China „nu trebuie să se bazeze decât pe ea însăşi” pentru producţia industrială şi agricolă, afirmă Xi Jinping

Sursa: Insidethegames

În ajunul aprobării celui de-al treilea mandat al său de către parlamentul chinez, Xi Jinping îşi arată ambiţiile de autosuficienţă industrială şi agricolă, crescând în acelaşi timp cheltuielile militare.

În căutarea unei suveranităţi din ce în ce mai puternice, China intenţionează să-şi întărească producţia industrială şi agricolă pentru a depinde cât mai puţin posibil de străinătate, a declarat preşedintele chinez, Xi Jinping, într-un moment în care se înmulţesc subiectele de tensiune cu Occidentul.

"Spun adesea că sunt două lucruri (critice) care trebuie asigurate: primul este bolul de hrană al Chinei", a insistat el la sesiunea anuală a Parlamentului. "Al doiea este să construim un sector de producţie puternic", a completat Xi Jinping, conform afirmaţiilor publicate luni de Cotidianul Poporului, organ al Partidului comunist de la putere.

"Pieţele internaţionale nu pot să ne protejeze"

"O ţară mare de 1,4 milirde de locuitori nu trebuie să se bazeze decât pe ea însăşi pentru a rezolva aceste două probleme", a declarat preşedintele chinez. "Pieţele internaţionale nu pot să ne protejeze".

Liderul, care vorbea duminică la Beijing în faţa deputaţilor din Jiangsu (în estul ţării), una din provinciile de coastă cele mai prospere, spune că vrea să accelereze dezvoltarea Chinei pentru a face din ea "o mare ţară socialistă modernă în toate privinţele", potrivit altor afirmaţii relatate de agenţia oficială China Nouă.

De mai mulţi ani, China și Statele Unite încearcă să-și decupleze economiile, adică dependenţa reciprocă de tehnologiile importate, în special semiconductoare, aceste cipuri omniprezete în telefoane, vehicule şi multe produse de vârf, inclusiv militare. Washingtonul impune în ultimele luni sancţiuni împotriva fabricanţilor de cipuri chinezi, de acum împiedicaţi să se aprovizioneze cu tehnologii americane.

După anii de dezvoltare economică exponenţială, ambiţiile economice ale Bejingului se lovesc pentru momemt de consecinţele pandemiei care persistă şi îi paralizează intermitent economia de trei ani. China a dezvăluit dumincă un obietiv de creştere "de circa 5% pe 2023, în deschiderea sesiunii anuale a Parlamentului, în timpul căreia Xi Jinping va obţine un nou mandat prezidenţial de cinci ani, potrivit latribune.fr

În 2022, PIB-ul chinez a crescut cu numai 3%, o creştere dintre cele mai slabe în 40 de ani, pe fondul încetinirii economice, a epidemiei de Covid-19, a izolărilor şi a unei crize în domeniul imobiliar.

Dincolo de obiectivele economice afişate, China îşi creşte bugetul militar în contiuarea creşterii neîntrerupte înregistrate de mai mulţi ani. În 2023, cheltuielile militare vor fi în creştere cu +7,2% pentru cea mai mare armată din lume în ce priveşte efectivele.

 

(Traducere Rador)