O ştire de acum cîteva zile mă pune serios pe gînduri: Mark Zuckerberg, tipul cu Facebook, s-a decis să favorizeze anonimatul! Urmează, aşadar, sute de milioane de dolari investite în asigurarea întunericului la adăpostul căruia omul poate face ce vrea, absolut sigur că nimeni nu-i va da urmă.

Văzînd succesul enorm al unor aplicaţii oarecum concurente care mizează pe anonimizare deplină (aplicaţii care nu stochează în nici un fel urme ale trecerii pe internet de gen postări anterioare, relaţii anterioare etc.), Zuckerberg socoteşte că dacă identitatea este o povară pentru utilizatorii Internetului, atunci Internetul trebuie să-i scape de ea. În curînd, Facebook va asigura acoperire deplină. Nu este suficient că îţi poţi face, lesne, o pagină de facebook pur fictivă şi că te poţi desfăşura în voie ca ficţiune. De-acum înainte nu va mai exista nici posibilitatea de a vedea ce relaţii ("prieteni") are ficţiunea, de unde e, pe unde umblă, ce interese are, ce a spus etc. Nu cumva să se tulbure ficţiunea, să nu existe vreun pericol ca cineva să intuiască identitatea reală din spate! Probabil că cel mai mare dar făcut de Internet naturii umane este accesul complet liber la virtual. Pe Internet, fără nici cel mai mic efort, poţi fi oricine doreşti: un savant, un star de cinema, un fotbalist, un manechin, o sperietoare, un miliardar, un zîmbet sau o încruntare fără chip – orice! Poţi, chiar, să inventezi cu totul, să fii cineva care nu a existat niciodată. Cu aceste date, intri în contact cu oricine. Cei mai mulţi dintre cei cu care intri în contact sînt, ca şi tine, ficţiuni. Le mai zice, cu un termen răpit în internautică din teologia budistă, "avataruri". Acest caz de transfer de vocabular este semnificativ, pentru că avatar semnifică, de regulă, o reîncarnare a unui spirit într-o formă mai rea. Avatarul este întotdeauna mai rău decît "originalul", a deveni un avatar înseamnă o treaptă de cădere, nu una de urcare. Zuckerberg este, desigur, atent la piaţă. A încercat să cumpere companiile care oferă ieşiri în virtual fără urme şi care au, de aceea, un succes fabulos, acestea nu s-au dat cumpărate, aşa că va încerca şi el, prin Facebook, să facă acelaşi lucru. Pe Zuckerberg nu-l interesează aspectul etic al noului serviciu. Sau poate că nu-şi pune problema. Poate că nu a văzut ce e mai rău. Poate că nu a văzut niciodată cum arată forumurile de comentarii de sub cele mai multe articole din presa românească online, ca să priceapă ce poate scoate anonimatul din om. Acolo se vede cea mai oribilă faţă a Internetului, acolo se vede cum anonimatul cuplat cu accesul nerestricţionat la "microfon" (în cazul acesta la o postare care ajunge sub ochii tuturor imediat) aduce la lumină monştrii. Întotdeauna m-am întrebat cum sînt, de fapt, oamenii care îşi iau un "nick" şi încep să înjure abject, să blesteme, să-şi stoarcă toate lăturile fiinţei lor mizerabile sub cîte un articol. Un asemenea om, îmi imaginez, după ce închide computerul prin care a scurs mizerii în lume, se joacă cu copii săi, îşi iubeşte soţia, sărută mîna mamei sale – poate că mai şi citeşte cîte o poezie sau simte o emoţie cînd vede un ghiocel răsărind primăvara ori o frunză căzînd, ruginie, toamna. Apoi, deschide computerul iar, stinge lumina, se loghează cu numele fictiv şi se aruncă, cu fervoare, în obscenitatea cea mai abjectă – obscenitate pe care singur o secretă, doar pentru uzul lui. Nu pot înţelege bucuria de a voma din întuneric pe numele unei persoane publice, indiferent cît este ea de vinovată ori nu, deşi o simt cum vibrează, autosatisfăcută, în spatele fiecărui rînd de acest gen. Apoi "avatarul" închide computerul, şi se aşează la cină cu familia lui, apoi se uită la desene animate cu copiii, îi duce la culcare, le spune poveşti frumoase să-i adoarmă, îi mîngîie pe fruntea curată, îi sărută încet pe obrăjorii bucălaţi să nu le tulbure somnul senin, stinge grijuliu lumina, închide uşa de la dormitorul lor, se duce la computerul din odaia sa, îl deschide, se loghează şi dă-i...Ce fel de oameni sînt ăştia? Zău, aş vrea să cunosc unul, să stau cu el de vorbă, să-i văd privirea, să-i văd gesturile, să-i ascult vocea, să-i pricep povestea – dacă voi putea... Aşa cum şobolanii duc virusul ciumei în blana lor prin catacombele oraşelor, aceşti "avatari" deplin conspiraţi şi de a căror conspirativitate, iată, avem mare grijă, duc cu ei minciună, ură, abjecţie şi o plantează peste tot – undeva, prinde. În general, cele mai mari abjecţii despre cineva le scriu oameni pe care victima nu i-a văzut în viaţa ei, nu a stat cu ei de vorbă nici măcar o dată, preţ de un minut, oameni care nu ştiu nimic, dar absolut nimic despre cel pe care îl ofensează. Ei scriu după ceea ce altcineva le-a spus. În această necunoaştere, cred, se lăfăie în voie răutatea. Prin urmare, dacă ne-am cunoaşte între noi, am deveni mai civilizaţi. Paginile de socializare sînt un vector fantastic spre civilizare, căci ele facilitează, chiar şi la mare distanţă, cunoaşterea. Amputarea acestui mare avantaj al reţelelor de socializare prin transformarea lor dintr-un fel de parc însorit în care întinzi mîna cuiva şi te prezinţi cu numele tău şi el/ea răspunde cu numele său ca să stăm de vorbă, într-o catacombă umbroasă în care nu ştii cine îţi arde una şi tu nu ştii ce să faci şi te camuflezi la rîndul tău pînă deprinzi şi tu plăcerea umedă de a trage, anonim, scuipaţi spre soare, este o orare. Ştiu, este o oroare la cererea publicului. Va fi făcută şi va avea, sînt sigur, un mare succes.