Cine sunt CANDIDAȚII la Scaunul de Episcop al Maramureșului, pentru a-l înlocui pe Justinian Chira
- Radu Pădure
- 9 decembrie 2016, 14:46
Sinodul Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului, întrunit în şedinţă specială, sub preşedinţia mitropolitului Andrei, a ales doi candidaţi pentru scaunul vacant de Episcop al Maramureşului şi Sătmarului, au informat vineri reprezentanţii instituţiei.
Potrivit unui comunicat de presă al Biroului de presă al Mitropoliei Clujului, citat de Agerpres, cei doi candidaţi sunt Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului şi arhimandritul Timotei Bei, stareţul Mănăstirii Scărişoara Nouă.
„'În conformitate cu prevederile din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române privitoare la alegerea de episcop, candidaţii au fost aleşi din lista candidaţilor eligibili transmisă de Cancelaria Sfântului Sinod, la care a fost adăugat, potrivit prevederilor aceluiaşi Statut, numele unui arhimandrit”, se arată în comunicat.
Numele celor doi candidaţi desemnaţi de Sinodul Mitropolitan au fost prezentate membrilor Adunării eparhiale extinse a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, care s-a întrunit vineri în şedinţă de consultare cu membrii Sinodului mitropolitan, la reşedinţa mitropolitană din Cluj-Napoca.
Adunarea eparhială şi membrii de drept au decis menţinerea celor doi candidaţi şi înaintarea lor Sfântului Sinod, care se va întruni în şedinţă de lucru, vineri, 16 decembrie 2016, la reşedinţa Patriarhală din Bucureşti, pentru a-l alege pe viitorul Episcop al Maramureşului şi Sătmarului.
Şedinţa Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului în cadrul căreia au fost aleşi cei doi candidaţi a avut loc joi. Până la desemnarea viitorului episcop, funcţia de Locţiitor de Episcop al Maramureşului şi Sătmarului revine mitropolitului Andrei.