Cine manevra banii din amenzi? Nume de cod, „vulpea și motanul”. CCR i-a lovit dur!

Cine manevra banii din amenzi? Nume de cod, „vulpea și motanul”. CCR i-a lovit dur!

Jurnalistul Radu Banciu a acuzat în termeni duri bâlbâielile autorităților din ordonanțele de urgență, dar şi politica amenzilor uriaşe în plină pandemie de coronavirus.

În ediția de joi a emisiunii „Lumea lui Banciu”, acesta a declarat că una dintre cele mai mari probleme ale celor acuzaţi o reprezintă data de 15 mai.

„Pe lângă faptul că sunt depășiți de situație, nici măcar nu și-au dat interesul să reglementeze în ce condiții se dau amenzile pentru combaterea zădărnicirii bolilor.

Ei nu știu ce vor face de 15 mai. Deocamdată, România nu a ajuns la un acord.

Ne puteți urmări și pe Google News

Trebuie să gândim, să vedem, să soluționăm, așa se exprimă. N-au făcut, încă nu știu nimic din ce se va decide pe data de 15 mai sau între 14 și 15 mai.

Nu se cunoaște în momentul de față ce va fi. Așteaptă să se consulte și cu partea occidentală, să mai întrebe niște specialiști. La noi nu există specialiști.

Ne-am dat seama în sfârșit. Nu avem nici măcar în domeniul medicinei pe nimeni care să conteze cel puțin în deciziile astea, pentru toate sunt luate de zici că oamenii aștia nu au trecut pe la școală nici măcăr o zi.

Dincolo de bătaia de joc... Adică tu nu te-ai revoltat pentru nimic: că nu sunt măști, că nu sunt medicamente, că în spitale oamenii sunt ca nişte animale, că oamenii sunt abuzați în stradă de aceste amenzi samavolnice…

Nu te-ai revoltat din nimic și te-ai revoltat că Curtea Constituțională a propriei țări, că ți-a dat ție, persoană fizică, peste bot. Asta s-a întâmplat! Ție ți-a luat șunca din fasole!

Tu aveai 150 de milioane pe care le făceai mere-pere fără să dai socoteală nimănui și ți le-a luat Curtea Constituțională din farfurie și ți le-a aruncat la gunoi.

Este singura ta reacție în toata această perioadă. În rest noi cădem ca spicele, ne îmbolnăvim, suntem tratați după ureche de medicii din România.

Este un cataclism colosal. Bătrânii sunt batjocoriți în stradă. 100.000 de amenzi pentru cei peste 65 de ani.

O bătaie de joc la adresa cetățeanului care nu are nimic la dispoziție. Singura dată când cei doi, vulpea și motanul, aștia de la guvernare, au sărit în sus, a fost când le-a dat peste bot Curtea Constituțională, când ei veniseră cu teza nefăcută.

Scriseseră ca unul care urma să ia 2,5 în teză, când ei credeau că-i de 10. Neprecizând nimic. Păi care sunt condițiile?

Ăla e ministru de Interne (n.r. – Marcel Vela) și n-a fost în stare să treacă pe hârtie în atâta timp o ordonanță clară, logică. El i-a dat agentului toată puterea...

Agentului ală care, vorba lui Vela, avea 6 luni de instruire. Prin modul în care era redactată ordonanța, i-a dat putere agentului cu 6 luni de instruire să traverseze Atlanticului.

Nu se poate! N-ai cum să te duci cu căruța de la Londra până la New York. N-ai cum! Îți trebuie unul priceput în condițiile astea.

N-au știut să redacteze. Multiplicau imbecilii ordonanțele alea numai ca să ne deruteze, să bage frica în oamenii.

Ei nu făceau nimic pentru economie, pentru nimic. Băgau frica în oameni cu pescuitul, cu vânătoarea...

N-a avut timp să redacteze: uite cum iei amenda de 2.000, uite cum o iei de 5.000, cum o iei de 10.000 și uite jackpot-ul - cum îți dau eu 20.000!

Am văzut o doamnă avocat foarte bine instruită, care i-a pus la punct, unde explica că nu e constituțională nici o amendă.

Proștii nu au menționat nici unde și era dat paragraful, avea trei sferturi de rând, unde se spunea că se dau amenzi și nu era precizat nimic.

Au lăsat la mâna șpăgarului din stradă că era condus din spăgarii din spatele lui care știau ce e aia șpagă”, a declarat Radu Banciu.

Amintim că obsevaţiile jurnalistului vin în contextul în care amenzile majorate în timpul stării de urgență au fost declarate neconstiționale de CCR, la sesizarea Avocatului Poporului.

Astfel, CCR a admis sesizarea făcută de Renate Weber cu privire la Ordonanța de urgență prin care Guvernul a impus amenzi de până la 20.000 de lei pentru persoanele care nu respectă prevederile ordonanțelor militare și restricțiile de circulație în perioada stării de urgență care a fost instituită în contextul pandemiei de coronavirus.

Prevederile OUG 34/2020 au încalcat principiul securităţii juridice, pentru că actul normativ nu avea avizul Consiliului Economic şi Social, conform sesizării depuse de Avocatul Poporului la data de 16 aprilie 2020.