China profită de lipsa de solidaritate a UE ca să seducă lumea întreagă

China profită de lipsa de solidaritate a UE ca să seducă lumea întreagă

Pandemia de coronavirus a provocat un tsunami care amenință tot. Se așteaptă schimbări dramatice chiar și în ceea ce privește relațiile internaționale. Iată ce notează site-ul EUObserver:

Acceptând ajutorul Chinei, Europa nu trebuie să își submineze propria coeziune și trebuie să fie conștientă că ea este folosită pentru a promova propaganda unui stat autoritar.

Italia, țara membră a UE care a fost cel mai grav afectată de pandemie, a fost principala țintă a obiectivelor chineze.

Într-un recent articol, ambasadorul Italiei la UE se plângea că ”numai China“ a răspuns cererii de ajutor a țării sale.

Ne puteți urmări și pe Google News

Asta l-a făcut pe ministrul de externe de la Roma, Luigi Di Maio, să laude cât se poate de public ajutorul medical acordat de China țării sale, nespecificând însă a câta parte din acest ajutor va fi donată și a câta parte va trebui plătită.

O serie de surse au lansat speculații potrivit cărora s-ar putea ca Di Maio să fi folosit criza pentru a-și promova și mai mult vechiul său program care vizează apropierea Italiei de China. Beijingul încurajează această retorică.