Evenimentul Zilei > Actualitate > Terorişti pentru SUA, victime pentru UE. Cine sunt „mujahedinii” iranieni care ar putea veni în România
Terorişti pentru SUA, victime pentru UE. Cine sunt „mujahedinii” iranieni care ar putea veni în România

Terorişti pentru SUA, victime pentru UE. Cine sunt „mujahedinii” iranieni care ar putea veni în România

O organizaţie de disidenţi iranieni - refugiată în tabăra Ashraf, din Irak, şi aflată, din 1997, pe lista de terorism a SUA - caută scăpare în UE din calea unui atac pe care îl reclamă ca fiind instrumentat de regimul lui Ahmadinejad.

Gruparea Mojahadin-e-Khalq (Mujahedinii Poporului Iranian – MEK) cere SUA să o scoată de pe lista de organizaţii teroriste a Departamentului de Stat. Se află acolo, încă din 1997, cu menţiunea că, printre altele, ar fi atacat americani în Teheranul anilor ’70, când a sprijinit înlăturarea Şahului, şi că ar fi fost folosită de Saddam Hussein pentru a ucide kurzi şi şiiţi, în 1991.

Saddam a fost un colaborator apropiat al MEK. Le-a oferit, încă din anii ’80, refugiu în tabere pe teritoriul Irakului, le-a permis înarmarea şi să lucreze, de peste graniţă, la slăbirea regimului din Iran – al cărui principal opozant MEK a devenit în anii 80, după preluarea puterii de către Ayatollahul Khomeini.

Prietenii lui Saddam

Aşa au ajuns adepţii MEK să trăiască în tabere cum e Ashraf – un mini-orăşel la 60 de kilometri nord de Bagdad. Prin sprijinul lui Saddam Hussein, care a găsit în regimul de la Teheran un duşman comun, în anii ’80. Locuitorii de azi din tabăra Ashraf, declarându-se disidenţi iranieni, au renunţat la arme abia în 2003, după venirea trupelor americane peste Irak.

Din 2009, trupele americane, care au oferit protecţie asupra zonei şi au investigat individual pentru legături cu eventuale acte teoriste fiecare iranian din tabără, au lăsat tabăra sub paza trupelor irakiene. De atunci, reclamă MEK, guvernul de la Bagdad, sub conducerea premierului Nouri Maliki, apropiat de Teheran, a lansat două atacuri violente asupra taberei Ashraf (ultimul pe 8 aprilie 2011) şi a instalat megafoane care "latră", zilnic, insulte la adresa locuitorilor. Guvernul irakian a declarat că va închide tabăra Ashraf din decembrie, locuitorii ei urmând să fie ori expulzaţi, ori repatriaţi în Iran. Dacă se întorc acasă, aceştia spun că îi aşteaptă execuţia.

România şi o posibilă relocare

Dacă SUA încă nu s-a decis dacă "mujahedinii iranieni" sunt terorişti sau nu, în ianuarie 2009, UE a scos organizaţia de pe lista ei de terorism, în urma unei susţinute campanii în justiţie şi de lobby duse de aripa politică a MEK. Azi, iranienii din Ashraf cer, într-un plan de salvare, să fie relocaţi în alte ţări din UE, în SUA sau Australia. Ar putea astfel ajunge inclusiv în România, unde au susţinători în comunitatea iraniană stabilită aici. Săptămâna trecută, potrivit Reuters, UE a cerut guvernului irakian să prelungească termenul limită de evacuare a taberei Ashraf, pentru ca locuitorii să poată fi interogaţi individual, pentru a se vedea dacă se pot refugia în alte ţări.

Iranienii zic că Maliki îi terorizează de fapt pentru că are de gând să îndeplinească agenda lui Ahmadinejad. Şi reclamă că, dacă nu vor fi ajutaţi, se va produce "un masacru".

"Evenimentul zilei" a pătruns în lumea izolată din tabăra Ashraf, obţinând un interviu cu unul dintre reprezentanţii celor 3400 de "mujahedini" cazaţi acolo. Pe un ton de PR, iranianul spune că acolo nu sunt decât luptători "pentru eliberarea Iranului" şi că, de fapt, MEK e pe lista de terorism a SUA pentru a-i concilia pe mulahii iranieni.

RĂSPUNSURI DIN TABĂRA ASHRAF

"Niciunul dintre membrii MEK nu a fost implicat în activităţi teroriste"

Shahriar Kia, din tabăra Ashraf, se prezintă: "Sunt un absolvent de informatică care a studiat la Universitatea din Texas". Imediat după revoluţia care l-a dat jos pe Şah – "pentru a fi înlocuit, cum mi-am dat seama la scurt timp, de un alt dictator", zice Kia – a decis să se implice în mişcarea anti-regim din Iran. Într-un interviu EVZ acesta îşi prezintă varianta despre mişcarea considerată încă teroristă de SUA şi pentru care UE cere sprijin.

EVZ: De ce durează atât de mult ca SUA să scoată MEK de pe lista de organizaţii teroriste?
Shahriar Kia:
În prezent, comunitatea internaţională şi, în special oficiali de rang înalt din administraţiile Clinton, Bush şi Obama, cer ca MEK să fie scoasă de pe lista de organizaţii teroriste. Păstrarea MEK în această categorie nu are nicio justificare şi îi lipseşte baza legală. Trecerea pe lista neagră a organizaţiei în SUA, ca şi în Europa, nu a fost decât o decizice politică pentru a mulţumi regimul iranian. O campanie internaţională a MEK şi a susţinătorilor lor în SUA a dus la o sentinţă dată de Curtea Federală de Apel din Washington DC, care spune că Departamentul de Stat american a încălcat drepturile în justiţie a MEK şi a cerut să revadă cazul. Ca reacţie, Departamentul de Stat a răspuns că vor "reanaliza verdictul curţii". Este clar că amână cazul, din moment ce listarea MEK ca organizaţie teroristă a fost făcută ca un gest de bună credinţă faţă de regimul din Iran, de la bun început – o politică eşuată, care i-a permis acesui regim să dezvolte arma nucleară şi să extindă terorismul.

Credeţi că rezidenţii din tabăra Ashraf sunt trataţi astfel pentru că în trecut au luptat împotriva regimului Şahului susţinut de americani?
MEK poartă consecinţele unei lupte de un secol al poporului iranian pentru libertate şi democraţie. MEK de azi se consideră urmaşa Mişcării Naţionale conduse de doctorul Mossadeq (primul ministru ales al Iranului, Mohammad Mossadeq, al cărui regim a fost răsturnat prin lovitură de stat, în 1953 – n.r.). Legat de dictatura Şahului, trebuie să spun că poporul iranian poartă o amintire tristă despre faptul că guvernul SUA l-a susţinut. Şi asta nu se limitează doar la poporul iranian. Azi mulţi oficiali de rang înalt ai SUA recunosc că lovitura de stat a fost o greşeală care a dus la situaţia actuală din Iran şi a dus la retragerea naţionaliştilor de pe arena politică. Nu e nicio îndoială că dacă lovitura de stat nu ar fi avut loc, mulahii nu ar mai fi la putere azi, nici că fundamentalismul şi terorismul nu s-ar fi extins în regiune.

Greşeala aceasta a politicii SUA se repetă în alt context azi. Dacă n-ar fi fost politica de conciliere din partea vestului faţă de mulahii din Iran, din ultimele trei decenii, mulahii din Iran nu ar fi rezistat valurilor de proteste şi de demonstraţii pentru libertate din partea poporului iranian, începute acum trei decenii şi care au culminat cu "Primăvara arabă". Orientul Mijlociu şi tot mapamondul ar fi în siguranţă faţă de ideile mulahilor fundamentaliste şi teroriste. Ce vor MEK şi locuitorii din tabăra Ashraf pentru Iran este democraţie, libertate şi un guvern secular bazat pe principiul separării bisericii de stat.

Presupunând că Departamentul de Stat american va scoate MEK de pe lista de organizaţii teroriste, ce poate oferi gruparea în lupta anti-teroristă?

Nici MEK, niciunul dintre membrii ei nu a fost implicat în activităţi teroriste. După 16 luni în care locuitorii din tabăra Ashraf au fost fiecare în parte scanaţi de şapte agenţii de securitate diferite ale SUA, în Irak – inclusiv CIA, oficiul pentru imigraţie şi altele -, guvernul american a spus, într-un final, într-o declaraţie publică că nu au fost găsite dovezi care să susţină implicarea în terorism.

De asemenea, în mai anul acesta, o instanţă franceză a dat o sentinţă într-un caz asupra MEK că aceasta este o mişcare de eliberare şi niciuna dintre operaţiunile ei nu poate fi considerată act terorist.

În ce priveşte descoperirea actelor teroriste, cred că este clar deja că sponsorizarea unor acte teroriste şi expansiunea acestora prin regimul mulahilor, ca şi proiectul clandestin de a obţine armament nuclear, au fost scoase la lumină de MEK. De asemenea, MEK a dezvăluit o listă conţinând numele şi detaliile a 32.000 de irakieni din forţele Al-Qods (trupele de elită iraniene – n.r.) care s-au infiltrat în organele guvernamentale irakiene.

CONTROVERSE

Un cult terorist sau o mişcare de eliberare?

În jurul "mujahedinilor poporului iranian" pluteşte de ani de zile controversa. S-a scris că sunt un cult care încurajează divorţul şi care îşi trimite copiii departe de familie, imaginile descrise prin reportaje din prestigioase publicaţii internaţionale prezintă femei în uniforme verzi, cu idei marxiste, care aduc ode liderilor MEK, soţii Massoud şi Maryam Rajavi – poreclită "Soarele revoluţiei" de adepţi.

Sunt idei care rămân înfipte în jurul MEK, ca imaginea descrisă de jurnalista Elizabeth Rubin, într-un reportaj publicat în august 2011, în "New York Times Magazine".

"Când am ajuns în tabăra Ashraf, în aprilie 2003, am avut impresia că am intrat într-o lume fictivă a femeilor care muncesc ca albinele. Peste tot am văzut femei îmbrăcate exact la fel, în uniforme kaki şi cu basmale, conducând înainte şi înapoi în camioane albe, cu privirea fixă în faţă ca într-o ameţeală de parcă ar fi lucrat într-o fabrică din China lui Mao. Am întâlnit zeci de tinere îngropate în tancuri, robotind pe la motoare. Una câte una, fetele s-au adunat în jurul meu şi al celor două femei care mă supravegheau ca să recite despre transformarea lor din fiinţe umane în acoliţi ai doamnei Rajavi. Una a spus că avea tendinţe sinucigaşe în Iran înainte să o găsească pe doamna Rajavi, prin internet", scrie Elizabeth Rubin.

Din ton poţi să-ţi dai seama că pe Shahriar Kia astfel de articole îl enervează. Reprezentantul "mujahedinilor poporului" zice, pentru "Evenimentul zilei", că totul e mâna Teheranului. Şi sugerează că orice impresii ar rămâne despre obiceiurile din tabără sunt de fapt proasta înţelegere a "sacrificiilor" făcute de cei de acolo pentru proporul lor.

Între o conspiraţie a regimului de la Teheran şi un cult

EVZ: Există voci, ce nu pot fi negate, care spun că MEK reprezintă o "ameninţare pentru siguranţa lumii". Un articol recent din "New York Times Magazine" acuză că dacă MEK ar prelua puterea în Iran ar fi "un regim similar cu cel al khmerilor roşii". Mai mult, articolul descrie viaţa femeilor din tabără, care ar fi "spălate pe creier"…
Shahriar Kia:
Din moment ce mulahii nu au reuşit să distrugă permanent mujahedinii din arena politică a Iranului, regimul a recurs la o campanie de defăimare a MEK, demonizându-ne. Înainte de războiul din 2003 şi de ocuparea Irakului, mulahii au susţinut că armele de distrugere în masă erau ascunse în taberele MEK. Campania de dezinformare a rezultat în bombardarea taberei Ashraf şi a altora. Regimul iranian a fabricat informaţii susţinând că MEK a masacrat şiiţi în sudul Irakului şi kurzi în nordul ţării în 1991, deşi niciun membru MEK nu a fost prezent în aceste regiuni la acea dată. Mulahii au pus, în 1994, pe seama MEK explozia altarului sfânt al Imamului Reza în Mashad, Iran, ca şi explozia cu bombă de la Mecca din 1987. Toate aceste acuzaţii au devenit pretexte pentru cei care sprijină politica de conciliere a mulahilor în SUA şi Europa, pentru ca acestea să sprijine păstrarea pe "lista neagră" a MEK.

A fost o bătălie lungă pentru noi să dovedim că aceste acuzaţii sunt nefondate, dar acum foşti politicieni, jurişti, militari şi ofiţeri din serviciile secrete ai administraţiei Clinton, Bush şi Obama recunosc că e vorba de o propagandă ruşinoasă menită să liniştească ţara care este cel mai mare sponsor al terorismului, Iranul. Comandanţi militari ai SUA care au fost responsabili cu securitatea taberei Ashraf din 2004 până în 2007 au monitorizat şi investigat fiecare incident şi au susţinut interviuri cu fiecare rezident în parte. Şi au respins orice acuzaţie în rapoarte publicate.

La începutul primului Război din Golf şi a bombardamentelor care au urmat, cu regimul iranian infiltrându-şi forţa teroristă în Irak din ce în ce mai mult, tabăra Ashraf, alături de alte baze MEK din Irak, au fost declarate zone de război. Între 1991 şi 2002, peste 140 de operaţiuni teroriste au fost lansate asupra taberei de către iranieni, ucigând zeci de locuitori şi rănind alte câteva sute.

Ceea ce a urmat după 2003 nu mai are nevoie de explicaţie. Zi de zi, locuitorii din tabără se trezesc aşteptând un alt atac nemilos împotriva lor şi a familiilor lor. În aceste condiţii nimeni nu poate duce o viaţă normală sau să crească copii aşa că, în aceşi ani, cei care nu au mai suportat viaţa în zona de război au fost transferaţi împreună cu familiile lor în alte ţări, unde, pe lângă faptul că-şi trăiesc viaţa, continuă să susţină mişcarea şi pe locuitorii din Ashraf. Apoi sunt, desigur, cei care au decis, în orice condiţii, să rămână în tabără cu dorinţa de a persevera în faţa atâtor conspiraţii ale regimului iranian. Ei îşi sacrifică, la propriu, vieţile normale ca să aducă libertate şi democraţie în iran.

Viaţa în tabără

Cum aţi resimţit în tabăra Ashraf căderea lui Saddam Hussein?
E dreptul fiecărui popor să aleagă cine îl va conduce. Însă atunci, în 2003, dacă politicile ar fi fost făcute în aşa fel încât să slăbească influenţa Iranului asupra Irakului, totul s-ar fi îndreptat acum în favoarea poporului irakian. Ca rezidenţi în tabăra Ashraf, încurajăm stabilirea democraţiei în Irak, la fel cum fac toate ţările din lume.

Cum e atmosfera acum în tabăra Ashraf?

Criza de aici a început în 2009, când forţele americane, însărcinate cu protecţia taberei, au trecut această responsabilitate către guvernul irakian. În aprile 2009, un acord bilateral între Teheran şi Bagdad a stipulat că tabăra Ashraf trebuie închisă şi că rezidenţii ei trebuie ori să fie repatriaţi în Iran, ori expulzaţi în afara graniţelor Irakului. Decretul a rămas pe agenda prim-ministrului irakian Nouri al-Maliki până azi. Scopul regimului iranian este să distrugă singura formă de opoziţie organizată şi de alternativă democratică. Mouafak al-Rubaie, fostul consilier pe probleme de siguranţă naţională din Irak, a spus – în ieşirile sale publice – că obiectivul e să anihileze tabăra şi să reptrieze sau expulzeze locuitorii ei, membri MEK. De doi ani se restricţionează medicamentele, combustibilul, strictul necesar, accesul la avocaţ sau la jurnalişti.

Presiunile sunt reprezentate şi de instalarea a 300 de megafoane în şi împrejurul taberei – asemănătoare cu cele folosite în lagărele naziste – care 24 de ore din 24, într-o campanie de tortură psihologică, transmit blasfemii, insulte şi ameninţări – toate condamnate de organizaţiile internaţionale şi de membri ai Parlamentului European. Restricţiile impuse de guvernul irakian au împiedicat unii rezidenţi din tabără care sufereau de boli incurabile cum ar fi cancerul să aibă acces rapid la tratament. Prin urmare, aceştia au murit.

Pe deasupra, forţele irakiene au lansat două atacuri nemiloase asupra taberei, primul pe 28 şi 29 iulie 2009, al doilea pe 8 aprilie 2011, în timpul cărora 47 de persoane şi-au pierdut viaţa – dintre care opt femei – şi alte 1071 au fost rănite.

Nouri Maliki – care datorează cel de-al doilea mandat regimului iranian – nu are nicio intenţie să pună capăt suprimării locuitorilor din tabăra Ashraf, anunţând că o va închide la sfârşitul acestui an. Cei 3400 de locuitori din tabără, dintre care 1000 sunt femei, trăiesc ca refugiaţi aici de peste 20 de ani. După depunerea de cereri individuale din parte locuitorilor, agenţia pentru refugiaţi a ONU (UNCHR) a recunoscut că aceştia sunt azilanţi şi astfel sunt protejaţi de legea internaţională.


PAGUBE. Urmele atacului din 8 aprilie 2011
FOTO: AP

Un atac de dimineaţă

Cum s-a desfăşurat atacul din 8 aprilie 2011?
Cu aproape o săptămână înainte de atacul de pe 8 aprilie, forţele irakiene înarmate au intrat în tabără cu maşini blindate. S-au înregistrat imediat plângeri din partea locuitorilor. Cu toate acestea, în jurul orei 4 dimineaţa, pe 8 aprilie, în timp ce dormeam, tabăra a fost atacată violent, trupele irakiene au intrat cu forţa în locuinţe, inclusiv acolo unde locuiau femei, şi rezidenţii au fost întâmpinaţi de rafale de armă. Unii dintre prietenii meu, care au ieşit repede din casele lor să vadă ce se întâmplă, au fost călcaţi de blindatele irakienilor sau împuşcaţi. Această razie brutală a ucis 36 de locuitori din tabără şi a rănit 375 de persoane. Forţele irakiene aveau ţinte principale femei, cameramani sau fotografi, de teamă că vom dezvălui acest act criminal în faţa comunităţii internaţionale. Mai multe zile după atac, guvernul irakian a refuzat accesul doctorilor în tabără, pentru a trata răniţii, astfel cei mai grav loviţi au murit.

Cu toate astea, guvernul irakian a pretins că nu au murit decât trei persoane, în urma unor accidente de maşină în timpul atacului! Fotografii şi filme făcute în timpul raziei au şocat însă oamenii din toată lumea şi au dat în vileag conspiraţia lui Nouri Maliki.

Trebuie spus şi că o unitate a armatei americane a fost staţionată în tabără înainte de atac. Aceasta a primit însă ordine să părăsească locul cu doar câteva ore înainte de atac. Unul dintre prietenii mei, Reza – tatăl unei fete de 28 de ani, Saba, care şi-a pierdut viaţa din cauza întârzierii autorităţilor de a o transporta la timp la un spital în Bagdad -, a fost presat de forţele irakiene să părăsească tabăra şi să vorbească împotriva MEK, în schimbul salvării fiicei sale. Acesta însă a refuzat să-şi trădeze prietenii din tabăra Ashraf.

Atenţie, imagini explicite!
<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/XK3iBKbbvzg" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Există informaţii care arată că, dacă situaţia din tabără nu se schimbă, membri MEK ar putea fi transferaţi în alte state europene, posibil şi în România…

Imediat după 8 aprilie, un plan pe termen lung privind situaţia din tabăra Ashraf a fost propus de Parlamentul European. Acesta arată că locuitorii din tabăra Ashraf ar putea fi relocaţi, gradual, în timp, în state membre UE, în SUA şi Australia. UNCHR a decis şi ea să înceapă un proces prin care să fie determinat statusul locuitorilor din tabără, urmând să fie mutaţi în state terţe, inclusiv în România. Acest plan este unul fezabil care poate preveni un masacru ce s-ar putea produce în tabăra Ashraf. Regimul iranian şi Maliki, însă, au împiedicat, până acum, acest plan, ridicând tot felul de motive. Asta pentru că scopul lor final nu este atingerea unei soluţii umane, ci, dimpotrivă, nu se vor da înapoi de la nimic pentru a produce un masacru în tabăra Ashraf.

O ANALIZĂ AMERICANĂ

De ce acuză SUA "mujahedinii poporului iranian"

MEK "sunt terorişti străini care trăiesc ilegal în Irak. Trebuie să plece", a declarat, acum câţiva ani, Mouafak al-Rubaie, fost consilier pentru securitate naţională în Irak, la o conferinţă de presă cu ziariştii străini. Prezentarea grupului MEK în diverse surse e una împărţită între strigăte de ajutor din partea susţinătorilor organizaţiei şi acuzaţii că ar avea un scop ascuns, terorist şi că ar plăti o imensă campanie de lobby pentru a-şi spăla imaginea în Vest.

Potrivit unei caracterizări din 2011 de pe site-ul Departamentului de Stat al SUA, MEK apare ca o organizaţie care nu se fereşte să folosească tehnici considerate teroriste. Grupul, arată sursa citată, duce "o campanie mondială împotriva guvernului iranian care(…) ocazional foloseşte violenţă teroristă".

Printre faptele atribuite de americani membrilor MEK se numără susţinerea atacului asupra ambasadei americane din Teheran, din 1979, o serie de atacuri cu bombă la sediile unor ambasade iraniene în 1992, asasinarea adjunctului şefului forţelor armate iraniene Ali Sayyad Shirazi, în 1999, "Operaţiunea Marele Bahman" – în timpul căreia MEK ar fi lansat 12 atacuri asupra Iranului – sau o serie de atacuri cu mortiere în anii 2000 şi 2001 împotriva unor clădiri guvernamentale iraniene. Grupul susţine că nu e vorba de terorism, ci de "luptă pentru eliberarea poporului iranian" şi că imaginea negativă pe care o are se datorează unei campanii de discreditare a regimului de la Teheran. Site-ul Departamentului de Stat american adaugă în prezentarea MEK că "în 2003, autorităţile franceze au arestat 160 de membri MEK despre care se credea că ar fi coordonat planuri de finanţare a unor acte teroriste. După ce a fost arestat liderul MEK, Maryam Rajavi, unii membri ai MEK au ieşit pe străzile Parisului şi şi-au dat foc. Autorităţile franceze au eliberat-o ulterior pe Rajavi".

De asemenea, sursa citată mai arată că, după începerea războiului din Irak, membri MEK au negociat un armistiţiu şi şi-au predat armamentul.