China comunistă turbează de furie. Președintele din Taiwan, vizită în Hawaii

China comunistă turbează de furie. Președintele din Taiwan, vizită în HawaiiChina. Sursa foto: Pixabay

Preşedintele din Taiwan, Lai Ching-te, aflat într-un turneu în mai multe teritorii din Pacific, a facut o escală în arhipelagul american Hawaii, fapt care a stârnit furia Beijingului.

Cu toate că vizita lui Lai Ching-te pe pământ american poate părea discretă, de vreme ce SUA nu a pregătit vreo recepție oficială în acest sens, implicațiile acestui gest sunt foarte importante.

În drum spre Insulele Marshall, Tuvalu și Palau, trei dintre puținii aliați diplomatici ai Taiwanului, Lai a folosit vizita pentru a sublinia rezistența diplomatică a țării sale.

Prima vizită pe teritoriul american

Lai se va opri pentru două nopți în Hawaii și o noapte în Guam, aceasta fiind prima sa vizită pe teritoriul SUA de la preluarea mandatului, în luna mai.

Într-un discurs rostit înainte de decolare, Preşedintele taiwanez a declarat că turneul său marchează începutul „unei noi ere democratice” şi a mulţumit guvernului american pentru „facilitarea acestei călătorii”.

El a declarat că doreşte să „continue să extindă cooperarea şi să aprofundeze parteneriatele cu aliaţii noştri, pe baza valorilor democraţiei, păcii şi prosperităţii”.

Preşedintele taiwanez a fost întâmpinat de guvernatorul din Hawaii, Josh Green, şi de Ingrid Larson, directorul din Washington al Institutului American din Taiwan.

„Este pentru prima dată când şeful statului taiwanez este întâmpinat pe pistă, i se pune covorul roşu şi i se oferă flori” în timpul unei vizite în Hawaii, a precizat biroul preşedintelui într-un comunicat.

Lai Ching-te

Președintele taiwanez Lai Ching-te. Sursa foto: x.com

Reacția vehementă a Chinei comuniste

Așa cum era de așteptat, reacția Chinei la vizita lui Lai a fost vehementă. Un purtător de cuvânt al Biroului chinez pentru afaceri cu Taiwanul a numit-o „un act provocator” și a insistat că eforturile de a obține independența Taiwanului „sunt sortite eșecului”.

Duminică, Ministerul Afacerilor Externe de la Beijing a declarat că „se opune ferm oricărei forme de complicitate sau sprijin din partea SUA pentru separatiștii «independenței Taiwanului» și activităților lor separatiste”.

China consideră că insula Taiwan este una dintre provinciile sale care trebuie reunită cu restul teritoriului său şi nu exclude utilizarea forţei pentru a realiza acest lucru.

Cu câteva zile în urmă, Statele Unite au anunţat că au aprobat potenţiala vânzare de piese de schimb pentru avioane de luptă F-16 şi sisteme radar în Taiwan, un contract evaluat la 320 de milioane de dolari, potrivit defensepost.

Ne puteți urmări și pe Google News