În funcție de solicitare, cel puțin 17 și cel mult 20 de deputați au votat pentru solicitările DNA, din cei 22 de parlamentari prezenți la ședință. Udrea a venit la ședința Comisiei Juridice și a anunțat că vrea ca solicitările de urmărire penală să fie acceptate, dar a susținut că propunerile de arestare i se par „excesive și excepționale”.

„Trei cereri în două ore”

„Într-o singură zi, în doar două ore s-au emis trei cereri de arestare preventivă pe numele meu. Este un caz nemaiîntâlnit, cu atât mai mult cu cât nici în Gala Bute, nici în cazul celor două denunţuri pentru care s-a făcut cerere de arestare preventivă, nu am fost nici măcar întrebată de procurori care este punctul meu de vedere referitor la acuzaţiile care mi se aduc. În Gala Bute, un dosar în care se dau declaraţii de trei ani, nu am fost niciodată chemată să dau vreo explicaţie. S-a cerut direct arestarea mea”, a explicat fostul președinte al PMP. Plenul Camerei Deputaților va lua, astăzi, o decizie în cele cinci solicitări pe numele Udrea – trei cereri de arestare și două de urmărire penală. Dacă deputații vor confirma deciziile Comisiei Juridice, procurorii DNA vor putea cere judecătorilor arestarea Elenei Udrea.

Te-ar putea interesa și: