Chef Adi Hădean, lovit de birocrație: Plătesc pentru o sănătate care nu e a mea
- Iulia Moise
- 14 iulie 2025, 19:00
Adi Hădean. Sursa foto: Facebook/Adi Hădean
Cunoscutul chef român Adi Hădean a fost recent afectat de o măsură administrativă luată de autoritățile fiscale, care i-au blocat toate conturile bancare, inclusiv contul de Revolut, în urma unei notificări privind presupuse contribuții la sănătate neplătite. Situația a generat o reacție publică din partea acestuia și l-a determinat să ia în calcul posibilitatea de a părăsi România și de a-și muta activitatea în Cipru.
Adi Hădean, cu conturile blocate
Potrivit declarațiilor făcute de Hădean pe rețelele sociale, el a fost notificat de Administrația Financiară Cluj cu privire la o sumă restantă reprezentând contribuții la sănătate aferente declarației unice. Cu toate acestea, el susține că nu are nicio datorie și că toate plățile au fost efectuate la timp.
Surprins de măsura luată, chef-ul a încercat să ia legătura cu reprezentanții ANAF Cluj, însă fără succes, întrucât apelul său a fost preluat de un robot care i-a indicat că programul instituției se încheiase deja.
„Poprirea a venit peste noapte, fără un avertisment prealabil clar și fără posibilitatea de a clarifica imediat situația. M-am trezit dimineață cu toate conturile blocate, iar explicațiile lipsesc,” a spus Hădean într-o postare publică. În contextul în care domiciliul său fiscal este stabilit în București de cinci ani, bucătarul se întreabă de ce administrația fiscală din Cluj a fost implicată în acest caz.
Nemulțumiri legate de sistemul fiscal și digitalizarea parțială
Adi Hădean nu a ezitat să critice modul în care este gestionat sistemul fiscal în România, subliniind deficiențele de comunicare și lipsa de eficiență în digitalizare. Deși instituțiile statului promovează digitalizarea serviciilor, realitatea din teren arată că, în momente cheie, cetățenii sunt nevoiți să se conformeze unor proceduri greoaie și lipsite de transparență.
„Suntem în 2025 și zbârnăie internetul la noi, pare că suntem digitalizați doar când ni se ia, niciodată când să ni se dea”, a mai precizat Hădean.
Adi Hădean își reconsideră viitorul profesional
Afectat de blocajul financiar și de lipsa de reacție din partea instituțiilor statului, Adi Hădean a declarat că ia în calcul mutarea activității sale în Cipru, împreună cu întreaga echipă și afacere. El susține că munca sa de peste trei decenii în domeniul gastronomic riscă să fie ignorată de autoritățile care nu oferă un minim suport sau predictibilitate fiscală.
„Nu-s supărat nici pe ANAF, nici pe bancă, în principiu asta-i treaba lor, printre altele. Sunt supărat pe mine că asist cu munca mea de 30 de ani toată părăduiala de stat din țara asta și nu știu cum aș putea să n-o mai fac altfel decât cărându-mă cu toți ai mei”, a concluzionat bucătarul.
Această situație readuce în discuție dificultățile cu care se confruntă antreprenorii români în relația cu instituțiile statului și relevă nevoia unei reforme autentice în sistemul fiscal și administrativ din România.