Cererea făcută de DNA s-a lovit de refuz la Curtea Supremă. Decizia luată de magistrați într-un dosar de proporții

Sursa: EVZ

Solicitarea pe care au făcut-o procurorii DNA, într-un dosar ce îl vizează pe fostul primat din Târgu Mureș, Dorin Florea, s-a lovit de refuzul Curții Supreme. Ce au hotărât magistrații de la ÎCCJ.

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) au decis, marți, 15 martie, să respingă, ca nefondată, cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Târgu Mureş privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 3287/102/2017 al Curții de Apel Târgu Mureş. Soluția este fără cale de atac.

Ce se judecă în dosarul care se află pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș

În dosarul 3287/102/2017, aflat pe rolul Curții de Apel Tg Mureș, se judecă apelul formulat după ce cei 3 inculpați din dosar – fostul primar Dorin Florea, fostul viceprimar Sergiu Claudiu Maior şi fostul secretar al municipiului Tg Mureș, Andrei Mureşan – au fost achitaţi în septembrie 2021 de Tribunalul Mureş de acuzaţiile de uzurparea funcţiei şi complicitate la uzurpare a funcţiei în formă continuată, pe motiv că „fapta nu este prevăzută de legea penală”. Ei fuseseră trimiși în judecată de procurorii DNA în septembrie 2017, după cum anunță justnews.ro.

Conform rechizitoriului, inculpatul Maior Sergiu Claudiu, în calitate de consilier al primarului municipiului Tîrgu Mureș, în perioada 9 martie 2016 – 29 iunie 2017, a îndeplinit acte – semnarea a 9.198 ordine de plată emise de Municipiul Tîrgu Mureș – ce nu intrau în atribuțiile sale legale de serviciu, fiindu-i interzise de lege.

Interdicția a rezultat din incompatibilitatea stabilită de Agenția Națională de Integritate (ANI) și confirmată de instanță prin decizie definitivă la data de 1 martie 2016. Această împrejurare a avut ca efect pierderea, de către Maior Sergiu Claudiu, a dreptului de a ocupa o funcție sau o demnitate publică în următorii 3 ani.

Exercitarea prerogativelor de putere publică

În vederea eludării interdicțiilor prevăzute de lege, după ce a demisionat din funcțiile de viceprimar și de consilier local, Maior Sergiu Claudiu a fost numit de primarul Florea Dorin în postul de consilier al primarului pentru a îndeplini în continuare prerogativele de putere publică ce i-au fost interzise de lege. Printre atribuțiile primite figura și aceea de a semna ordinele de plată, atribuție pe care Maior Sergiu Claudiu o îndeplinise și în calitate de viceprimar.

Concret, în calitate de primar al municipiului Tîrgu Mureș, Florea Dorin a emis două dispoziții prin care, cu nerespectarea Legii nr. 176/2010, i-a creat lui Maior Sergiu Claudiu cadrul necesar să efectueze acte ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică, cu toate că se afla sub interdicția anterior menționată.

În același context, inculpatul Mureșan Andrei, în calitate de secretar al Municipiului Tîrgu Mureș, a avizat pentru legalitate și a semnat cele două dispoziții emise de edil. Prin aceste demersuri, inculpații au vătămat interesul UAT Mun. Tîrgu Mureș și pe cel al cetățenilor ca funcțiile și demnitățile publice să fie exercitate în condiții de imparțialitate, integritate și transparență și să nu poată fi ocupate de persoanele decăzute din dreptul de a le mai ocupa.

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât marți, 15 martie, să respingă, ca nefondată, cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Târgu Mureş privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 3287/102/2017 al Curții de Apel Târgu Mureş. Soluția este fără cale de atac.

În dosarul 3287/102/2017, aflat pe rolul Curții de Apel Tg Mureș, se judecă apelul formulat după ce cei 3 inculpați din dosar – fostul primar Dorin Florea, fostul viceprimar Sergiu Claudiu Maior şi fostul secretar al municipiului Tg Mureș, Andrei Mureşan – au fost achitaţi în septembrie 2021 de Tribunalul Mureş de acuzaţiile de uzurparea funcţiei şi complicitate la uzurpare a funcţiei în formă continuată, pe motiv că „fapta nu este prevăzută de legea penală”. Ei fuseseră trimiși în judecată de procurorii DNA în septembrie 2017.

Acuzațiile formulate de procurorii DNA

Potrivit rechizitoriului, inculpatul Maior Sergiu Claudiu, în calitate de consilier al primarului municipiului Tîrgu Mureș, în perioada 9 martie 2016 – 29 iunie 2017, a îndeplinit acte – semnarea a 9.198 ordine de plată emise de Municipiul Tîrgu Mureș – ce nu intrau în atribuțiile sale legale de serviciu, fiindu-i interzise de lege. Interdicția a rezultat din incompatibilitatea stabilită de Agenția Națională de Integritate (ANI) și confirmată de instanță prin decizie definitivă la data de 1 martie 2016.

Această împrejurare a avut ca efect pierderea, de către Maior Sergiu Claudiu, a dreptului de a ocupa o funcție sau o demnitate publică în următorii 3 ani. În vederea eludării interdicțiilor prevăzute de lege, după ce a demisionat din funcțiile de viceprimar și de consilier local, Maior Sergiu Claudiu a fost numit de primarul Florea Dorin în postul de consilier al primarului pentru a îndeplini în continuare prerogativele de putere publică ce i-au fost interzise de lege.

Printre atribuțiile primite figura și aceea de a semna ordinele de plată, atribuție pe care Maior Sergiu Claudiu o îndeplinise și în calitate de viceprimar. Concret, în calitate de primar al municipiului Tîrgu Mureș, Florea Dorin a emis două dispoziții prin care, cu nerespectarea Legii nr. 176/2010, i-a creat lui Maior Sergiu Claudiu cadrul necesar să efectueze acte ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică, cu toate că se afla sub interdicția anterior menționată.

În același context, inculpatul Mureșan Andrei, în calitate de secretar al Municipiului Tîrgu Mureș, a avizat pentru legalitate și a semnat cele două dispoziții emise de edil. Prin aceste demersuri, inculpații au vătămat interesul UAT Mun. Tîrgu Mureș și pe cel al cetățenilor ca funcțiile și demnitățile publice să fie exercitate în condiții de imparțialitate, integritate și transparență și să nu poată fi ocupate de persoanele decăzute din dreptul de a le mai ocupa.

A fost achitat în alte două dosare

După cum menționează Agerpres, Curtea de Apel Târgu Mureş l-a achitat în noiembrie 2021 pe fostul primar din Târgu Mureş, Dorin Florea, într-un dosar în care era acuzat de Direcţia Naţională Anticorupţie de atribuirea „cu încălcarea legii” a unui teren cu o suprafaţă de 20.400 metri pătraţi către o asociaţie sportivă. Alături de fostul primar Dorin Florea, în dosar a fost achitat, pe motiv că „fapta nu există”, şi fostul secretar al municipiului Târgu Mureş, Maria Cioban, care fusese acuzată de asemenea de comiterea infracţiunii de “participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu”.

În iulie 2021, fostul primar Dorin Florea a fost achitat, alături de alți 8 inculpați, de Tribunalul Harghita în dosarul finanţării echipei de fotbal locale Asociaţia Sportivă „Fotbal Club ASA 2013”, de acuzaţia comiterii infracţiunii de „abuz în serviciu”, pe motiv că „fapta nu este prevăzută de legea penală”.