Fostul jucător de fotbal american Phillip Adams (32 de ani) a ucis cinci persoane, după care şi-a pus capăt zilelor. Potrivit informațiilor, printre victimele fostului star din NFL sunt doi copiii cu vârste de 9 ani, respectiv 5 ani, un medic și soția acestuia.
Presa de peste ocean anunță că anchetatorii îl suspectează pe Phillip Adams, fost jucător în NFL, că ar fi ucis 5 persoane la o casă din Carolina de Sud, miercuri seara.
Şeriful din judeţul York a declarat că a căutat ore în şir suspectul, până să îl găsească fără suflare într-o casă din apropiere. Phillip Adams şi-ar fi pus capăt zilelor cu o armă de calibrul 45.
Adams a fost găsit mort într-o casă din apropierea locului crimelor, lângă orașul Rock Hill, aparent din cauza unei răni pe care și-a provocat-o singur după un schimb de focuri cu polițiștii, potrivit legistului.
Cinci morți și o persoană grav rănită
Acesta a împușcat șase persoane, cinci dintre acestea pierzându-și viața, iar cealaltă fiind grav rănită. Medicul Robert Lesslie, soția sa, Barbara Lesslie, cei doi nepoți ai lor, în vârstă de 5 și 9 ani, și James Lewis sunt persoanele ucise.
Printre victime se află medicul Robert Lesslie (70 de ani), soția acestuia, Barbara Lesslie (69 de ani), și nepoții lor, Adah Lesslie, în vârstă de 9 ani, și Noah, de 5 ani, informează Associated Press. Cei patru erau vecini cu părinții sportivului.
De asemenea, James Lewis, un bărbat în vârstă de 38 de ani, care lucra la casa acestora, a fost găsit împușcat în afara imobilului.
Anchetatorii presupun că suspectul a acționat pe cont propriu și încearcă să afle ce l-a împins pe acesta să comită crimele.
Phillip Adams a jucat în NFL, la echipe celebre, pe poziția de defensive back
Phillip Adams, 32 de ani, s-a născut pe 20 iulie 1988, în orașul Rock Hill. Acesta a jucat în NFL pe poziția de defensive back între 2010 și 2015, pentru echipe precum San Francisco 49ers, Seattle Seahawks, Oakland Raiders, New York Jets și Atlanta Falcons. Înainte de aventurile din NFL, a jucat la Universitatea de Stat din Carolina de Sud, scrie gsp.ro.