Cum s-ar situa Trump într-un al doilea mandat față de China comunistă, de exemplu? Dar Kamala Harris, după trei ani în care a fost vicepreședinte al lui Joe Biden, cel care a plasat concurenţa strategică cu China în fruntea politicii sale economice.
Oricare ar ajunge la conducere, cred analiștii, vor continua războiul comercial contra dictaturii comuniste din China și a strategiilor sale de dumping finanțat de stat.
Relațiile SUA-China, după o posibilă victorie a lui Trump
Analiștii cred că o revenire în poziția de președinte SUA a lui Donald Trump ar accentua războiul economic contra Chinei comuniste. De exemplu, Eswar Prasad, profesor de economie la Universitatea Cornell, intervievat de CNBC, este de părere că o victorie a lui Trump, în noiembrie, ar face să „crească ostilităţile comerciale şi economice dintre SUA şi China, intensificând decuplarea comercială şi financiară dintre cele două ţări.
Dar nici cu Kamala Harris ca președinte, Partidul Comunist Chinez nu ar avea o viață mai simplă, dacă aceasta va continua politica de tarife și de blocare a transferurilor de tehnologie din perioada președinției lui Biden.
Trump, război comercial cu China în primul mandat, continuat de Biden
Despre Donald Trump se spune că este „omul tarifelor”, după ce în primul mandat taxele impuse Chinei au declanșat un adevărat război comercial între cele două țări.
Trump nu a ținut cont de avertisemnetele cu privire la creșterea prețurilor, atunci când a impus taxe de 250 de miliarde de dolari asupra importurilor din China, iar măsura s-a dovedit eficientă.
După ce l-a învins pe Trump în 2020, Biden a păstrat tarifele predecesorului său şi chiar şi le-a adăugat pe ale sale, anunţând noi taxe la importurile din China, în valoare de aproximativ 18 miliarde de dolari, inclusiv vehicule electrice, celule solare, baterii cu litiu, oţel şi aluminiu, ceea ce este de așteptat să continue Kamala Harris dacă va ajunge în Biroul Oval.
Ce a făcut Biden și probabil va face și Harris
”Cu siguranţă nu ştiu dacă Trump este dispus să urmeze măsuri atât de extreme, dar cred că va creşte probabil tarifele într-o anumită măsură în timpul unui al doilea mandat”, a spus Stephen Weymouth, profesor de economie politică internaţională la Universitatea Georgetown, scrie News.ro
Analiștii mai cred că faptul că Trump l-a ales pe JD Vance drept partener de candidatură semnalează în continuare că republicanul este serios cu privire la planurile sale tarifare.
„Un al doilea mandat pentru Trump ar avea, de asemenea, un impact asupra diplomaţiei şi dialogului SUA cu Beijingul dincolo de chestiunile comerciale”, a declarat Rorry Daniels, directorul general al Asia Society Policy Institute, adăugând că între cele două mari puteri, dialogul a fost semnificativ redus în timpul administrației Trump.
„Dacă aş fi un factor de decizie în China, această selecţie m-ar face să tremur în cizme”, a spus Arthur Dong, profesor de strategie şi economie la Georgetown.