Moderatoarea emisiunii Gîndurile lui Cristoiu, Monica Mihai, e tînără. În decembrie 1989 avea, cred, doar cîțiva ani. Despre trimiterea în judecată a lui Ion Iliescu, am zis, într-un dialog cu Monica Mihai, că e o nemernicie.

La întrebarea ei, „De ce o nemernicie?” m-am apucat să-i țin o prelegere des pre evenimentele din decembrie 1989. Mi-am dat seama că era ca și cum cineva care a trăit moartea lui Stalin din 1953 mi-ar vorbi despre atmosfera de atunci.

Aveam cinci ani cînd a murit Stalin. Am citit mult ca istoric despre acel moment. Puteam citi o viață întreagă. Lecturile nu țin locul trăirii. Așa și cu Monica Mihai și cu generații întregi de după decembrie 1989 pentru care decembrie 1989 e un moment din cărți, ca pentru mine 23 august 1944, și nu unul trăit.

Măcar pentru aceste generații s-ar fi cuvenit a folosi momentul trimiterii lui Ion Iliescu în judecată pentru a relua dezbaterile despre decembrie 1989. Nu s-a întîmplat așa ceva. Au trecut de la trimiterea în judecată a lui Ion Iliescu o lună de zile.

Cu excepția lui Marius Tucă, nimeni dintre jurnaliștii mai acătării n-a folosit prilejul pentru a relua dezbaterile despre Lovitura de stat, despre Teroriști, despre Procesul Ceaușescu. Rechizitoriul e un document despre Evenimentele din decembrie 1989. Se înscrie printre punctele de vedere ale Autorităților despre căderea lui Ceaușescu, așa cum au fost Raportul SRI, Raportul Comisiei senatoriale de anchetă.

Ca orice document nou apărut în literatura despre Decembrie 1989, s-ar fi cuvenit ca el să fie abordat nu numai de cei care s-au ocupat de Evenimente, dar și de toți istoricii dedicați României contem-porane. Rechizitoriul a fost trecut sub tăcere.

3 aprilie 2019 e o zi de importanță istorică pentru România. E ziua cînd a fost trimis în judecată în premieră un fost președinte al României. Și nu orice președinte, ci chiar Ion Iliescu, prezentat în manuale, dar și în Istorii, drept cel care l-a răsturnat pe Nicolae Ceaușescu.

Și nu pentru un fleac, ci pentru crime ale umanității, comise – și aici e și mai și – chiar în decembrie 1989. Despre importanța acestui moment am scris chiar cînd s-a produs. Din nenorocire, momentul a fost ales în chip monstruos de către Augustin Lazăr pentru a oferi TeFeLIștilor un nou argument în incredibila apărare pentru trecutul său de procuror comunist.

Că a fost așa ne-o dovedește graba cu care anticomuniștii de serviciu, cei care au supt parale, glorie și putere (vezi Klaus Iohannis) din cadavrul comunismului, au sărit să susțină că întreaga campanie de denunțare a trecutului comunist al lui Augustin Lazăr a avut menirea de a-l intimida pe Augustin Lazăr ca să nu trimită Dosarul în judecată.

Mi-aș face cruce, dacă n-aș ști, după 52 de ani de presă curentă și de studiat istoria, de ce e în stare intelectualul român cînd vine vorba de a-și justifica un moment de fripturism. Cum orice poate fi justificat pe lumea asta (inclusiv Teroarea stalinistă, care și-a avut și ea susținători în scris, unii chiar din rîndurile intelectualilor occidentali), n-a fost nicio problemă pentru anticomunistul fripturist să justifice spălarea cadavrului moral numit Augustin Lazăr în chestiunea prestației sale de șef al Comisiei de eliberare condiționată a deținuților politici de la Aiud.

Mi-aș face cruce, deoarece nimeni din România n-ar fi fost în stare să depună un minim efort pentru a-l apăra pe Ion Iliescu. Cum să cred eu că PSD s-a apucat de campania împotriva lui Augustin Lazăr de dragul lui Ion Iliescu ?

Desigur, după trimiterea dosarului în judecată, avînd drept punct central acuzația de crime împotriva umanității comise de fostul președinte într-o perioadă cu care el se mîndrește a fi una de conducător al Revoluției din decembrie 1989, PSD a reacționat printr-un Comunicat lipsit de orice legătură cu apărarea lui Ion Iliescu:

„Este revoltător ca Dosarul Revoluției să fie trimis în instanță de un fost agent al poliției politice comuniste! Este intolerabil ca cel care a ținut în chinuri disidenții anticomuniști să se erijeze acum în făuritorul dreptății anticomuniste. La Revoluție au murit oameni ca astfel de personaje să nu mai ocupe înalte funcții în statul de drept postrevoluționar. Iohannis nu mai poate folosi scuza că nu știa cine e cel pe care l-a numit în funcția de procuror general al României! Acum știe că Lazăr a făcut poliție politică, dar îl protejează”. 

La mitingul de la Craiova, Liviu Dragnea a reiterat poziția PSD din Comunicat, semn c-a fost scris și emis la îndicația sa: „Dosarul Revoluției trimis de Lazăr la instanță este o mascaradă ca să încerce să abată atenția de la grozăviile care au ieșit la iveală despre el. Nu mă pot delimita de Ion Iliescu. Ion Iliescu este un om pe care îl apreciez, un om care a ținut România în granițele ei și în stabilitate într-o perioadă foarte grea. Nu. Eu cred că este o mascaradă”.

După plecarea din fruntea țării și mai ales după eșecul tentativei de a fi președinte al PSD, Ion Iliescu a fost neglijat de conducerea PSD. În bătălia cu mastodontul politic care e PSD, Ion Iliescu a fost folosit de dușmanii politici drept argument forte în campania de acuzare drept partid comunist.

Din cînd în cînd anticomunismul fripturist a apelat și la acuzațiile de confiscare a Revoluției de către echipa lui Ion Iliescu. Deseori tratat ca o povară (vezi intervenția dură a lui Sebastian Ghiță din toamna lui 2014, pentru a-l salva pe Victor Ponta), Ion Iliescu a fost folosit și de diferitele găști din PSD pentru a se legitima.

Nu i-am iertat la vremea respectivă lui Ion Iliescu intervenția decisivă în favoarea lui Liviu Dragnea din 2015 în confruntarea acestuia cu Victor Ponta pentru șefia PSD. La vremea respectivă am scris ceea ce aș scrie și acum. Ion Iliescu trebuia să se țină deoparte de păruielile din PSD și chiar din viața noastră politică.

Mi-am atras un atac virulent din partea lui Ion Iliescu, nici azi retras de fostul președinte. Reacția PSD mi se pare o șmecherie ieftină. Ion Iliescu e fondatorul partidului. A fost de două ori președinte al României din partea PSD.

Trimiterea în judecată e pentru Ion Iliescu un moment de cumpănă nu prin condamnare (după probele de la dosar rechizitoriu trebuie respins din mers la Camera Preliminară), ci prin imaginea la care a ajuns acum la bătrînețe. Cea de trimis în judecată pentru crime împotriva umanității.

O acuzație care îi ia lui Ion Iliescu din punct de vedere oficial dreptul de a se se prezenta drept cel care a adus în România democrația postdictatorială. În aceste condiții, normal ar fi fost ca partidul să-l apere pe Ion Iliescu prin invocarea argumentelor istorice și nu prin stigmatizarea lui Augustin Lazăr.

În Dosarul lui Ion Iliescu n- are importanță dacă procurorul general din postdecembrism a fost un procuror comunist și nici dacă dosarul s-a vrut acoperirea Scandalului Aiud. Ancheta a început mai demult, în decembrie 2018. Ion Iliescu era pus sub acuzare și în consecință nu putem vorbi de născocirea unui dosar peste noapte pentru a crea o diversiune.

Indiscutabil, trimiterea dosarului în plin Scandal Aiud a fost o diversiune ieftină a lui Agustin Lazăr. Apărarea lui Ion Iliescu trebuia să stea în apărarea imaginii sale de conducător al Revoluției din decembrie 1989 și nu în punerea la îndoială a calității morale a procurorului general care a anunțat trimiterea în judecată a lui Ion Iliescu.

Din 1990 pînă acum Ion Iliescu a făcut pe mulți oameni. Zeci, sute de inși își datorează cariera lui Ion Iliescu. L-a apărat cineva dintre aceștia pe Ion Iliescu? Corina Crețu a ajuns ce a ajuns datorită lui Ion Iliescu. A zis ceva Corina Crețu zilele acestea în apărarea lui Ion Iliescu ?

În decembrie 1989 Ion Iliescu n-a fost singur. Ca membri ai echipei sale au ajuns noi ștabi Ion Caramitru, Andrei Pleșu. La vremea respectivă nu l-am auzit pe Ion Caramitru delimitîndu-se de Ion Iliescu și cu atît mai puțin de Diversiunea cu teroriștii. Grație lui Ion Iliescu, Ion Caramitru a tăiat și-a spînzurat mult timp în cultura și presa din România.

Ca membru al echipei Iliescu de pe vremea Teroriștilor, nu era normal ca Ion Caramitru să-i ia apărarea lui Ion Iliescu? S-a văzut încă o dată că România duce lipsă nu numai de autostrăzi, dar și de caractere.