CET Grozăveşti, vinovat pentru poluarea masivă. Să desecretizeze actele, să ne arate că nu-i așa!

CET Grozăveşti, vinovat pentru poluarea masivă. Să desecretizeze actele, să ne arate că nu-i așa!

     Să alungăm spiritele rele cu furnalul

Poate nu o să vă vină să credeţi, dar poluarea despre care vorbim este legată şi de spiritele rele. Şi nu este vorba despre acele spirite care au făcut să nu bată vântul şi să-i bage în cofă pe cei de la CET Grozăveşti. Ci de o tradiţie. La sfârşitul săptămânii trecute a fost Lăsata Secului. Printre altele, această sărbătoare care marchează începutul Postului Paştelui, creştinii o marchează şi aprinzând resturile rezultate de la curăţatul grădinilor pentru primăvară, dar şi cauciucuri ori alte materiale combustibile care scot mult fum. Tradiţia spune că aşa sunt alungate spiritele rele.

Deocamdată, să constatăm că singurul spirit rău alungat de fumul de la CET Grozăveşti a fost şeful Gărzii de Mediu Bucureşti, adică fix cel care a identificat poluatorul şi a pus încă de miercuri pe masa ministrului mediului raportul, ulterior devenit secret.

Acum ne explicăm de ce ministrul Mediului, Costel Alexe, explica la începutul săptămânii trecute: „E primăvară, lumea face curățenie prin curte și oamenii dau foc la tot ce găsesc”.

Bine că nu i-a pus la socoteală şi pe cei care au făcut şi grătar, că la adunare îi ieşea o poluare chiar mai mare decât cea semnalată de staţiile de măsurare a calităţii aerului!

Bucureştiul, ca Sydney în mijlocul incendiilor

Octavian Berceanu, consilier general în cadrul Consiliului Municipiului Bucureşti a făcut o comparaţie care te ia cu fiori: „Ca să avem o imagine, valorile din București de sâmbătă noaptea au fost egale cu valorile din Sydney, care este înconjurat de incendii uriaşe”. Numai că în Bucureşti nu au ars sâmbătă noaptea  nici un fel de păduri şi nici, Doamne fereşte, vreun cartier de locuinţe.