Celebrul actor, găsit mort în casă. Se întâlnise cu două femei de pe Tinder

Celebrul actor, găsit mort în casă. Se întâlnise cu două femei de pe Tinder Sursa Foto: Arhiva EVZ

Un actor din Chile a fost găsit mort într-un apartament. Conform primelor informații legate de caz, locuința era închiriată prin platforma Airbnb. În locuința respectivă, actorul se întâlnise cu două femei de pe Tinder.

Actor din Chile, găsit mort

Alex Araya a mers în Medellín la începutul lunii iunie. Câteva zile mai târziu, acesta s-a întâlnit cu două femei misterioase. Bărbatul de 42 de ani le-ar fi întâlnit pe cele două prin intermediul unei aplicații matrimoniale.

Actor, Alex Araya

Sursa foto: Platforma X

Ulterior, acesta a fost găsit mort în apartamentul pe care îl închiriase prin platforma Airbnb. Eduardo Araya, fratele victimei, susține că acesta ar fi fost jefuit de cele două persoane, notează Daily Mail.

I-au furat telefonul mobil și cardurile de credit

Cunoscutul actor a fost văzut intrând cu cele două suspecte în apartamentul respectiv. Două ore mai târziu, acestea ar fi părăsit incinta, în timp ce familia lui Alex Araya nu a mai reușit să ia legătura cu acesta.

Ne puteți urmări și pe Google News

Bărbatul a fost găsit mort de personalul care făcea curățenie în apartamentul închiriat în regim hotelier. Acesta a fost găsit fără suflare, cu fața în jos, iar din geanta sa lipseau telefonul mobil și cardurile de credit.

Un actor din Chile, găsit mort într-un apartament închiriat. Două femei, căutate de Poliție

Conform declarațiilor făcute de fratele actorului cele două femei ar fi folosit cardurile acestuia pentru a achita cursele Uber. Mai mult, acestea ar fi făcut mai multe plăți într-un magazin de bijuterii. Eduardo susține că cele două femei fac parte dintr-o rețea organizată.

„Sunt mai mulți oameni implicați. Ele fac parte dintr-un grup care este dedicat să facă astfel de lucruri”, a spus fratele victimei.

Pe trupul neînsuflețit al lui Alex Araya, autoritățile nu au găsit semne de violență. Din acest motiv, familia victimei susține că femeile l-ar fi dat un drog extrem de puternic.

Revista presei