Centru de medicină nucleară de 4,5 milioane de euro, la Spitalul Militar

Centru de medicină nucleară de 4,5 milioane de euro, la Spitalul Militar

La Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, în prezenţa ministrului Apărării, Mihai Fifor, a fost inaugurat centrul integrat de medicină nucleară în depistarea afecţiunilor oncologice, cardiovasculare şi neurologice, la care vor avea acces toţi pacienţii asiguraţi. Până în iunie va fi terminat și Centrul de Stroke.

La Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” a fost inaugurat, miercuri, centrul integrat de medicină nucleară în depistarea afecţiunilor oncologice, cardiovasculare şi neurologice.

„Ce avem aici, în acest centru, reprezintă dotarea cea mai performantă la nivel european într-un astfel de spital", a declarat Mihai-Viorel Fifor, ministrul Apărării, precizând că valoarea proiectului este de aproximativ 4,5 milioane de euro, investiţie a MApN şi a Spitalului Militar.

El a arătat că Spitalul Militar Central este unul de rol 4, care poate trata și militari din ţările aliate României.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ne dorim ca în parteneriatul pe care îl avem şi cu SUA, dar şi ca ţară membră NATO să putem să deservim, dacă va fi nevoie, nevoile aliate pentru medicină militară. (...) Spitalul este un spital de rol 4, asta înseamnă că este ultimul tip de spital din lanţul de intervenţie medicală în cazul în care este necesar acest lucru. Spitalul Militar Central este unul dintre cele mai performante din ţară, atât ca echipă medicală, cât şi ca dotare, ca investiţii. (...) Investiţiile pe care le vom derula în perioada imediat următoare nu vor face nimic altceva decât să ridice standardul pentru a putea deservi nu doar pacienţii din sistemul medical militar, dar orice pacient care se află în suferinţă şi doreşte servicii de calitate", a spus ministrul Apărării, citat de Agerpres.

Fifor a mai arătat că ministerul pregăteşte un memorandum prin care solicită deblocarea de posturi pentru Armata Română, din care 250 de medici vor fi pentru Spitalul Militar Central pe diverse specialităţi.

Centrul integrat de medicină nucleară are două aparate importante, respectiv SPECT-CT şi PET-CT.

Comandantul Spitalului Militar, Florentina Ioniţă Radu, a explicat, la rândul ei, că investigaţiile SPECT-CT sunt deja cuprinse în contractul-cadru cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

În ceea ce priveşte investigaţiile izotopice SPECT-CT, sunt deja în contractul-cadru (...), am obţinut toate avizele. Am obţinut în cel mai scurt timp avizele de la DSP şi de la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, ceea ce este un lucru absolut deosebit. SPECT-CT este funcţional de mâine, investigaţiile izotopice sunt decontate de către Casă şi se adresează tuturor pacienţilor, care se pot programa la un număr care va fi afişat pe site (n.r. - site-ul spitalului). În ceea ce priveşte PET-CT-ul, adică depistarea afecţiunilor oncologice, în măsura în care Casa de Asigurări de Sănătate ne va include în program, ca aceste investigaţii să fie gratuite prin programul naţional al Casei. Centrul integrat este foarte important, pentru că întruneşte două capabilităţi: capabilitatea de investigaţie imagistică, adică de scintigrafie, dar care adaugă această tomografie computerizată, adică o imagine 3D, deci o acurateţe extraordinară a diagnosticului. Şi în acelaşi timp, avem şi această componentă de PET-CT, care este cea mai capabilă în acest moment”, a explicat comandantul.

Acest timp de imagistică poate fi folosit în investigarea unei game largi de afecţiuni ale sistemului endocrin - tiroidă, paratiroidă, ale sistemului renal sau ale sistemului cardiovascular etc.

Zilnic, 15 pacienţi vor putea fi investigaţi cu PET-CT şi 30 cu SPECT-CT.

„Asta până când vom primi aprobare de la Casă, şi dacă adresabilitatea este crescută, bineînţeles că vom creşte numărul pacienţilor, dar o să o luăm pas cu pas. În ceea ce priveşte SPECT-CT, teoretic pot să fie - având în vedere că se lucrează şase ore, că avem substanţă radioactivă - până la 30 de pacienţi” a mai spus Florentina Ioniţă Radu.

În centrului lucrează, deocamdată, trei medici de medicină nucleară, doi de radiologie-imagistică medicală, un fizician medical, patru asistente la care se adaugă personalul tehnic.

De asemenea, în Spitalul Militar se pot face și servicii medicale la cerere, a anunțat comandantul unității sanitare.

Avem dreptul, conform aprobării domnului ministru şi conform aprobării Casei Naţionale, se pot face şi la cerere. Noi o să facem astfel încât investigaţia PET-CT să fie exact la preţul decontat de către CNAS, adică mult mai ieftin decât la privat”, a afirmat medicul Florentina Ioniţă Radu.

De asemenea, la Spitalul Militar va fi pus la punct, până în iunie cel târziu, Centrul de Stroke.

Centrul de stroke - avem două componente: componenta de imagistică - respectiv un angiograf dedicat care este în fază finală de achiziţie. Vreau să vă spun că au fost contestaţii. De trei luni biroul nostru se străduieşte să facă faţă contestaţiilor, dar aceasta este Legea achiziţiilor din România şi trăim cu ea. Partea de neurologie, deci partea de instruirea medicilor este pe final, în sensul în care toţi medicii din secţia de neurologie au făcut cursuri speciale dedicate pentru stroke. Noi sperăm ca poate în luna iunie cel târziu să putem demara cu acest proiect - proiectul de stroke", a susţinut comandantul spitalului.