CEO Kaspersky anunţă unde vor fi CELE MAI PERICULOASE atacuri informatice

CEO Kaspersky anunţă unde vor fi CELE MAI PERICULOASE atacuri informatice

Statele lumii, printre care şi România, au nevoie acută de programe de educaţie în securitate cibernetică aplicate în mediul şcolar, universitar şi, nu în ultimul rând, pe segmentul întreprinderilor mici, atrage atenţia Eugene Kaspersky, şeful Kaspersky Lab, într-un interviu acordat Agerpres.

Prezent pentru a cincea oară la Bucureşti, de data aceasta cu ocazia Conferinţei Internaţionale "Noile provocări globale de securitate cibernetică", Eugene Kaspersky (născut Evgheni Valentinovici Kaspersky), executivul uneia dintre cele mai importante companii producătoare de soluţii de securitate, a susţinut ideea că, pe viitor, cele mai periculoase atacuri informatice se vor îndrepta către sectorul financiar şi cel al infrastructurilor fizice (reţele de energie electrică etc.). 

Agerpres: Ce părere aveţi despre piaţa din România, din punct de vedere al securităţii cibernetice? Este România o piaţă bună din acest punct de vedere sau mai degrabă interesantă pe partea dezvoltării de ameninţări de acest fel?  Eugene Kaspersky: Securitatea cibernetică este foarte importantă pentru fiecare naţiune. Trăim cu toţii în acelaşi spaţiu cibernetic, dar care are noi frontiere. Asta ce înseamnă? Că tot ceea ce se întâmplă într-un anumit loc este important şi pentru România, iar ceea ce se întâmplă în România poate fi periculos pentru restul lumii. Din acest motiv, atunci când călătoresc încerc să ţin legătura cu mulţi oameni, cu multe companii de securitate IT şi agenţii guvernamentale specializate în cyber-police. 

Agerpres: Care sunt cele mai periculoase atacuri de tip informatic, detectate la ora actuală, şi ce trebuie să facem pentru le evita?  Eugene Kaspersky: Cele mai periculoase atacuri informatice eu le împart în două categorii. Prima categorie ar fi cea a atacurilor informatice de tip criminal şi care se petrec în sectorul financiar-bancar şi unde sunt furate sume mari de bani. A doua categorie la care mă gândesc se referă la atacurile asupra infrastructurii. Numai anul trecut, de exemplu, am avut un caz în Ucraina, asupra reţelei de energie electrică. Am asistat la un “blackout” produs de către infractorii cibernetici. Mai avem atacurile asupra sistemului informatic al spitalelor, unul dintre cele mai periculoase tipuri de atacuri. Practic, la ora actuală, cele mai periculoase scenarii care ar putea afecta o ţară din punct de vedere informatic vizează sectorul financiar şi infrastructura fizică sau telecomunicaţiile. Mă tem că, în viitor, vom vedea şi mai multe atacuri. 

Citiţi interviul complet pe site-ul Agerpres.