Astăzi, juriul Galei Tinerilor Scriitori/Cartea de Poezie a anului 2019 a anunţat public nominalizările pentru Gala Tânărului Scriitor, ediția a X-a, precum şi acordarea Premiului Cartea de Poezie a anului 2019 volumului „Soldat. Umbre ale trecutului pe câmpul de luptă” & „Jurnal scris în a treia parte a zilei ” de Angela Marcovici (Marinescu), carte apărută la editura frACTalia din București.

Programul GALA TINERILOR SCRIITORI / CARTEA DE POEZIE A ANULUI 2019 celebrează cea de-a zecea ediţie a Zilei Culturii Naţionale, miercuri, 15 ianuarie 2020, ora 16.00, în Sala „Iosif Naghiu” a Muzeului Național al Literaturii Române din București (MNLR), din Calea Griviței, nr. 64-66, în cadrul unui eveniment transmis în direct de Radio România Cultural. Laureaţii de până acum ai acestui prestigios premiu sunt Ion Mureşan (2011), Ioan Es Pop (2012), Liviu Ioan Stoiciu (2013), Dan Sociu (2014), Octavian Soviany (2015), Teodor Dună (2016), Nora Iuga (2017), Dan Coman (2018) și Romulus Bucur (2019).

Alte nominalizări

Pentru secțiunea Premiul Tânărul poet al anului 2019 sunt nominalizate cărți semnate de Jesica Baciu, Timotei Drob, Anastasia Gavrilovici, Artiom Oleacu, Vlad Sibechi și Krista Szöcs. Pentru secțiunea Premiul Tânărul prozator al anului 2019 sunt nominalizate cărți semnate de Diana Bădica, Iulian Bocai, Valentin Covaciu, Valentina Șcerbani și Cristina Vremeș.

Juriul Galei este format din trei critici literari (laureaţi ai ediţiilor 2012, 2014 şi 2015): Bianca Burţa-Cernat, Andreea Răsuceanu şi Cosmin Borza. Artistul vizual Mihai Zgondoiu va realiza afişele şi diplomele Galei Tinerilor Scriitori.

Acces pe bază de invitații

Gala Tinerilor Scriitori se va desfăşura în cadrul unui eveniment multiart, avându-i ca invitaţi speciali pe Maria Răducanu (voce) şi Mircea Tiberian (pian).

IMPORTANT! Intrarea la eveniment se face numai cu invitaţie! Puteţi solicita invitaţii la adresa de email: [email protected] până luni, 13 ianuarie 2020, ora 13.00. Pentru a nu fi perturbată transmisia în direct a evenimentului, accesul invitaţilor va fi permis până la ora 15.45.

(mai multe informații aici)

Te-ar putea interesa și: