Ivirea când și când a zvonului despre Alina Gorghiu-premier, deşi aţâţă nervozităţi între PNL și PDL, este printre puţinele medicamente pentru rahitismul din sondaje al co-preşedintei PNL prin aceea că-i dă greutate și-i clarifică perspectiva de evoluție.

Diferența colosală dintre președintele Iohannis aflat la 70% încredere și Alina Gorghiu aflată la cam 15% şi diferența de aproape 30% de puncte dintre PNL, la 44% și co-liderul său, ridică semne de întrebare.  Se înţelege astfel că din cei aproape jumătate dintre români favorabili partidului liberal, doar o treime o susțin pe co-președinta PNL, în timp ce transferul de încredere de la șeful statului spre preşedintele PNL nu funcţionează mai deloc.  

Și aici sunt două chestiuni de discutat. În condițiile diferenței atât de mari între încrederea în preşedintele Iohannis și Alina Gorghiu, doar foarte greu se poate spune că Alina Gorghiu confirmă ideea de schimbare politică cu care a câștigat Klaus Iohannis.  

În al doilea rând, în relaţia dintre partid şi liderul său, este clar -  la acest moment cel puțin, că liderul este ajutat de partid, nu invers. În mod firesc, liderul PNL, prin imaginea sa ar trebui să ajute la ţinerea laolalată a suporterilor partidului.  Liberalii ar trebui să se întrebe ce-i ţine împreună sub ideea favorabilităţii faţă de PNL, pe cei aproape 45% dintre români? Este un bazin uriaş având în vedere că PNL nu are lideri care să tracteze partidul și în plus acest bazin este o închegare de două electorate penelist și pedelist, care nu mai departe de un an în urmă, la europarlamentare, erau adversare și nu făceau împreună decât 26%, adică spre jumătate din cât au acum.

Întrebarea este cu ce greşeşte Alina Gorghiu de este mereu cu 3 paşi în spate în toate sondajele, dat fiind totuși discursul decent și faptul că ochește, corect în linii mari, greșelile guvernării?

În primul rând, ţine de tinereţea şi feminitatea personajului. Luate separat, cele două atribute nu sunt dăunătoare. Împreună însă, tinereţea şi feminitatea adâncesc în percepţia publicului lipsă de soliditate, care este o vulnerabilitate.  Percepția (ce poate fi lesne probată printr-o cercetare, dincolo de părerile subiective ale mele sau altuia)  nu este neapărat doar urmarea tradiţionalismului față de prezența femeii în politică, ci este urmarea asocierilor pe care oamenii le fac în general faţă de un lider: „tinereţe” şi „femeie” alăturate, nu inspiră soliditate, tot aşa cum, „greutatea” politică este asociată experienţei, nu unei imagini de fragilitate. Este adevărat că acestea sunt un dat, iar trecerea timpului și experiența întărește liderii, dar problema este, în cazul de față, că trecerea timpului a erodat, în loc să consolideze.

În al doilea rând,  legat de proiectul politic propriu, Alina Gorghiu este mai degrabă un implant funcțional pentru ideea de schimbare politică din noiembrie 2014, decât un element emoțional reprezentativ pentru așteptarea uriașă a oamenilor. Liderul PNL nu este chiar un lider „nou”, fiind asociată destul de mult cu politica „veche” și de aici și erodarea inerentă şi blocajul.  Se poate spune că mai curând decât să întrupeze ideea de schimbare a clasei politice, Alina Gorghiu a fost reinventată. Prin simpla asociere cu valul pro-Iohannis, în virtutea nu a vreunui proiect personal, ci a unor circumstanțe: era liderul mai tânăr cu suficientă notorietate și în relație politică funcțională cu șeful statului.

Sobră și cuminte, cu mare atenție la discursul președintelui Iohannis, Alina Gorghiu este prinsă între Vasile Blaga și Cătălin Predoiu, într-un trio funcțional care, fără să-i știrbească neapărat din autoritate, îi reduce din terenul de joc.  Dincolo de asta, ce lipsește cel mai mult nu este atât spaţiul de manevră, ci mai degrabă energia, relevanța și claritatea unor atribute pozitive care să-i fie asociate în mintea oamenilor.

În definitiv, „ce face politicianul Alina Gorghiu pentru mine ca cetățean”, ar putea întreba oricare dintre cei 45% dintre românii suporteri ai PNL ? Și aici este principala problemă: percepţia de politician rece și funcțional ce își urmează carieră politică, într-o manieră în care raportarea la electorat nu transmite mare lucru şi nu mobilizează, după cum şi arată cifrele de încredere de acum.

De ce vorbim de energie și de proiect personal care să-i individualizeze imaginea? Pentru că sunt premisele  pe care se poate consolida un politician. Dacă se arată energic: adică se mișcă, inaugurează, atacă, dă direcții, răspunde și ridică întrebări , ținând legătura permanent cu agenda publică are premise să fie remarcată de oameni în contextul lipsei de lideri.  În al doilea rând, dacă se identifică pe sine cu un proiect cu relevanță publică și socială (nu socialistă) care-i consolidează legătura cu oamenii și-i dă un scop carierei politice, atenuând percepţia evoluţiei egoiste şi drept urmare, nemobilizatoare.  Firește că astfel de proiecte cer efort şi este cel mai facil doar să ataci adversarul politic şi să împingi în contra PSD pentru a te ridica ca lider al Opoziției, însă cu această strategie, cam astea sunt rezultatele.

Viitorul pentru copreședinta PNL este cu mai multe riscuri, decât oportunităţi. Este mare, riscul de a se pierde pe drum neclară şi amestecată în galeria lungă de politicieni care nu au ştiut să-şi câştige locul în mintea oamenilor.  Cât despre funcţia de preşedinte al noului PNL, nu se poate spune decât că este un parcurs logic, însă este umbrit de faptul că partidele își pierd răbdarea cu liderii care nu reușesc să se ridice deasupra partidului. Care este principala oportunitate a Alinei Gorghiu? Faptul că locuiește într-un deşert de lideri, în care ca și Catalin Predoiu sau Victor Ponta sunt figurile proeminente şi cele mai la îndemână de a fi votate un public plicisit; adica nu prea au concurență.

Deocamdată, fotografiile care mai ilustrează unele materiale de presă cu Alina Gorghiu, cu privirea vizionară ridicată spre cer - idee de înaripare a liderilor şi mâna încleştată pe microfon - unealta de însufleţire a mulţimii liberale, vânează o simbolistica grăbit aleasă şi mare în raport cu realitatea.