Puţinii muncitori rămaşi în faţa Ambasadei Chinei îşi suplinesc raţia de mâncare cu peştii scoşi din apa, aproape secată, a Lacului Floreasca.

În fiecare zi, înainte de ora prânzului, pe malul Lacului Floreasca răsună succesiv chiote de bucurie şi exclamaţii neinteligibile, pline de năduf. Un grup de chinezi din tabăra improvizată lângă Ambasada Chinei din Capitală îşi încearcă norocul, cu undiţa, în apele mâloase.

După campania spontană de ajutor, în care însăşi Maria Băsescu a descins în faţa corturilor, aducând ceai, muncitorii chinezi s-au văzut nevoiţi să-şi suplimenteze raţia de hrană cu peştii din lacul cu apă stătută şi insalubră.

Unii dintre ei sunt echipaţi ca la carte şi par desprinşi dintr-o revistă de pescuit sportiv: poartă costume de camuflaj, cizme galbene de cauciuc, iar echipamentul e completat de o lansetă pe care o manevrează cu dibăcie. Aceştia, mai ales, nu aşteaptă prea mult şi ridică victorioşi, în cârlig, prada. Capturile mai importante, ce depăşesc arareori dimensiunea unei palme, sunt anunţate cu exclamaţii către public. Acesta din urmă e format din chinezii fără undiţă şi fără ocupaţie care stau pe margine. Mai sus, privind ca de la o lojă, de pe pod, se adună uneori şi pâlcuri de români curioşi: fac poze cu telefonul mobil, apoi îşi văd mai departe de drum.

Cu fâţa în cârlig

Ceea ce frapează e organizarea tacită a activităţii lor. Deşi sunt veseli, chinezii pescari din Bucureşti nu sunt lipsiţi de o anumită seriozitate, iar diviziunea muncii există şi la acest nivel. Când unul dintre ei prinde ceva, un alt chinez, cu rol de asistent, răsare din spatele lui şi imobilizează firul în care se agită prada. Dacă peştele e mai mare, pescarul îl izbeşte de platforma de beton. Dacă e mic, îl încredinţează asistentului, care îl azvârle, cu îndemânare, într-o sacoşă de rafie.

Printre chinezi există şi categoria pescarilor amatori, cei care şi-au improvizat undiţe rudimentare şi, fără să se lase mai prejos, aruncă îndârjiţi momeala, în speranţa că vor prinde ceva. Unul dintre ei are doar un fir cu cârlig, pe care îl manevrează ca pe lasou, spre amuzamentul general. Rar de tot, în cârlig se prinde câte o fâţă. Omul nu pare descumpănit şi aruncă mai departe cârligul, încercând să evite un porumbel mort, ce pluteşte în derivă în apropierea malului.

Deşi nu ştiu o boabă de română, iar engleza le e complet străină, chinezii sunt amabili şi prietenoşi. Nu se supără când sunt pozaţi, ba chiar zâmbesc, iar unii arată cu mâna spre aparat, semn că vor să vadă şi ei imaginile.

Corturile de la ambasadă

Peste 200 de muncitori chinezi s-au aflat în litigiu cu firmele la care lucrau, după ce au fost disponibilizaţi. Câteva zeci dintre ei au pichetat, începând cu luna decembrie, sediul Ambasadei Chinei din Bucureşti, cerând sprijin ca să obţină salariile restante de la angajatori şi să părăsească România.

Cei mai mulţi au reuşit să plece sau să fie reangajaţi, astfel că în luna februarie au rămas în corturile din faţa ambasadei aproximativ 30 de muncitori.

Potrivit autorităţilor chineze, aceştia „au refuzat să se mute şi să discute prin reprezentanţi cu firmele intermediare şi cu angajatorii români, profitând de diferite situaţii şi preferând să rămână în continuare în faţa ambasadei”.