Cine sunt militarii reținuți pentru că falsificau tutun! Procurorii militari au luat primele măsuri

Cine sunt militarii reținuți pentru că falsificau tutun! Procurorii militari au luat primele măsuri Percheziții DIICOT. Clanul Carani. Sursa: Arhiva EVZ

Poliţiştii au efectuat luni dimineaţa, 41 de percheziţii în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Bacău, Prahova, Satu Mare şi în municipiul Bucureşti la domiciliile mai multor persoane bănuite că ar fi produs şi comercializat în mod ilegal tutun de fumat. Printre aceste persoane sunt și doi militari.

Militarii care se ocupau cu trafic ilegal de tutun erau subofițeri, angajați la două unități militare din București și Bacău. Jurnalista Adina Anghelescu a declarat că procurorul militar din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar București a pus sub acuzare 16 persoane.

„Procurorul militar a pus în mișcare acțiunea penală împotriva acestor 16 persoane, dintre care doi militari. Unul provenea de la Regimentul 70 Geniu București, iar celălalt de la Unitatea Militară 02290 depozitul 164 Hemeiuș Bacău. Toți cei 16 sunt acuzați de constituire de grup organizat, fals în înscrisuri oficiale, producere și comercializare de bunuri supuse accizelor”, a dezvăluit jurnalista Adina Anghelescu.

În prezent a fost constituit un dosar penal, în care 16 persoane sunt acuzate că au constituit un grup de criminalitate organizată, cu scopul de a frauda bugetul de stat, prin comercializarea de produse accizabile, fără plata acestei taxe.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Dosarul încă este în faza de urmărire penală, este posibil să mai fie și alte persoane arestate. Grupul acesta pot să vă spun că a fost ținta organelor judiciare încă din noiembrie 2019 și în 19 iunie 2020 în urmă cu câteva zile a fost extinsă urmărirea penală la nivelul parchetului teritorial București având în vedere implicarea acestor cadre militare”, a mai spus Adina Anghelescu.

Rețeaua funcționa după un plan simplu, dar foarte bine pus la punct, și era condusă de Traian Manolache din Călărași. Potrivit anchetatorilor, tutunul era adus din Bulgaria iar la vamă era declarat faptul că marfa trebuia să ajungă în Polonia, țara noastră fiind doar un teritoriu de tranzit.

Deși existau intrările în România, nu mai existau ieșirile, pe la vămile din vestul României, iar acest lucru i-a făcut pe polițiștii de la Serviciul de Combatere a Criminalității Financiare și pe inspectorii de la Fisc, să demareze cercetările cu privire la aceste importuri fictive, fiind descoperit faptul că tutunul, de proastă calitate, care putea pune viața în pericol consumatorilor, era tocat și ulterior vândut în cantități mici, consumatorilor români. Rețeaua falsifica branduri importante de producători de tutun, lipind etichete cu numele acestora pentru a-i înșela pe clienți.

„Conform IGPR, sunt indicii că o parte dintre persoanele bănuite au constituit un grup infracțional specializat în prelucrarea tutunului brut în tutun de fumat, obținut prin fierbere, adăugare de arome și mărunțire. La grup ar fi aderat alte persoane care aveau atribuții de promovare online, primirea comenzilor telefonic și vânzare”, a transmis IGPR.