China anunță noi exerciții militare în jurul Taiwanului

China anunță noi exerciții militare în jurul TaiwanuluiChina-Taiwan. Sursa foto: Arhiva EVZ

China a anunțat că va desfășura mai multe exerciții militare în jurul Taiwanului. Reacția de la Beijing vine după ce președintele insulei s-a întâlnit luni cu membrii unei noi delegații a Congresului SUA.

China acuză SUA că încurajează independența insulei prin vânzarea de arme și angajamentul dintre politicienii americani și guvernul insulei. Washingtonul spune că nu sprijină independența, nu are legături diplomatice formale cu insula și susține că cele două părți ar trebui să își rezolve disputa în mod pașnic. În schimb SUA susține că trebuie, din punct de vedere legal, să se asigure că insula se poate apăra împotriva oricărui atac.

Noi exerciții

Noile exerciții ar urma să fie un „răspuns hotărât și o descurajare a legăturilor dintre SUA și Taiwan”, a anunțat Ministerul Apărării. Nu este clar dacă noile exerciții au început deja, deoarece ministerul nu a oferit detalii despre unde și când vor fi efectuate.

Parlamentarii americani, conduși de senatorul democrat Ed Markey din Massachusetts, s-au întâlnit cu președintele taiwanez Tsai Ing-wen, ministrul de externe Joseph Wu și legislatorii, potrivit Institutului American din Taiwan. Delegația „a avut ocazia să facă schimb de opinii cu omologii din Taiwan cu privire la mai multe probleme importante atât pentru Statele Unite, cât și pentru Taiwan”, se arată într-un comunicat.

Exercițiile au determinat Taiwanul să-și pună armata în alertă. „Vizita americană are o mare însemnătate, deoarece exercițiul militar chinez dorește să descurajeze congresmenii americani să viziteze Taiwan”, a declarat Lo Chih-cheng, președintele Comitetului de Apărare Națională și Externă al legislaturii din Taiwan, după întâlnirea cu parlamentarii americani.

Posibila criză din Taiwan

Un înalt oficial al Casei Albe a declarat săptămâna trecută cum China a folosit vizita lui Pelosi ca pretext pentru a lansa o campanie de presiune împotriva Taiwanului, punând în pericol pacea și stabilitatea în strâmtoarea Taiwan. „China a reacționat exagerat, iar acțiunile sale continuă să fie provocatoare, destabilizatoare și fără precedent”, a declarat vineri Kurt Campbell, asistent adjunct al președintelui american Joe Biden.

Campbell a spus că SUA vor trimite nave de război și avioane prin strâmtoarea Taiwan în următoarele câteva săptămâni și elaborează o foaie de parcurs pentru negocierile comerciale cu Taiwan, pe care a spus căSUA intenționează să o anunțe în zilele următoare.

Probleme economice

Dincolo de riscurile geopolitice ale tensiunilor în creștere între două puteri mondiale, o criză extinsă în strâmtoarea Taiwan ar putea avea implicații majore pentru lanțurile internaționale de aprovizionare într-un moment în care lumea se confruntă deja cu perturbări și incertitudine ca urmare a pandemiei de coronavirus și a războiului din Ucraina. În special, Taiwan este un furnizor esențial de cipuri de computer pentru economia globală, inclusiv pentru sectoarele high-tech din China.

Delegația de cinci membri a Congresului de săptămâna aceasta a planificat să se întâlnească atât cu reprezentanți ai guvernului, cât și cu cei din sectorul privat. Investițiile în industria crucială a semiconductoarelor din Taiwan și reducerea tensiunilor din strâmtoarea Taiwan erau de așteptat să fie subiecte de discuție, potrivit Associated Press.

Ne puteți urmări și pe Google News