Românul Daniel Luca este Director General în cadrul unei companii care derulează un contract de colaborare în Bruxelles, cu EurActiv PLC, o reţea de portaluri dedicate afacerilor europene. Născut în 1971, în Cluj-Napoca, românul s-a implicat încă de la începutul anilor ’90 în crearea de mecanisme de relaţionare între România şi structura comunitară. Acesta vorbeşte despre avantajele pe care tinerii trebuie să le aibă pentru a ocupa un loc de muncă într-o instituţie europeana.

Liviana Mustafa: Care sunt opţiunile de acces la nivel european? Ce pregătire sau experienţă trebuie să aibă candidaţii şi  care sunt şansele reale de a dezvolta o carieră în domeniu? Daniel Luca: Probabil mulţi se întrebă dacă pregătirea pe care o au le-ar permite să găsească un loc de muncă în Bruxelles-ul european. Concursurile pentru a deveni funcţionar comunitar fac deliciul presei de câteva luni, dar viaţa poate să fie însă interesantă şi lucrând în sectorul privat al capitalei Europei. Sutele de români care activează deja în acest sistem pot confirma că dimensiunea privată a afacerilor europene nu este de neglijat. Dacă ne referim la educaţia formală, candidatul trebuie să aibă deja o diplomă, chiar dacă aceasta este dintr-o universitate românească. Un masterat într-o ţară vest-europeană este o necesitate. Studiile doctorale sunt cu două tăişuri, cu o astfel de pregătire nu iţi vor da de făcut o “muncă de jos” pentru că eşti prea calificat. Limbile străine sunt foarte importante. Fără limba engleză nu se poate face nimic, franceza este un punct în plus, la fel şi cunoştinţele de limba germană. Italiana şi spaniola nu fac diferenţa, fiind mulţi italieni şi spanioli în Bruxelles.

Educaţia non-formală, prin activitatea în organizaţii non-guvernamentale, partide politice sau sindicate este la mare preţ. Prea puţini studenţi din România sunt activi în mişcări asociative. Cine vrea să-şi mărească şansele de reuşită în structurile europene şi chiar în cea internaţională trebuie să se implice, să ştie să organizeze conferinţe şi dezbateri, să redacteze un buget şi un raport financiar, să scrie un comunicat de presă, să se mişte repede şi eficient.

Trecând la educaţia informală, dată de experienţa de lucru acumulată, este greu să se pretindă prea mult de la tineri. Cine doreşte să lucreze la Bruxelles trebuie să înţeleagă mai mult decât mecanismul instituţional, să se specializeze treptat pe anumite politici sectoriale, fie cea de mediu, energie, trasporturi, finanţe, etc.

Recomandările deschid uşi în Bruxelles, dar nu ele fac diferenţa. Dacă ai o “marfă” proastă, degeaba ai o bună strategie de marketing. Nimeni nu va plăti 1.500 euro pe lună pentru ceva de care nu are nevoie. Cum influenţează politicile europene procesul de migraţie si Diaspora, care sunt reglementările în acest sens? Ce obstacole întâmpină astăzi un român care doreşte să emigreze într-o ţară europeană? Dar unul care doreşte să se repatrieze? Dacă ne referim la administraţie, aşteptările românilor din străinătate de la Statul român sunt ca acesta să vegheze ca drepturile omului şi de cetăţeni ai UE să le fie respectate de ţara adoptivă: accesul la justiţie, la educaţie, la asistenţă medicală şi socială, la piaţa muncii sau echivalarea diplomelor şi a competenţelor. Privită din afara României, infrastructura este asociată cu un dezastru. La aproape 20 de ani de la Revoluţie nu a apărut nicio autostradă adevarată, trenurile circulă tot cu 60 km/h, avioanele sunt “produse de lux”, iar blocajele urbane sunt o “normalitate’’.

Sănătatea este un punct critic al calităţii vieţii în România. Există o lipsă de transparenţă şi o serie de semne de întrebare legate de:  tipul de asigurări existente în România, ce se rambursează sau ce drepturi ai ca cetăţean român în propria ţară.

Educaţia este un subiect sensibil în diasporă. Recunoaşterea diplomelor este încă o problemă. Nu este clar cum sprijină Statul român diaspora românească în domeniul educaţiei, ofertele educaţionale din România nu sunt tentante pentru românii din diasporă, iar educaţia non-formală nu este vizibilă în România.

Multe ţări au strategii clare pentru ca, după pensionare, cetăţenii să se repatrieze “cheltuind pensia în ţara de origine”. România nu are o astfel de viziune.

"Emigraţia în masă din ultimii 10 ani îşi arată astăzi ‘’preţul’’ scump pentru România", Daniel Luca

Bucureştiul şi alte mari oraşe trebuie să facă faţă unor imense costuri sociale şi economice. Satele depopulate din sud şi est se confruntă cu propriile lor tragedii sociale. Peste 350.000 de copii din România au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate. În context larg european, migraţia are un rol pozitiv pentru ţările adoptive, însă ritmul şi capacităţile de dezvoltare ale României sunt grevate de lipsa acută a forţei de muncă.

Dacă ne referim la elitele româneşti, decizia de revenire în România este, de cele mai multe ori, o combinaţie între: mediul academic, sistemul de sănătate, asigurările de pensie, oportunităţile în carieră şi familie. Pe un plan secundar, un rol în această decizie joacă situaţia politică şi mediul de afaceri. Vasta majoritate îşi exprimă dorinţa pentru o asanare morală a clasei politice, eficientizarea birocraţiei guvernamentale şi din mediul academic, precum şi reducerea semnificativă a corupţiei.

România intră în al treilea an ca membră a Uniunii Europene. Care sunt predicţiile pentru 2009? Ce transformări se anunţă la nivelul politicilor comunitare şi cum vor afecta ţările din Uniune? Ce se aşteapă din partea ţărilor membre? 

Cel mai important punct al agendei anului 2009 este pregătirea alegerilor parlamentare din iunie. Eu sunt adeptul motto-ului: "la probleme româneşti trebuie să avem şi soluţii date de români". E foarte importantă activitatea organizaţiilor neguvernamentale sau trimiterea de mesaje critice adresate clasei politice româneşti. Dar cred că se poate face mai mult. Pasivitatea naşte frustrări, iar angajamentul politic este necesar pentru a ajuta România. Trebuie însă găsită formula optimă pentru a implica diaspora românească în mod real în viaţa politică din România. Este nevoie în Romania de etică europeană şi trebuie să ştim cum putem promova, cu profesionalism, interesele româneşti în negocierile politice ale UE.

Cineva din România m-a întrebat ce ne lipseşte nouă, ca români, pentru a ne afirma mai bine pe plan european? Suntem în Uniunea Europeană şi parcă simţim că nu este suficient. Suntem competitivi, dar este nevoie de o abordare pragmatică, atât la nivelul de individ, cât şi al structurii învăţământului românesc.

Oameni cu pregătire teoretica avem, poate chiar punem acccentul prea mult pe amănunte şi “chichiţe” teoretice. Încă o dată vreau să subliniez, în acest context, importanţa educaţiei non-formale în procesul cunoaşterii. Educaţia formală nu este suficientă pentru competitivitate europeană. “Reţeaua personală” (pe cine ştim şi, în special, cine ne cunoaşte) este ceva ce trebuie să avem în vedere, dar desigur aceasta se clădeşte în timp.

Ne lipseşte “arta” de a înţelege global structura europeană. Trebuie să observăm cum ne afectează acest proces la nivel de individ şi apoi cum să acţionăm sectorial. Cheia este elaborarea strategiilor sectoriale.

Ne mişcăm greu ca sistem românesc, dar sistemul este creat de noi, de români. E uşor să acuzăm un sistem din care facem parte, fără a analiza cum ne putem aduce noi contribuţia la schimbare. Nu există încă o adevărată delegare a responsabilităţi.

Nu luăm decizii la timp, iar apoi, sub presiunea termenelor limită, aprobăm strategii la repezeală. Cred că e timpul să privim mai realişti dimensiunea europeană, nu trebuie să ne sperie acest lucru, şi e nevoie “să ne mişcăm repede”. Mi-a plăcut expresia unui pilot de curse, Mario Andretti, care poate să fie o sugestie: “Dacă ai totul sub control, înseamnă că nu te mişti destul de rapid”.

--------------------------------------------- Interviu acordat, în exclusivitate, pentru Strada32.com şi Evenimentul Zilei.

Strada32.com este reţeaua globală a românilor din Diaspora. Comunitatea aduce elementele de referinţă în susţinerea românilor expatriaţi pentru a crea contextul în care ei se conectează, au posibilitatea de a schimba experienţe personale şi profesionale şi de a construi un sistem de suport în experienţa globală de emigrant.