Mai avem ani buni până când urnele de vot vor împânzi din nou toată țara. Dar, când asta se va întâmpla, va fi un an în care ne vom sătura de vot: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale, cel de-al doilea tur de scrutin urmând să încheie festivalul promisiunilor electorale.

Dacă mai e atât de mult timp, de ce vorbim de alegerile prezidențiale încă de acum? O facem, în primul rând, pentru că acesta e subiectul care se discută în partide. Așa am ajuns și noi luni să dezbatem, la întâlnirea săptămânală cu Florian Bichir, Mirel Palada și Octavian Hoandră, despre cine are șanse să ajungă pe ”tronul” din Palatul Cotroceni.

Am vehiculat din nou numele pe care tot pe platformele EVZ Play le-ați auzit prima oară: Gabriela Firea, Emil Boc, Laura Codruța Kovesi sau Mircea Geoană.

Cifrele aduse de Mirel Palada s-au mai schimbat, Geoană și Firea nu mai sunt chiar câștigători siguri, cum erau acum o lună, șanse de victorie având acum, în turul al doilea, Boc și Kovesi.

Explicații sunt multe, dar toate țin de prezența personajelor în spațiul public. Emil Boc a ieșit de ceva timp din carapacea sa clujeană, pentru a îl susține pe premierul Florin Cîțu la conducerea PNL. Laura Kovesi a pornit activitatea la Parchetul European. În schimb, Mircea Geoană nu a fost absent, dar a fost captiv în declarații standard NATO, fără nici un fel de ecou la public. Gabriela Firea a ieșit doar cu declarații despre situația din București, devenind un personaj local, fără importanță sau vreun mesaj pentru cei din afara Capitalei.

Prima concluzie pe care o tragem din numele enumerate este că lipsesc președinții de partide din lista celor care au șanse să ajungă în turul al doilea. E măsurat Dacian Cioloș, dar pierde în fața oricărui adversar, George Simion nu reușește nici el să se ridice la procentele AUR. La fel e și cu Ludovic Orban sau cu Marcel Ciolacu.

Să-i luăm pe rând, în ordinea procentelor propriilor partide.

La PSD, Marcel Ciolacu nu ”trece sticla” și din declarațiile sale se vede că înțelege asta. Că-i place sau nu e mai puțin important. Asta lasă teren liber celor cu aspirații din partid, gen Vasile Dâncu, deși soluția de a căuta un candidat din linia a doua a partidului sau chiar din afară este tot mai des discutată.

PNL are o situație mai delicată. Dacă va câștiga alegerile interne, Orban amenință să ia totul, ca în celebra melodie ABBA. Președintele partidului trebuie, după el, să fie și premier și candidat la președinție.

Florin Cîțu este mai rezervat, el nu vorbește de Cotroceni, ba, mai mult, își centrează discursul electoral pe ”guvernare de 8 ani”, lăsând cale liberă altora pentru prezidențiale. Așa se și explică de ce personaje de tipul Emil Boc, care pot spera la un loc pe buletinul național de vot, se află în tabăra sa. Boc nu e singurul astfel de nume. De exemplu, Florian Bichir a spus că și ministrul Nicolae Ciucă ar putea să fie un candidat viabil al liberalilor.

AUR are șansa de a strânge în 2024 voturile celor sătui de globalismul tot mai agresiv care este resimțit în toate domeniile, dar Simion nu pare să devină un ”candidat serios”. Poate și ei caută nume în afara partidelor din coaliție. Dacă aleg cum trebuie, după mine, ei pot produce marea surpriză a alegerilor prezidențiale din 2024. Asta dacă, evident, nu sunt demolați până atunci, deși linșajul public a scăzut mult.

La USR lucrurile sunt, în acest moment simple: au doi candidați, Dan Barna și Dacian Cioloș. Barna a pierdut o dată, propulsând-o pe Viorica Dăncilă în turul al doilea, și are și povara unui dosar de lungă durată, cu expertize, audieri. Cioloș a ratat trenul susținerii liberalilor la alegerile parlamentare din 2016 și nu pare să-și revină. Și ei vor căuta un candidat din afară. Poate de la Bruxelles.