Noul ministru al Educației, în topul miniștrilor contestați. E în proces cu Ministerul Educației și a făcut greșeli grave în propriul CV
- Cristina Olivia Moldovan
- 2 mai 2012, 21:35
Învățământul românesc se va afla în următoarea perioadă în mâinile Corinei Dumitrescu, propusă pentru această funcție de guvernul Ponta. Corina Dumitrescu este rector al unei universități private, iar de-a lungul timpului a încercat să modifice legislația în sprijinul învățământului privat. Mai mult, ea se află în proces cu Ministerul Educației.
UPDATE 4. Sindicaliștii au mari așteptări de la noul ministru al Educației, mai ales că în ultimii ani au acuzat constant Ministerul Educației că îi ignoră. ”Avem așteptări foarte mari de la ea, iar prima ar fi reluarea dialogului social, care a lipsit în ultimii doi ani”, spune Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). Pe lista doleanțelor, conform reprezentantului FSLI, se află deblocarea posturilor din Învățământ, investiții în campusuri și revenirea la vechea structură a ciclului de învățământ, adică renunțarea la clasa pregătitoare și menținerea clasei a IX-a la liceu. Simion Hăncescu speră că apropierea Corinei Dumitrescu de sistemul privat va facilita rezolvarea problemelor cu diplomele obținute la Universitatea ”Spiru Haret”. ”Sunt foarte mulți cei care așteaptă o rezolvare: unii au primit diplomele, alții au ajuns în instanță, alții au trebuit să se retragă. Sper să se facă lumină și ordine în tot sistemul privat, în așa fel încât universitățile să nu mai fie acuzate că sunt fabrici de diplome”, mai spune Hăncescu. UPDATE 3. În CV-ul său postat pe Internet, Corina Dumitrescu a scris, la capitolul ”Alte aptitudini și competențe”, ”înnot(sic!), baschet și tenis de masă”. Forma corectă a cuvântului este ”înot”. Dumitrescu a greșit și numele celebrei universități americane Stanford. Ea a scris ”Standford”. Mai mult decât atât, CV-ul conține foarte multe greșeli de redactare.
Citiţi AICI CV-ul complet al Corinei Dumitrescu UPDATE 2: Mai mulți specialiști în Educație s-au declarat uimiți de alegerea guvernului Ponta pentru Ministerul Educației. Ei se tem că noul ministru ar putea crea facilități pentru învățământul privat, în detrimentul studenților și al calității educației. O altă temere vizează corectitudinea examenului de Bacalaureat din acest an. ”Nu cumva va face în așa fel încât să ia examenul cât mai mulți absolvenți, pentru a asigura un număr mare de studenți pentru universitățile private?”, se întreabă un expert în Educație contactat de EVZ. Eugen Palade, de la Centrul ”Educația 2000+”, spune că speră ca examenele din acest an să fie organizate cu aceeași rigurozitate ca anul trecut. ”Altfel, ar fi un mare pas înapoi”. UPDATE 1: Corina Dumitrescu a declarat astăzi, înaintea Biroului Permanent al PSD, că examenul de Bacalaureat din acest an va fi organizat ”în cele mai bune și corecte condiții”. Corina Dumitrescu este rector al Universității Creștine ”Dimitrie Cantemir” și membru al Consiliului Superior al Magistraturii din partea societății civile. Este soția deputatului PSD Cristian Dumitrescu, președintele comisiei de Învățământ din partea Camerei Deputaților. Sprijin pentru universitățile private Cristian Dumitrescu și Corina Dumitrescu au sprijinit modificarea legii privind patrimoniul universităților particulare, în așa fel încât acestea să poată fi desființate ușor, iar bunurile să treacă în proprietatea fondatorilor. Conform CV-ului acesteia, Corina Dumitrescu este fondator ai Universității Creștine ”Dimitrie Cantemir”, iar inițiatorii legii sunt Petru Filip (PSD) și Cătălin Croitoru (PDL), ambii profesori la această universitate. Contestatarii acestei inițiative susțin că în spatele ei se află interese personale și că punerea ei în practică va avea efecte grave asupra studenților de la facultăți private: instituțiile s-ar putea închide rapid, din interese financiare, lăsând studenții fără diplome și cu studiile universitare nefinalizate. A contestat clasificarea universităților Pentru învățământul privat, clasificarea universităților a fost o lovitură puternică de imagine, mai ales că majoritatea instituțiilor se află în ultima categorie valorică. Corina Dumitrescu, în calitate de președinte al Consiliului Director al Asociației Universităților Particulare din România, a dat în judecată Ministerul Educației pentru rezultatele clasificării. La prima instanță, rezultatul a fost favorabil ministerului, iar procesul continuă. De asemenea, noul ministru a militat pentru existența unui organism care să acrediteze universitățile private, altul decât Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior. Acuzații din partea Monicăi Macovei Una dintre cele mai grave acuzații care i-au fost aduse Corinei Dumitrescu a venit din partea Monicăi Macovei, în 2006, când aceasta era ministru al Justiției. Macovei a acuzat atunci mai mulți magistrați, sprijiniți de PSD, că ar fi facilitat intrarea în Notariat fără examen. Soțiile membrilor PSD Miron Mitrea și Cristian Dumitrescu erau atunci pe lista de acuzații a ministrului Justiției. În vizorul ANI Nici Agenția Națională de Integritate nu a scutit-o de atenție pe Corina Dumitrescu. La sfârșitul lunii iulie 2011, după ce aceasta a fost aleasă drept reprezentant al societății civile în CSM, președintele CSM, judecătorul Horațius Dumbravă, a cerut ANI să stabilească dacă noua funcție este compatibilă cu funcția de rector pe care o ocupă Corina Dumitrescu. Președintele Traian Băsescu spunea atunci că Senatul a acționat greșit, desemnând în CSM o persoană incompatibilă conform legii ANI. CV-ul Corinei Dumitrescu
- 08.10.1990-01.11.1990 – Secretar științific la Universitatea ”Dimitrie Cantemir”, responsabil cu organizarea ședințelor senatului universitar
- 01.11.1990-01.10. 1997- Asistent universitar la Universitatea ”Dimitrie Cantemir”
- 01.10.1997-24.02.2003- Lector universitar la Universitatea ”Dimitrie Cantemir”
- 24.02.2003- 26.02. 2007- Conferențiar universitar la Universitatea ”Dimitrie Cantemir”
- 24.04. 2004-12.01.2007- Prorector la Universitatea”Dimitrie Cantemir”
- 26.02. 2007- prezent- Profesor universitar la Universitatea ”Dimitrie Cantemir”
- 12.01.2007- prezent- Rector al Universității ”Dimitrie Cantemir”
- 2001-2005- Secretar General în Ministerul Justiției
Corina Dumitrescu a absolvit Liceul de Chimie din Oradea, iar studiile superioare le-a făcut la Universitatea din București, Facultatea de Drept și la Universitatea Babeș Bolyai. De asemenea, a făcut cursuri de Drept Comparat, la Universitatea din Leuven, Belgia și Cursuri de Drept Internațional la Universitatea Stanford, din California. Corina Dumitrescu este doctor în drept. Averea Corinei Dumitrescu Conform declarației de avere, Corina Dumitrescu deține, împreună cu soțul, următoarele:
- un apartament în București, de 81, 30 mp
- un apartament în București, de 151, 30 mp
- un apartament în Timișoara
- alte două apartamente
- o casă de vacanță la Sinaia, de 260 mp
- două terenuri extravilane în Brătulești, fiecare de 2.000 mp
- două terenuri extravilane în Gruiu, de 1.500 mp, respectiv 1.000 mp
- un teren intravilan în Sinaia, de 600 mp
- trei mașini (Jeep Grand- Cherokee, BMW si un Logan)
- picturi în ulei pe pânză, în valoare de 45.000 de euro
- bijuterii, în valoare de 12.000 de euro
Conform aceleiași declarații de avere, completată în 2011, Corina Dumitrescu a contractat, în 2008, un credit ipotecar în valoare de 260.000 de euro, scadent în 2018. CITEȘTE ȘI: Soțul ministrului desemnat la Educație și-a dat demisia din Comisia de Învățământ a Parlamentului: ”Nu pot s-o audiez pe soția mea” Tun de un miliard de euro pe spinarea studenților de la particulare