Cine guvernează în Israel? Analiză

Sursa foto: Arhiva EvZ

Sună paradoxal, aproape patetic, că până acum atotputernicul prim-ministru al Israelului, Benjamin Netanyahu, se trezește prins în corzi, încolțit pe de o parte de miile de protestatari care au ieșit pe străzile țării de săptămâni, iar pe de altă parte de un ultranaționalist condamnat ca Itamar Ben-Gvir, controversatul și extremistul ministru al Securității Naționale.

Cu 35 de ani de carieră politică în spate, din care a guvernat 15 (12 neîntrerupt între 2009 și 2021), Netanyahu acumulase o asemenea putere încât părea indestructibil. Nici măcar miticul Sharon nu reușise acest lucru când, în 2003, l-a numit ministru de Finanțe în mijlocul celei mai grave crize economice a țării sale, cu unicul obiectiv de a-l epuiza politic și de a-l împiedica să concureze cu el pentru conducerea Likudului.

Dar conferința de presă de luni, în care Netanyahu a anunțat amânarea controversatei sale reforme judiciare și a petrecut opt ​​minute și jumătate pasând mingile și declinându-şi responsabilitatea pentru criza gravă pe care a provocat-o odată cu aceasta, demonstrează slăbiciunea politică fără precedent și, ceea ce este mai rău, pune la îndoială capacitatea sa de a guverna în sistemul parlamentar fragmentat al Israelului, în care supraviețuiesc doar cei cu o capacitate excepțională de a-i manipula pe aliații de astăzi și pe rivalii de mâine.

Fapt de care asigură mulţi jurnalişti israelieni, inclusiv veteranul Ben Caspit, care a susținut că decizia fatidică de a-l demite pe ministrul Apărării, linia roșie pe care Netanyahu a trecut-o duminică și a scos în stradă sute de mii de oameni în mod spontan, a fost "indusă" de fiul său Yair, un podcaster cu poziții și mai rigide decât ale tatălui său și care a incendiat rețelele sociale de mai multe ori. Fie că este sau nu adevărat (sperăm că nu, pentru a evita să nu se scufunde mai mult în dezolare), adevărul este că l-au încolțit pe premierul israelian.

Criză profundă în Israel, care e ieșirea?

Cea mai recentă coaliție a acestuia, care a apărut în urma alegerilor israeliene din noiembrie 2022, a dat controlul asupra guvernului israelian pentru prima dată diferitelor partide naționaliste religioase care au candidat în coaliție și au câștigat un total de 14 din cele 120 de locuri (de două ori mai multe ca la alegerile din anul precedent). Au făcut-o sub medierea, de altfel, a lui Netanyahu însuși, care a căutat astfel să-și garanteze șansele de a forma un guvern fără a apela la grupuri de centru-dreapta, care îl repudiază pentru presupusa sa corupție în diverse dosare judiciare.

Dar la doar trei luni de la formarea noului executiv, geniul a scăpat din lampă. Puterea tot mai mare a lui Ben Gvir este din nou evidentă după ce i-a smuls lui Netanyahu promisiunea de a crea o așa-numită "Gardă Națională" care să răspundă direct ministrului, în locul comandanților de poliție sau militarilor, ca de obicei. Acesta este ceva de neconceput în politica de securitate a Israelului de la episodul "Altalena", nava cu arme a cărei scufundare a fost ordonată de Ben-Gurion în 1948, în plin război, tocmai pentru a arăta grupului paramilitar Irgun că, după independență, ar exista un singur comandament militar.

Captiv al propriei coaliții de extremă dreaptă, Netanyahu pare să-și fi pierdut cunoștințele politice odată cu vârsta; pare că erodarea atâtor ani în exercitarea puterii îl apasă; dar, mai presus de toate, este depășit de nevoia de a rămâne în guvern pentru a face față, dintr-un port sigur, procesului care este deschis din 2020 pentru presupusă luare de mită, fraudă și abuz de încredere.

Ben Gvir și asociații săi profită doar de situația fără precedent în care găseşte cel care era odată "animalul politic", transformat acum într-o pradă ușoară.

sursa: RADOR / www.larazon.es