Există două ipoteze plauzibile referitor la atentatul terorist de vineri de la o sală de concerte de lângă Moscova, în care au fost uciși cel puțin 139 de oameni. Prima e aceea că a fost un complot intern - orchestrat de serviciile de securitate rusești ori cel puțin executat cu știrea lor, scrie  nytimes.com.

A doua e că nu a fost. În societățile deschise teoriile conspirației le sunt destinate țicniților. În societățile închise ele reprezintă un mod rezonabil (deși nu întotdeauna corect) de a înțelege fenomenele politice.

Peste 300 de ruși au fost omorâți și 1.700 răniți în 1999, într-o serie de atentate cu bombă la blocuri de apartamente, atribuite de Kremlin teroriștilor ceceni. Atentatele i-au servit lui Vladimir Putin - care tocmai avusese o ascensiune rapidă de la aparatcic de rangul doi la director al Serviciului de Securitate Federal (FSB) și ulterior premier - drept pretext pentru lansarea celui de-al doilea război cecen.

Apoi s-a petrecut ceva ciudat. Poliția a descoperit trei saci imenși plini cu o pulbere albă în subsolul unui bloc de apartamente din orașul Riazan, conectați la un detonator și un cronometru programat pentru a declanșa o explozie la ora 5:30 dimineața. Testele inițiale au constatat că pulberea era un exploziv, hexogen, același care fusese folosit și la celelalte atentate.

Cine aruncă în aer Rusia. Diversiunea lui Putin

Poliția i-a prins curând și pe indivizii care amplasaseră sacii acolo - și s-a dovedit că erau angajați ai FSB. Guvernul rus a declarat ulterior că sacii conțineau zahăr și fuseseră lăsați acolo pentru un exercițiu de instrucție. Dar, după cum au documentat istoricul David Satter și alții, acea explicație e vecină cu absurdul. Iar numeroșii jurnaliști și politicieni care au încercat să investigheze incidentul au sfârșit cu toții morți, prin otrăvire sau împușcare.

De ce contează acest eveniment istoric? Fiindcă el demonstrează că Putin „nu are vreo alergie la sânge, rusesc ori de alt fel, dacă vărsarea lui îi ajută planurile”, după cum s-a exprimat Garri Kasparov în The Wall Street Journal.

Spune ceva și faptul că Putin a părut să ofere un motiv pentru o diversiune prin aceea că aproape imediat a arătat Ucraina cu degetul după masacrul de vineri - o variantă absurdă, chiar dacă grăitoare, de vinovat, dat fiind că Ucraina și-ar fi distrus automat orice credibilitate în fața partenerilor occidentali dacă ar fi avut vreo legătură cu atentatul.

În Rusia mai există și o istorie brutală a terorismului islamist

Grăitor mai e și faptul că atentatul a avut loc imediat după realegerea lui Putin prin votul falsificat de luna aceasta și fix când ar avea nevoie să mobilizeze zeci de mii de noi soldați pentru războiul din Ucraina. Și ce altă cale mai bună de a obține ce vrea ar fi avut decât să revină la vechea și testata formulă de a genera panică pe frontul intern pentru a putea face prăpăd pe cel extern?

Aceasta e prima ipoteză. Dar în Rusia mai există și o istorie brutală a terorismului islamist, iar pe 7 martie SUA alertaseră Moscova cum că un atac era iminent (tot așa cum au alertat și Iranul înainte de atentatul ISIS de acolo din ianuarie). În ambele cazuri avertismentul a fost ignorat - Putin l-a calificat „o tentativă de a ne înspăimânta și destabiliza societatea” -, poate din cauză că regimurilor cinice le e imposibil să conceapă că cineva ar putea acționa din motive altruiste.

Ceea ce indică un lucru pe care-l cunoșteam deja: statul lui Putin e tot atât de incompetent pe cât e de barbar. Și, cu inamicii pe care deja îi are, nu e nevoie să inventeze o conspirație fictivă între puterile occidentale și „regimul nazist” de la Kiev. Rusia nu-și va soluționa niciodată prin cuceriri externe slăbiciunea intrinsecă: populația în scădere, minorități etnice secesioniste, exodul creierelor și o economie bazată pe extracția și exportul resurselor energetice.

Dar mai indică și altceva: la cinci ani după ce așa-zisul ei califat din nordul Irakului și Siria s-a prăbușit, ISIS și afiliații ei sunt departe de a fi dispărut.

Luptători ISIS înrăiți sunt deținuți în lagăre din Siria

Cam 9.000 de luptători ISIS înrăiți sunt deținuți în lagăre din Siria păzite de forțe kurde cu sprijin american (pe care Donald Trump a încercat să-l desființeze). Ramura ISIS acuzată de atacul de la Moscova, ISIS-K, se estimează că are vreo 6.000 de combatanți în libertate, majoritatea în Afganistan. Alți afiliați la ISIS operează în Africa, unde încercările SUA de a-i combate sunt obstrucționate de instabilitatea locală.

Cu alte cuvinte, odată ce Washingtonul și-a abandonat (sau a fost forțat să-și abandoneze) misiunea de a combate dezordinea globală, acea dezordine a luat amploare. Ca s-a petrecut la Moscova amintește de ce s-a petrecut la Bataclan în Paris în 2015, când 90 de oameni au fost uciși. ISIS pare să aibă o predilecție pentru sălile de concerte.

Cuvântul „pivot” e folosit mult în discuțiile despre politica externă, cum a fost „pivotul spre Asia” al administrației Obama ori „pivotul spre competiția dintre marile puteri” sub Trump și președintele Biden. Dar dacă lecția acelui prim pivot a fost că am neglijat securitatea NATO și a Europei pe propria noastră piele, învățătura celui de-al doilea e că ne-am amăgit singuri că pericolul terorismului islamist a fost în mare depășit. După cum a constatat Israelul pe 7 octombrie, dușmanii de moarte ai unei țări nu sunt domesticiți sau învinși doar pentru că conducătorii acelei țări și-au găsit alte priorități.

Provocarea de securitate cu care se confruntă astăzi America e una globală: revigorarea ISIS, China revanșardă, agresivitatea regională a Iranului și o Rusie în care linia dintre grandomanie și paranoia se estompează. Indiferent dacă ce s-a întâmplat în Rusia e terorism islamist, conspirație a FSB ori o combinație dezgustătoare între cele două, pentru noi este de rău augur. (Traducerea-Rador)