O doctoriță elvețiană de origine rusă este cea care a adus pe lume copiii lui Vladimir Putin cu presupusa iubită gimnastă, Alina Kabaeva. Cu doar patru zile înainte de a fi dezvăluită identitatea, medicul de 63 de ani a murit. Cauza decesului nu a fost făcută publică.
Dr. Natalia Thiebaud Kondratieva, un medic elvețian de origine rusă în vârstă de 63 de ani, s-a stins din viață cu doar patru zile înainte de a-i fi dezvăluită identitatea. Medicul a murit în Elveția, pe 24 februarie, chiar în ziua în care era marcat un an de la invazia rusă în Ucraina. Cauza decesului nu a fost făcută publică, însă era cunoscut faptul că suferea de o formă de cancer, în ultima perioadă fiind în grija specialiștilor.
Doctorița a fost numită șefa echipei medicale care a asistat la nașterea copiilor lui Putin cu presupusa iubită gimnastă, Alina Kabaeva, în vârstă de 39 de ani. Marți, ea a fost numită de presa independentă Proekt ca fiind obstetricianul care a fost alături de Kabaeva la nașterea a cel puțin doi copii ai lui Putin în 2015 și 2019.
În 2020, medicul a postat pe rețelele de socializare un mesaj în care dădea de înțeles că îl cunoaște personal pe liderul de la Kremlin.
„El este singurul și unicul tată pentru toată Mama Rusia! Îți mulțumesc că nu m-ai uitat”, a scris atunci Thiebaud, potrivit dailymail.co.uk.
Vladimir Putin ține ascunsă relația sa cu gimnasta Kabaeva
Liderul de la Kremlin nu a oficializat relația cu Alina Kabaeva și nici nu a dezvălui existența vreunui copil cu gimnasta. Cu toate acestea, o fotografie din mai 2019 o arată pe doctorița Thiebaud împreună cu alți doi medici elvețieni care au zburat în Rusia pentru a asista la nașterea unui copil al lui Kabaeva. Toate trei lucrează la Clinica Sant'Anna din Lugano, unde Kabaeva ar fi avut anterior un alt copil, în 2015.
„Cum au ajuns medicii elvețieni, care au venit la Moscova pentru câteva zile, în tribuna VIP închisă tuturor străinilor? Răspunsul la această întrebare este destul de simplu. Aceste femei elvețiene aveau merite importante și secrete în fața conducerii ruse.
Ele erau moașele și medicii personali ai lui Kabaeva, care au asistat la nașterea copiilor ei. Thiebaud și alți membri ai personalului de la Clinica Sant'Anna au fost cei care au ajutat-o pe Kabaeva să nască la Lugano în 2015”, informează Proekt.
Presa independentă a analizat viața personală și reședințele lui Vladimir Putin. Potrivit Proekt, liderul rus trăiește în lux alături de gimnastă și copiii lor într-o „reședință regală” din Valdai, între Moscova și Sankt Petersburg.