Cele două ajutoare au grijă să menţină lămpile aprinse, reumplând cu ulei pe cele care au nevoie şi reaprinzând pe cele stinse, întrucât credinţa e că demonii şi spiritele rele, ce se strâng în jur, vor încerca să stingă luminile şi, dacă reuşesc, rup cercul magic, iar toţi cei care se găsesc înăuntru, cu excepţia ţapului, vor intra direct în infern.
După aprinderea lămpilor, fata introduce ţapul în centrul triunghiurilor unde-l priponește şi-l unge peste tot cu un amestec de sânge de liliac, asafoetidă, diverse flori uscate şi miere.
Când e bine uns, fecioara îl acoperă cu o pânză albă.
Savanţii cântă invocații și evocaţii latine, făcând gesturile prescrise. Fata privește cu atenție luna şi animalul. Imediat ce astrul se întunecă într-un anume mod, ea trebuie să tragă pânza de pe animal.
Şi atunci, lângă ţap, va apărea diavolul, sub forma unui tânăr de o excepţională frumusețe…
Cum minunea nu s-a întâmplat, savanții au răsuflat ușurați, mai ales că nu aveau și un Plan B…
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric
Recomandările noastre
