multe nume importante au intrat în una dintre cele mai importante „curse”.
Ministerul Culturii a organizat concursul pentru postul de manager al Teatrului Național București(TNB). Ultima zi de înscriere a fost pe 18 iulie 2022, iar candidații au finalizat depunerea dosarelor.
Este unul dintre cele mai așteptate concursuri din ultimii 25 de ani, din instituțiile publice de cultură. TNB a fost condus de Ion Caramitru, iar manager interimar a fost actorul Mircea Rusu.
Cine s-a înscris
- Mircea Rusu, actor și actual director interimar al TNB - Liviu Lucaci, rectorul UNATC - Adrian Găzdaru, actor, fost manager general al Teatrului Excelsior, înlăturat la finalul celor 4 ani de mandat după ce a primit nota 7.18 - Ada Lupu Hausvater, regizoare și manager general al Teatrului Național din Timișoara din 2005 până în prezent
Condițiile de participare
a) are cetăţenia română sau a unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene și domiciliul în România; b) are capacitate deplină de exerciţiu; c) are studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul[1]: – domeniul fundamental (DFI) – Științe umaniste și arte; Ramura de știință (RSI) – arte, Domeniul de licență (DL) – Teatru şi artele spectacolului.
Selecția va fi până pe 21 iulie. Între 22.07 și 02.08.2022 vor fi analizate proiectele de management – prima etapă, iar între 3 și 4 august va avea loc proba interviurilor. Pe 5-6 august ar urma să fie anunțate rezultatele, potrivit culturaladuba.ro