Deodată spaţiul e inundat de bucuria glasurilor care, împreună, strigă „Dante!”. Şi apoi rostesc fiecare literă în parte, simbolizând tot atâtea gânduri şi sentimente despre viaţă, egalitate de şanse ori curaj şi imaginaţie.

Vine la rând imnul liceului. Ritmuri alerte. Şi dialogurile între elevi şi profesori. Sau numai între elevi. Îşi povestesc viaţa de şcolari, dar vorbesc şi despre România.

Succesul colindelor

La prima emisiune, de la mijlocul lui noiembrie, anul trecut, au avut ca temă ceva de genul „cum e să fii şcolar în România”. Evident că şi-au prezentat, înainte de toate, propriul liceu.

A doua emisiune a fost realizată cu foarte puţin timp înainte de 1 decembrie. Şi difuzată chiar de Ziua noastră naţională.

Iar cea de-a treia producţie a ieşit în eterul Peninsulei înaintea Sărbătorilor de iarnă. Cu cel mai mare succes, pentru că a fost redifuzată de mai multe ori, până în Anul Nou.

Telefon din partea familiei

E şi normal, la câţi români sunt în Italia. Cum să nu te asculte ai tăi când le cânţi colinde şi „Sorcova, vesela”. Şi le vorbeşti despre toate celelalte tradiţii româneşti de peste an.

David, unul dintre elevii de la „Dante”, îmi spune că l-au sunat neamuri de-ale lui din Italia. Ascultaseră emisiunile puştanilor din Bucureşti şi fuseseră mai mult decât emoţionaţi.

Cele trei emisiuni, fiecare cu durata de cel mult o oră, au fost în limba italiană. Nimic ieşit din comun. Copiii noştri au făcut faţă cu brio acestei reguli impusă de postul de radio.

Avem de-a face cu Liceul „Dante Alighieri”, despre care chiar directoarea Maria Dan arată că e unica şcoală din România unde limba italiană poate fi considerată un fel de brand, studiată încă din clasele primare.

Dacă îi auzi pe elevii de aici, cei din anii superiori, în special, cum vorbesc în limba lui Dante, zici că au aceleaşi rădăcini cu poetul.

Două minute pentru un subiect

Vreau să ştiu cum a fost emisiunea dedicată Zilei noastre naţionale. Elevii s-au documentat, şi din lecţiile lor, şi de pe Internet. Au creat o paletă cu un conţinut diversificat, începând de la daco-romani, Unirea de la 1859, Marea Unire. Şi cele mai importante personaje din istoria noastră.

Radu îmi spune că el şi colegii lui s-au constituit în echipe de câte doi. Fiecare team a pregătit câte un subiect. Pe care l-au dezbătut în faţa microfonului. Cum adică l-aţi dezbătut? Aşa au găsit o formulă eficientă şi contra emoţiilor. Dialog între cei doi protagonişti.

Oricum, şi-au împărţit timpul minuţios. Nu aveau la dispoziţie mai mult de două minute. Timpul şi grupul celor doi. Secundele trec…

Paralele între obiceiuri

Şi cu tradiţiile? Adriana îmi zice că au vrut ca şi publicul italian să fie interesat de acest amplu subiect. Cum aşa? Dacă noi avem un anumit ritual de Crăciun, şi în Italia este o datină care se desfăşoară în acelaşi timp.

Au căutat informaţiile respective, realizând în acest fel paralele între cele două culturi. Şi nu numai în privinţa rânduielilor de iarnă. La fel şi cu cele de primăvară sau de vară. Puse în oglindă, încât şi românii, şi italienii să asculte această producţie pe undele radio.

Nume, nu. Echipa!

Elevii nu uită de dascălii care le-au fost alături. Sufletul întregii acţiuni, profesoara de Italiană. Numai că doamna nu vrea să-i apară numele în ziar.

„Am fost o mare echipă, nu vreau să ies eu în evidenţă”, şi ca atare îi respect dorinţa. Atât scoate în evidenţă, extraordinara experienţă prin care au trecut cu toţii.

Au mai fost şi profesorii de Istorie, de Religie, de Muzică, de Informatică. Fiecare şi-a adus aportul, cu bagajul său de cunoştinţe. Întâlnesc de fiecare dată aceeaşi abordare, echipa. Atât.

Directoarea face o listă cu elevii care au participat la acest proiect. Au rezultat 23 de adolescenţi. Văd că sunt din clase diferite, ca ani, mă refer. Din clasa a IX-a au fost trei, dintra X-a tot trei, la care s-au adăugat cinci elevi de-a XI-a şi cei mai mulţi, 12, din cea din urmă clasă de liceu.

Microfonul de la Informatică

Aş fi vrut să fac o poză cu toţi, dar unii erau pe la ore, alţii plecaseră acasă, pentru li se terminaseră orele. Nu aveţi poze din timpul emisiunilor voastre? Se uită unii la alţii. Nu le-a venit ideea să facă aşa ceva. Asta e!

În fine, am găsit pe câţiva, cu ajutorul cadrelor didactice, evident, şi ne-am dus în laboratorul de Informatică. Aici avuseseră loc înregistrările. Nu vă gândiţi la cine ştie ce aparatură. E o sală de clasă, normală, doar că pe fiecare bancă se află câte un calculator.

Tot ce au făcut a fost să intaleze un program, Adobe Audition, şi să cumpere un microfon. Aţi făcut ore de dicţie înainte de emisiuni? Observ în jurul meu priviri surprinse. Ce înţeleg e că totul a fost spontan.

 

12 ore pentru o oră

Ascult o parte din înregistrarea emisiunii de Crăciun. Explozie de bucurie. Îmi pare rău că nu pot să redau în scris ce am auzit. În esenţă, despre asta e vorba. Despre bucuria tinereţii. Muncă a fost, nu glumă. Pentru o oră de emisie au lucrat 12 ore. De înregistrări. Se mai încurcau. Vorbeau prea încet. Erau nevoiţi să repete. La final, îmi spune Doina Druţă, profesor de Informatică, s-a trecut la editare. În special pauzele între cuvinte au fost eliminate. Creaţiile lor au luat, în cele din urmă, drumul Italiei. Pe mail, în format mp3, către redacţia ElleRadio.

 

Ideea unei foste eleve de la „Dante”

Cum a început totul? De la o fostă elevă a liceului, Raluca Niţă. Ea le-a propus implicarea în acest exerciţiu educativ. Profesorii au fost imediat de acord. Aşadar ideea soseşte în România prin octombrie, îşi aminteşte directoarea instituţiei, şi imediat lucrurile au fost puse pe roţi.

Am stat de vorbă cu Raluca Niţă, fireşte, pe calea reţelelor de socializare. Fac astfel cunoştinţă cu o absolventă a Facultăţii de Teatru, Regie Teatrală şi Televiziune a UNATC Bucureşti.

În Italia lucrează ca traducător pentru diverse edituri. Dar are şi o colaborare de lungă durată cu ElleRadio, în ceea ce priveşte subiectele care ţin de actualitatea din România.

O legendă a radioului italian

Proprietarul postului este Ezio Luzzi, om de radio cu ştate vechi în Italia. „Face parte din istoria de aur a Radio RAI”, îmi scrie Raluca, în special datorită emisiunii creată de el cu mulţi ani în urmă, „Tutto il calico minuto per minute”.

Staţia ElleRadio, care transmite în Roma şi în regiunea Lazio, prin Streaming putând fi ascultată oriunde în lume, promovează un concept editorial care trece dincolo de latura strict jurnalistică şi intră în teritoriul educaţiei.

Ajungem astfel la programul High School Radio, al cărui redator-şef este dramaturgul Marco Tesei, el însuşi format la Radio RAI. „Se oferă posibilitatea tinerilor, interesaţi de radio, de jurnalism, în general, de a realiza emisiuni pe temele lor de interes”, îmi explică Raluca.

Mai mult decât jurnalism. Educaţie

Liceenii din Roma vin în studioul postului şi îşi înregistrează producţiile. Cei din alte oraşe ale Italiei trimit pe adresa redacţiei conţinutul editorial. Elevii au deplina libertate de a face emisiuni pe orice temă doresc. Unii lansează melodii, alţii promovează eveimente culturale.

Multe licee au propriul post de radio. „Fără să mai vorbim că acum cu un computer poţi face tot ce vrei”, adaugă românca noastră. „Emisiunile sunt create şi gestionate de elevi. Propunerile sunt trimise lui Marco Tesei, care coordonează atât din punct de vedere profesional, cât şi artistic, corectând anumite excese ori lipsuri de ordin tehnic”, iată modul de lucru.

Cel mai important premiu

Platforma pe care evoluează adolescenţii organizează concursuri între licee, în privinţa emisiunilor radiofonice realizate. Cei mai buni sunt declaraţi ca atare prin votul ascultătorilor, oferindu-se distincţii.

Dar premiul cel mai mare este altul, ţintind către viitor, subliniază noua mea cunoştinţă. Toată această emulaţie nu e altceva decât modalitatea de a se forma viitori jurnalişti, inclusiv cei de radio, dar şi regizori tehnici, sunetişti, creatori de ilustraţii muzicale, iar lista specializărilor e mult mai lungă.

Program susţinut de autorităţi

Atât de răspândit a devenit programul High School Radio, încât este susţinut de însăşi Preşedinţia Consiliului de Miniştri de la Roma, „alături de alte instituţii şi personalităţi culturale”.

Ba mai mult, a devenit parte a iniţiativei „alternanţa şcoală-muncă”, lansată de Ministerul Învăţământului.

Ca atare, emisiunile realizate de şcolari sunt considerate ore de studiu. „Se dau şi credite la diferite materii, în funcţie de timpul petrecut de elev în program”, vine o precizare nu mai puţin importantă.

Şi o alta, care face cinste debutanţilor din România. „Dante Alighieri” este prima şcoală din Europa de Est inclusă în acest fenomen al Italiei.

„Ştiam că ne ascultă atât de mulţi oameni!”

Veţi contiuna cu emisiunile şi în acest an? Lansez întrebarea în liceul din Bucureşti. Cei de-a XII-a sunt deja în focurile pregătirilor de Bac. Poate colegii lor mai mici, care nu sunt încă stresaţi de exmenul naţional.

Din Italia răspunsul e clar, aşa cum vine din partea Ralucăi. „Elevii să producă emisiuni. De ei depinde. Colaborarea va continua”.

Maria Dan, directoarea liceului, zice că microfonul e tot acolo, în cabinetul de Informatică, aşa că de puştani depinde.

Mă uit la ei. Le strălucesc ochii, gândindu-se prin ce au trecut. Le-a plăcut. Nici nu mai trebuie să vorbească. Îi înţeleg. Ce v-a plăcut cel mai mult? „Ştiam că ne ascultă atât de mulţi oameni!”, răspunde o fată.

 

Concluzia aparţine adolescenţilor

Ce teme aţi mai vrea să abordaţi? Propunerile zburdă, semn că s-au tot gândit până acum. Arhitectură, artă, poveşti de succes, turism, tradiţii. „E atât de uşor să ne promovăm ţara. Găseşti oportunităţi din orice”. Observ cât de mult vor să vorbească despre ţara lor, nu neapărat despre ei înşişi. A venit însă un moment, de final, când s-a aşternut liniştea. Apăsătoare. Deschisesem discuţia despre cum ar fi ca şi la noi tinerilor să li se ofere asemenea oportunităţi, precum colegilor lor din Italia. Unul dintre elevii cu care stau de vorbă oftează pur şi simplu nişte cuvinte. Cred că alte comentarii sunt de prisos. „Există aşteptări mari de la noi, dar nu ni se oferă şansa”.