Chimioterapia pe timpul sarcinii nu afectează fătul

Chimioterapia pe timpul sarcinii nu afectează fătul

Copiii născuţi de femeile care au făcut chimioterapie pe timpul sarcinii au o dezvoltare fizică şi psihică normală, arată un studiu recent al cercetătorilor belgieni.

Oamenii de ştiinţă de la institutul oncologic al Universităţii Catolice din Leuven (Belgia) au analizat dezvoltarea a 70 de copii ale căror mame au urmat un tratament medicamentos împotriva cancerului în timp ce erau însărcinate, anunţă The Guardian. Testele au arătat că tratamentul nu a avut niciun impact negativ pe termen lung asupra copiilor, în ciuda avertizărilor potrivit cărora chimioterapia în primele 12 săptămâni de sarcină creşte riscul de a dezvolta defecte congenitale. Dezvoltare similară cu a altor copii Studiul a început în 2005, prin recrutarea retroactivă a copiilor cu vârste între 18 luni şi 18 ani. O dată la câţiva ani copiii erau supuşi unor teste fizice şi mintale. Capacităţile cognitive şi raţionale ale copiilor s-au dovedit a fi similare cu cele ale altor copii. Cei născuţi prematur au obţinut rezultate mai slabe decât cei născuţi la termen, însă acesta este un fenomen care are loc şi la bebeluşii ale căror mame nu au urmat niciun tratament pe timpul sarcinii, spun oamenii de ştiinţă. Testele fizice au arătat de asemenea o dezvoltare normală. Creşte numărul gravidelor diagnosticate cu cancer În condiţiile în care vârsta la care femeile rămân însărcinate este în creştere, numărul viitoarelor mame diagnosticate cu cancer este de asemenea din ce în ce mai mare, spun autorii studiului. „Decizia de a administra chimioterapie ar trebui să urmeze aceleaşi reguli ca şi în cazul persoanelor care nu sunt însărcinate”, notează cercetătorii. Cu toate astea, ei spun că nu pot fi siguri că nu vor apărea efecte secundare în timp şi că este nevoie de mai multe studii care să confirme sau să infirme această ipoteză.

Ne puteți urmări și pe Google News