Cine ar putea decide dacă prinţul Harry va fi prezent la încoronarea Regelui Charles. S-ar folosi aşa numitul „precedent Churchill"

Cine ar putea decide dacă prinţul Harry va fi prezent la încoronarea Regelui Charles. S-ar folosi aşa numitul „precedent Churchill"Prințul Harry și Regele Charles. Sursa foto: Facebook

Va fi invitat prințul Harry la ceremonia de încoronare a Regelui Charles? Potrivit ultimelor informații venite de la Palatul Buckingham, un nume important ar putea fi implicat în dezbaterea din ce în ce mai intensă privind o eventuală invitaţie a prinţul Harry la acest eveniment, care va avea loc pe 6 mai.

Regele Charles ar trebui să folosească aşa-numitul „precedent Churchill” pentru a scăpa de decizia „imposibilă” fie de a aprinde tensiunile prin interzicerea fiului său, fie de a suporta circul care ar înconjura prezenţa acestuia alături de soţia Meghan, la evenimentul de încoronare.

Harry a refuzat până acum să spună dacă ar veni sau nu la ceremonie în cazul în care ar fi invitat. Surse regale au declarat, pentru dailymail.co.uk, că decizia ar trebui „luată din mâinile monarhului”.

În 1953, Winston Churchill, pe atunci prim-ministru, i-a spus clar Ducelui de Windsor – care abdicase ca Edward al VIII-lea cu 16 ani în urmă – că nu va fi binevenit la încoronarea reginei Elizabeth II.

„Încoronarea este un eveniment de stat şi finanţat de stat. Deci, în acelaşi mod în care Winston Churchill l-a sfătuit pe ducele de Windsor să stea departe, decizia de a-l invita pe Harry, care nu are niciun rol regal oficial şi nicio funcţie de stat la ceremonie, va aparţine mai degrabă Guvernului decât tatălui său", au declarat surse care cunosc cazul pentru The Mail on Sunday:.

Totuşi, cei de la Guven au încercat să plaseze responsabilitatea pentru „cartoful fierbinte Harry” înapoi la Palatul Buckingham.

Harry, „cartoful fierbinte”

O sursă a declarat sâmbătă seară: „În mod tradiţional, Casa Regală ne oferă numărul de oaspeţi regali, fără a le oferi identitatea, iar noi construim aranjamentele pe această bază”.

Astfel, Biroul Cabinetului înfiinţează un „comitet de încoronare” format din funcţionari publici, oficiali regali şi reprezentanţi ai Bisericii Angliei pentru a planifica evenimentul din 6 mai.

Ministerul de Interne va fi, de asemenea, puternic implicat în aranjamente. Dacă Harry va participa, vor exista preocupări suplimentare de securitate, având în vedere revelaţia sa că a ucis 25 de luptători talibani când slujea în Afganistan.

Palatul Buckingham a refuzat să comenteze despre aranjamente, dar o persoană din anturajul de la Buckingham a spus că regele era „livid” în legătură cu acuzaţiile apărute în memoriile lui Harry, Spare, inclusiv atacurile sale asupra reginei consoarte Camilla.

Potrivit publicaţiei citate, Harry nu ar avea niciun motiv oficial să participe la încoronarea de la Westminster Abbey, care are loc în aceeaşi zi în care fiul său Archie împlineşte 4 ani.