Cine este Porfirije, noul Patriarh al Serbiei? Mitropolitul de Zagreb, un star al Bisericii Ortodoxe Sârbe

Porfirijie

Mitropolitul Porfirije de Zagreb şi Ljubljana a fost ales cel de-al 46-lea Patriarh al Serbiei. Înaltul prelatul este considerat un reformator al bisericii sârbe.

Cine este Porfirije, noul Patriarh al Serbiei? Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe l-a ales pe mitropolitul Porfirije de Zagreb şi Ljubljana ca arhiepiscop de Pec, mitropolit de Belgrad-Karlovac şi patriarh. Acesta a devenit cel de-al 46-lea Patriarh al Serbiei. Anunțul Bisericii Ortodoze Sârbe a urmat întrunirii Sfântului Sinod de la Catedrala Memorială a Sfântului Sava din Belgrad, de joi.

Porfirije s-a născut la 22 iulie 1961, în Becej, nordul Serbiei. A absolvit clasele primare la Curug şi Novi Sad. A fost hirotonit monah, apoi ieromonah, la Mănăstirea Decani în 1985, relatează Agerpres.

A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din Belgrad în 1986. Episcopul de atunci al Eparhiei Raska-Prizren, viitorul patriarh sârb Pavle (1990-2009), l-a hirotonit ierodiacon la Mănăstirea Sfânta Treime din Musutişti, Kosovo şi Mectochia. A urmat studii postuniversitare la Atena din 1986 până în 1990. În acel an, la binecuvântarea episcopului Irineu de Backa, s-a alăturat Mănăstirii Sfinţilor Arhangheli din Kovilj, lângă Novi Sad, unde a fost hirotonit ieromonah şi a devenit stareţ al acesteia.

Porfirije a sprijinit foarte mult dependenţii de droguri

Mulţi călugări tineri l-au urmat cu încredere. În acei ani, Mănăstirea Kovilj a devenit un centru spiritual pentru mulţi tineri: intelectuali, artişti, actori populari şi muzicieni rock, în special din Novi Sad şi Belgrad. De atunci, stareţul Porfirije s-a ocupat în special de dependenţii de droguri. În acest scop, în 2005 a format o comunitate terapeutică, care este recunoscută ca fiind cel mai de succes proiect pentru terapia dependenţei de droguri, potrivit site-ului oficial al Bisericii Ortodoxe Sârbe (http://www.spc.rs).

La 14 mai 1999, arhimandritul Porfirije a fost ales episcop de Jegar, vicar al Episcopului de Backa. Şi-a susţinut teza de doctorat, "Possibility of knowability of God in St. Paul's understanding according to the interpretation of Saint John Chrysostom", la Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena, în 2004.

A devenit lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă - Departamentul de Psihologie Pastorală, succedând psihiatrului academician dr. Vladeta Jerotic.

A instituit clerul militar în rândul Forțelor Armate Sârbe

A fost ales ca reprezentant al tuturor bisericilor şi comunităţilor religioase, pentru a fi membru al Consiliului Agenţiei de Radiodifuziune. În 2008 a fost ales preşedinte al acestei instituţii. Sfântul Sinod i-a încredinţat în 2010 instituirea clerului militar în rândul Forţele Armate Sârbe. Episcopul Porfirije a publicat în reviste atât în Serbia, cât şi în străinătate.

A fost înscăunat pe scaunul Mitropoliei Zagrebului şi Ljubljanei la 13 iulie 2014, în Biserica Catedralei Schimbării la Faţă a Domnului din Zagreb. Liturghia solemnă a fost slujită de patriarhul sârb Irineu, decedat în 2020 din cauza COVID-19.

Sursă foto: Wikipedia