Au trecut 37 de ani de când s-a produs cel mai grav dezastru nuclear din întreaga lume. Cu toate acestea, sunt multe întrebări fără răspuns legate de explozia de la Cernobîl. Cum a afectat acest dezastru întreaga omenire și ce informații au primit românii la vremea respectivă despre explozie.
Pe 26 aprilie 1986, la primele ore ale dimineții, unul din reactoarele centralei nucleare de la Cernobîl a explodat, creând astfel unul dintre cele mai grave dezastre nucleare din întreaga lume. Au fost oferite puține informații legate de incidentele petrecute la centrală și ulterior au fost efectuate multe investigații. Cu toate acestea, după 37 de ani de la producerea exploziei, însă sunt multe întrebări rămase fără răspuns. Cercetătorii nu au reușit să obțină răspunsuri cu privire la impactul pe termen lung asupra sănătății pe care scurgerile masive de radiații îl vor avea asupra celor care au fost expuși.
Centrala nucleară de la Cernobîl a fost construită la aproximativ 130 de kilometri de capitala Ucrainei și la aproximativ 20 de kilometri de frontiera cu Belarus. Centrala avea patru reactoare, proiectate în anii 1970 și 1980. A fost construit și un rezervor artificial de 22 de kilometri pătrați, alimentat cu apă din râul Pripyat, care era folosit la răcirea reactoarelor.
Cel mai apropiat oraș de centrala nucleară era Pripyat, fondat în 1970. El se afla la o distanță de aproximativ trei kilometri de centră și, în momentul producerii tragediei, avea aproximativ 50.000 de persoane. Următorul oraș era Cernobîl, aflat la o distanță de aproximativ 15 kilometri de centrală. Acesta era un oraș mic și vechi, care găzduia în jur de 12.000 de persoane.
Cum funcționa centrala de la Cernobîl și ce a dus la dezastrul nuclear produs de aceasta
Centrala de la Cernobîl funcționa cu patru reactoare nucleare de concepție sovietică RBMK-1000. Acest proiect este acum recunoscut în mod universal ca fiind unul defectuos. Reactoarele RBMK erau de tip tub de presiune, care foloseau un combustibil de dioxid de uraniu îmbogățit U-235 pentru a încălzi apa, creând aburul care acționează turbinele reactoarelor și generează electricitate, potrivit Asociației Nucleare Mondiale.
La majoritatea reactoarelor, apa era folosită ca agent de răcire și pentru a modera reactivitatea miezului nuclear prin îndepărtarea excesului de căldură și a aburului. Sovieticele RBMK-1000 foloseau grafit pentru a modera reactivitatea nucleului și pentru a menține o reacție nucleară continuă în miez. Pe măsură ce miezul nuclear se încălzea și producea mai multe bule de abur, miezul devenea mai reactiv, nu mai puțin, creând o buclă de reacție pozitivă pe care inginerii o numesc „coeficient de vid pozitiv”.
Explozia s-a produs la primele ore ale dimineții, în timpul unui control de rutină. Operatorii plănuiau să testeze sistemele electrice când au oprit sistemele de control vitale, încălcând reglementările de siguranță. Acest lucru a făcut ca reactorul să ajungă la niveluri periculos de instabile și cu putere scăzută. Cu o zi înainte, fusese oprit reactorul patru pentru efectuarea verificărilor de întreținere a sistemelor de siguranță în timpul unor potențiale întreruperi de energie electrică, potrivit Agenției pentru Energie Nucleară (NEA).
Există unele contraziceri cu privire la motivul producerii exploziei. Majoritatea experților susțin că prima a fost cauzată de un exces de abur, iar cea de-a doua a fost influențată de hidrogen. Excesul de abur a fost creat de reducerea apei de răcire, ceea ce a dus la acumularea de abur în conductele de răcire, coeficientul de gol pozitiv, care a provocat o supratensiune enormă pe care operatorii nu au putut să o oprească.
Sursa foto: Yaroslav Veretin | Dreamstime.com
Ce suprafață a fost afectată în urma exploziei de la Cernobîl
Dezastrul a început la primele ore ale dimineții, exploziile producându-se la ora 1:23 a.m. pe 26 aprilie 1986. Reactorul patru a fost distrus și un incendiu puternic a izbucnit. Zona în care se afla centrala a fost poluată în scurt timp cu resturi de combustibil radioactiv și cu o parte din componentele reactorului.
Focul a început să se extindă de la reactorul patru către clădirile adiacente, iar fumul și praful toxic au fost purtate de vânt, odată cu gazele inodore și incolore care apar în mod natural. Inițial, doi muncitori ai centralei au fost uciși. Ei au fost primele victime, la câteva ore după accident murind mai mulți lucrători.
Echipele de urgență au intervenit și au încercat cu disperare să limiteze incendiile și scurgerile de radiații. Rând pe rând, muncitorii centralei au murit, din cauza bolii acute cauzate de radiații.
Incendiul inițial a fost înăbușit în jurul orei 5 dimineața, dar pentru stingerea incendiului care a rezultat, alimentat de grafit, a fost nevoie de 10 zile și de 250 de pompieri, potrivit NEA. Emisiile toxice au continuat să fie răspândite în atmosferă încă alte 10 zile. Majoritatea radiațiilor eliberate de reactorul nuclear avariat proveneau de la produsele de fisiune iod-131, cesiu-134 și cesiu-137. Iodul-131 este ingerat rapid prin aer și tinde să se localizeze în glanda tiroidă. Izotopii de cesiu pot afecta oamenii mai mulți ani după ce au fost eliberați în atmosferă.
Radiațiile au început să afecteze locuitorii orașelor din apropierea centralei
La aproximativ 36 de ore după producerea accidentului, mulți locuitori se plângeau deja de vărsături, dureri de cap și alte semne de boală de radiații. În următoarele zile, până pe 14 mai, oficialii au închis o zonă de 30 de kilometri în jurul centralei, aproximativ 116.000 de oameni fiind evacuați. În următorii câțiva ani, alți 220.000 de rezidenți au fost sfătuiți să se mute în zone mai puțin contaminate, potrivit Asociației Mondiale Nucleare.
Primele victimele ale centralei nucleare de la Cernobîl au fost angajații. În primele patru luni de la producerea exploziei, 28 de muncitori au murit. Printre ei se află și lucrători eroici, care știau că se expun la niveluri mortale de radiații pentru a proteja instalația de alte scurgeri de radiații.
Vântul a bătutu în primele zile dintre sud spre est, așa că o mare parte din radiații au fost purtate spre Belarus. Chiar dacă accidentul era unul de proporții uriașe, autoritățile sovietice au întârziat să comunice lumii exterioare informații despre gravitatea dezastrului. La trei zile după explozii, nivelurile de radiații au stârnit îngrijorare în Suedia. Oamenii de știință de acolo au putut face o localizare exactă a dezastrului nuclear pe baza nivelurilor de radiații și a direcțiilor vântului, forțând autoritățile sovietice să dezvăluie întreaga amploare a crizei, potrivit Națiunilor Unite.
Cancerul de tiroidă, cea mai frecventă afecțiune întâlnită la persoanele expuse radiațiilor
Între anii 1991 și 2015, nu mai puțin de 20.000 de cazuri de cancer tiroidian au fost diagnosticate la pacienți care nu împliniseră 18 ani în 1986, potrivit unui raport UNSCEAR din 2018. Deși este posibil să mai existe cazuri suplimentare de cancer cu care lucrătorii de urgență, persoanele evacuate și rezidenții se pot confrunta de-a lungul vieții lor, rata globală cunoscută a deceselor cauzate de cancer și a altor efecte asupra sănătății direct legate de scurgerea de radiații de la Cernobîl este mai mică decât se temea inițial.
„Majoritatea celor cinci milioane de locuitori care trăiesc în zonele contaminate ... au primit doze foarte mici de radiații comparabile cu nivelurile de fond naturale (0,1 rem pe an). În prezent, dovezile disponibile nu fac o legătură puternică între accident și creșterile de leucemie sau de cancer solid induse de radiații, altele decât cancerul tiroidian”, potrivit unui raport al NRC.
Unii experți sunt de părere că teama nefondată de otrăvirea cu radiații a dus la o suferință mai mare decât dezastrul real. Medicii sovietici și cei din Europa de Est au sfătuit femeile însărcinate să facă avort pentru a evita să nască copii cu malformații congenitale sau alte tulburări, deși nivelul real de expunere la radiații la care au fost supuse aceste femei a fost probabil prea mic pentru a cauza probleme.
În anul 2000, Organizația Națiunilor Unite a publicat un raport privind efectele accidentului de la Cernobîl care era „plin de afirmații nefondate care nu au niciun suport în evaluările științifice”, potrivit președintelui UNSCEAR, încât a fost în cele din urmă respins de majoritatea autorităților.
În urma scurgerii de radiații și natura a avut de suferit. Copacii din pădurile din jurul centralei au fost uciși de nivelurile ridicate de radiații. Această regiune a ajuns să fie cunoscută sub numele de „Pădurea Roșie”, deoarece copacii morți au căpătat o culoare roșcată strălucitoare. În cele din urmă, copacii au fost defrișați cu buldozerul și îngropați în șanțuri, potrivit Laboratorului Național de Cercetare Științifică.
Centrala nucleară de la Cernobîl a continuat să funcționeze după dezastru
Autoritățile au reacționat imediat, iar reactorul a fost sigilat în grabă într-un sarcofag de beton menit să rețină radiațiile rămase. Cu toate acestea, în prezent există dezbateri cu privire la cât de eficient a fost și va continua să fie acest sarcofag în viitor.
La sfârșitul anului 2006, după stabilizarea sarcofagului existent, a început să fie construită o nouă incintă, numită „Noua structură de izolare sigură”. Construcția a fost finalizată în 2017. Ea are o lățime de 257 de metri, o lungime de 162 de metri și o înălțime de 108 metri. Noua structură a fost concepută astfel încât să închidă complet reactorul patru și sarcofagul care îl înconjoară și să ofere siguranță pentru cel puțin următorii 100 de ani.
Sursa foto: Lukas Pernicky | Dreamstime.com
În ciuda tuturor celor petrecute pe 26 aprilie 1986, centrala nucleară de la Cernobîl a continuat să funcționeze pentru a satisface nevoile de energie ale Ucrainei până când ultimul său reactor, reactorul trei, a fost oprit în decembrie 2000. Reactoarele unu și doi au fost oprite la câțiva ani de la producerea dezastrului, în 1991 și 1996. Dezafectarea completă a centralei se preconizează că va avea loc în 2028, potrivit World Nuclear News.
Viața după dezastrul de la Cernobîl
Centrala, orașele fantomă Pripyat și Cernobîl și terenurile din jur alcătuiesc o „zonă de excludere” de 2.600 de kilometri pătrați. Accesul este restricționat pentru aproape toată lumea, cu excepția oamenilor de știință și a oficialilor guvernamentali. În ciuda pericolelor, mai mulți oameni s-au întors în casele lor la scurt timp după dezastru, unii dintre ei împărtășindu-și poveștile marilor publicații. În anul 2011, oficialii din Ucraina au decis să deschidă zona pentru turiștii care doreau să vadă la fața locului urmările dezastrului.
Astăzi, regiunea, inclusiv în zona de excludere, este plină de o varietate de animale sălbatice. Populații de lupi, căprioare, lincși, castori, vulturi, mistreți, elani, urși și alte animale din Cernobîl au fost documentate în pădurile dense care înconjoară acum centrala. Cu toate acestea, se știe că există o serie de efecte ale radiațiilor, cum ar fi copaci atrofiați care cresc în zona cu cea mai mare radiație și animale cu niveluri ridicate de cesiu-137 în organism.
Zona s-a recuperat într-o oarecare măsură, dar este departe de a reveni la normal. Oamenii încep să se reinstaleze, iar turiștii continuă să viziteze centrala. Numărul lor a crescut cu 30% până la 40% datorită unui serial HBO din 2019 bazat pe dezastru.
Catastrofa de la Cernobîl a dus la schimbări semnificative pentru industria nucleară: îngrijorarea cu privire la siguranța reactoarelor a crescut în Europa de Est, precum și în întreaga lume; reactoarele RBMK rămase au fost modificate pentru a reduce riscul în cazul unui alt dezastru; multe programe internaționale, inclusiv Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și Asociația Mondială a Operatorilor Nucleari (WANO) au fost fondate ca urmare directă a Cernobîlului.
Ce informații circulau în România după dezastrul de la Cernobîl
România este vecină cu țara unde s-a produs cel mai mare dezastru nuclear din toate timpurile, între noi și locul exploziilor fiind aproximativ 450 de kilometri. În 1986 eram un stat comunist, așa că informațiile circulau destul de greu. Din acest motiv, în primele zile nu s-a știut nimic cu privire la exploziile de la Cernobîl. Norul radioactiv a ajuns și pe teritoriu țării noastre.
Televiziunea Română a primit vestea prin agenția France Presse și printr-un comunicat de la un Institut din Suedia. Cu toate acestea, nu a fost dat nimic pe post pentru că partidul nu a ordonat să se facă asta. Informația a fost răspândită prin Radio Europa Liberă. La noi în țară, nivelul de radiații a fost măsurat pe 28 aprilie, la două zile după tragedie. Timp de o lună au măsurat continuu radioactivitatea aerului, a râurilor din zona Măgurele și a precipitațiilor.
Informația a fost comunicată în mod oficial pe 19 aprilie. Oficialii ruși nu comunicau informații, așa că Ministerul Apărării a apelat la spionaj. Au interceptat convorbiri ale armatei, poliției și celelalte organe de securitate din alte țări și au aflat despre norul radioactiv și cantitățile mari de izotopi de Cesiu 137 și Iod 131.
Pe 1 mai, Nicolae Ceaușescu a zis la începutul ședinței Comitetului Central al Partidului Comunist Român, convocat la prima oră, că situația a devenit gravă: „În noaptea asta (30 aprilie spre 1 mai – n.r.) s-a creat o situație proastă pentru țara noastră. Prin schimbarea direcției vântului, au crescut mult, în diferite zone, radiațiile.”
Abia atunci au fost luate în serios evenimentele din țara vecină. Au început să fie emise avertismente cu privire la consumul de apă și alimente, dar și măsurarea radioactivității în mai multe orașe. Prima ideea pentru siguranța populației a fost aceea de a administra Lugol populației. Aceasta ar fi trebuit să blocheze tiroida din a absorbi iodul radioactiv.
Războiul din Ucraina a stârnit îngrijorare cu privire la creșterea radiațiilor
Pe 24 februarie 2022, atunci când Rusia a invadat Ucraina, au fost stârnite au temeri cu privire la creșterea nivelului de radiații. Trupele rusești au capturat centrala nucleară de la Cernobîl, luând ostatici angajații acesteia. A doua zi, după lupte grele după în regiune, au fost detectate niveluri crescute de radiații la centrala nucleară, potrivit oficialilor ucraineni și datelor online ale sistemului automat de monitorizare a radiațiilor din zona de excludere de la Cernobîl.
Radiațiile gamma, un tip de radiație electromagnetică de înaltă energie, au crescut de 20 de ori peste nivelurile obișnuite în mai multe puncte de inspecție. Acest fenomen s-a datorat prafului radioactiv aruncat în aer din cauza perturbărilor din apropiere cauzate de echipamentele de război și de lupte.
„Dacă este vorba de o resuspensie a prafului, în general este vorba de materiale care nu erau atât de mobile, altfel ar fi fost spulberate. Așa că este vorba probabil de particule mai grele de sol care nu se dispersează foarte departe”, a declarat Edwin Lyman, director pentru siguranța energiei nucleare la Union of Concerned Scientists, pentru Live Science.
Cu toate acestea, chiar și cu acest vârf de radiații, „ratele de doză pe care le găsesc nu sunt cu mult mai mari decât ratele obișnuite de doză în acea zonă, care, trebuie să recunoaștem, sunt probabil de aproximativ o sută de ori mai mari decât doza de fond de oriunde altundeva în lume”, a precizat Lyman. Acesta a menționat faptul că, dacă soldații nu petrec mult timp în acea zonă, radiațiile nu vor avea un efect semnificativ asupra sănătății lor.
La 9 martie, compania energetică de stat din Ucraina a anunțat că centrala nucleară de la Cernobîl și toate instalațiile din zona de excludere au fost complet deconectate și au rămas fără electricitate. Acest lucru i-a determinat pe oficialii ucraineni să își exprime îngrijorarea că materialul nuclear uzat, păstrat în bazinele de răcire ale centralei, s-ar putea încălzi și evapora în imediata vecinătate. Experții în energie nucleară au susținut că cele aproximativ 20.000 de unități de combustibil nuclear uzat ale centralei, care au o vechime de 22 de ani, sunt destul de reci și că un eveniment de acest fel ar fi foarte puțin probabil.
Oficialii ucraineni au anunțat că, în timpul ocupației rusești, soldații au furat material radioactiv și izotopi dintr-un laborator de monitorizare a radiațiilor din apropierea centralei nucleare. Deoarece nu conține plutoniu sau uraniu, materialul furat nu poate fi folosit pentru fabricarea de arme nucleare, dar ar putea fi utilizat pentru crearea unei bombe periculoase, deși acest risc este de asemenea scăzut, a relatat anterior Live Science.