Băncile din China se confruntă cu o mare criză de numerar și au înghețat depozitele oamenilor. Mai multe proteste au izbucnit în toată țara. Ultimul dintre ele a fost unul sângeros. Protestatarii au fost bătuți, urcați în autobuze și duși în arest.
Începând cu luna aprilie, patru bănci din provincia centrală Henan din China au înghețat depozite în valoare de milioane de dolari. Oamenii s-au trezit într-o situație disperată, mai ales după problemele economice generate de restricții draconice împotriva pandemiei de coronavirus. Mulți și-au pierdut slujbele și nu au mai putut avea acces la economiile lor. Oamenii au protestat de mai multe ori în orașul Zhengzhou, capitala provinciei Henan. Revedicările lor au rămas fără răspuns
Duminică, peste 1.000 de persoane s-au adunat în fața sucursalei Zhengzhou a băncii centrale a țării, Banca Populară a Chinei, pentru a lansa cel mai mare protest de până acum.
Oamenii s-au așezat în fața băncii încă de la 4.00 dimineața pentru a evita să fie interceptați pe drum de autorități. „Băncile Henan, dați-ne înapoi economiile!" au strigat la unison protestatarii. Pe un alt banner se putea citi: „Împotriva corupției și violenței guvernului Henan”. Un portret mare al defunctului lider chinez Mao Zedong a fost lipit pe un stâlp de la intrarea băncii.
Confruntări cu forțele de ordine
Imediat, la fața locului au fost mobilizați sute de polițiști, unii dintre ei în civil. Protestul a degenerat și s-a ajuns la lupte de stradă cu forțele de ordine. Polițiștii au reacționat violent și au lovit inclusiv femei și bătrâni. O femeie din estul provinciei Shandong a declarat pentru CNN că a fost împinsă la pământ de doi paznici, care i-au răsucit brațul.
Un tânăr de 27 de ani din orașul din sudul Shenzhen, supranumit Sun, a spus că a fost lovit de șapte sau opt paznici în timp ce se afla întins pe jos. „Nu mă așteptam să fie atât de violenți și nerușinați de data aceasta. Nu a existat nicio comunicare, nici un avertisment înainte de a ne dispersa cu brutalitate", a spus unul dintre protestatari.
Oamenii au fost urcați cu forța în zeci de autobuze și trimiși în locuri de detenție improvizate din tot orașul. Autoritățile au refuzat să comenteze incidentul.
Duminică noaptea, autoritatea de reglementare bancară din Henan a emis o declarație scurtă. „Autoritățile vin cu un plan pentru a rezolva problema, care va fi anunțat în viitorul apropiat”, se arată în comunicat.
Anchetă a poliției
Poliția din Xuchang, un oraș învecinat cu Zhengzhou, a declarat într-o declarație duminică seara că a arestat recent membri ai unei presupuse „bande de criminali”, care au fost acuzați că au preluat efectiv controlul asupra băncilor rurale din Henan începând cu 2011.
Suspecții au fost acuzați și că au transferat ilegal fonduri prin împrumuturi fictive, a spus poliția, adăugând că unele dintre fondurile și bunurile lor au fost confiscate și înghețate.
Protestul are loc într-un moment politic sensibil pentru Partidul Comunist de guvernământ, cu doar câteva luni înainte ca liderul său, Xi Jinping, să candideze pentru un al treilea mandat.