VIZITĂ. Premierul ceh cere dialog, Voronin atacă România.
Preşedinţia cehă a UE, care a vizitat ieri Chişinăul, a evitat să enunţe o concluzie în privinţa corectitudinii alegerilor din 5 aprilie şi a reprimării protestelor antiguvernamentale postelectorale de către autorităţile comuniste. Premierul ceh Mirek Topolanek a catalogat drept „neliniştitoare” criza politică moldoveană, a încurajat un dialog între puterea comunistă şi opoziţie şi şi-a exprimat speranţa că relaţiile Chişinău- Bucureşti se vor normaliza. „Nu cred aproape nimic din ceea ce aud şi doar vreo 50% din ceea ce văd”, a sintetizat Topolanek poziţia UE, după discuţiile cu preşedintele Vladimir Voronin, potrivit portalului Unimedia.
Premierul ceh a subliniat că reprezentanţii puterii şi cei ai opoziţiei văd diferit evenimentele petrecute la Chişinău, iar dorinţa de a începe dialogul „există doar la nivel verbal”, adăugând însă că UE este dispusă să contribuie la reluarea dialogului. Topolanek a apreciat că, în scopul depăşirii crizei, sunt necesare asigurarea funcţionării statului de drept, asigurarea libertăţilor, dar şi instituirea unei comisii de monitorizare din care să facă parte şi opoziţia, şi organizaţiile internaţionale. În prealabil, Topolanek s-a întâlnit cu liderii opoziţiei moldovene, care i-au prezentat dovezi ale fraudării alegerilor. Voronin, „înjosit” de România Conferinţa de presă ţinută de Voronin alături de Topolanek i-a permis preşedintelui moldovean un nou atac la adresa României. „Pentru noi este înjositor să avem acces la UE prin intermediul României. Declaraţia preşedintelui Băsescu despre existenţa a patru milioane de români în Republica Moldova este periculoasă”, a spus Voronin, citat de Mediafax. Preşedintele a adăugat că i-a prezentat lui Topolanek punctul de vedere al Republicii Moldova faţă de poziţia României şi că a solicitat ca poziţia Chişinăului „să fie adusă la cunoştinţa Comisiei Europene”. OSCE crede în existenţa abuzurilor O poziţie mai clară a Uniunii Europene pe tema Moldova ar putea fi formulată după discuţiile de azi din plenul Parlamentului European şi după reuniunea miniştrilor de externe din statele membre, care va avea loc pe 27-28 aprilie. Până atunci, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a prezentat un raport intermediar în care afirmă că a primit informaţii „credibile” despre abuzuri împotriva protestatarilor arestaţi şi despre „inexactităţi” în listele de alegători.
Semnale au venit ieri şi de la Londra, unde ministrul britanic de externe, David Miliband, şi omologul său român, Cristian Diaconescu, „s-au declarat atenţi şi îngrijoraţi” de evenimentele din Moldova. Cei doi au subliniat necesitatea ca UE să transmită mesaje clare şi ferme referitoare la respectarea principiilor şi valorilor democratice în Republica Moldova, arată un comunicat al Ministerului de Externe de la Bucureşti.