Cele mai bune rețete de dulceață pentru toamana aceasta. Nu trebuie să le ratezi
- Mihaela Dan
- 25 octombrie 2021, 15:58
Toamna este anotimpul preferat al gospodarilor și gospodinelor. Primele zile calde de toamnă vin la pachet cu cele mai zemoase, delicioase și savuroase fructe și legume peste care vara ți-a pus amprenta.
Murăturile, gemurile, dulceața sau compoturile ocupă un loc de cinste în cămara fiecărui român. Pentru că ne dorim să valorificați la maxim roadele pe care le-ați cules sau le veți culege, vă propunem trei rețete incredibile de gem și dulceață pe care sperăm că le veți prepara mereu.
Gem de pepene galben și caise
Ingrediente: 800 gr pepene galben (cântărit fără coajă și fără sâmburi), 500 gr caise (cântărite fără sâmburi), 500 gr zahăr, zeamă de la 1/2 lămâie;
Preparare
Pepenele se spală și se taie în două. Se scot sâmburii din mijloc, apoi se curăță de coajă și se taie cubulețe. Caisele se spală, se taie pe din două și se scot sâmburii. Se pun fructele în blender circa 20-30 sec. până se fac pastă.
Se toarnă pastă de pepene și de caise într-un vas, se adaugă zahărul și zeama de lămâie și se amestecă. Se pun pe foc și se lasă la fiert timp de aprox. 50 min. Când începe să fiarbă, se îndepărtează spuma formată. Se toarnă gemul obținut în borcane sterilizate, se fixează bine capacul și punem borcanele într-o pătură până a două zi, pentru a se răci treptat.
Dulceață de coji de pepene roșu
Ingrediente: 1 kg de coji de pepene cântărite după ce au fost fierte în apă cu oțet, 1 kg de zahăr, 1/2 l de apă, zeamă de lămâie 50 ml, vanilie;
Preparare
De la pepeni se întrebuințează partea albă de la coajă (care poate fi oricât de groasă) împreună cu o porțiune foarte subțire de miez roșu 2-3 mm; coaja verde se îndepărtează.
Partea albă se taie în felii cu lățimea de 3-4 cm, apoi se taie pe grosime (transversal) în felioare de 1 cm lățime. Este preferat să se taie cu cuțitul riglat că să fie cât mai aspectuoase; în acest caz felioarele vor fii mai late de circa 2 cm. Pentru 1 kg și jumătate de coji fasonate se pun la fiert 2 l de apă cu 300 ml de oțet de 9 grade. Când apa clocotește, se adaugă cojile și se lasă să fiarbă în clocot circa 1 ora sau mai mult, până când acestea capătă un aspect sticlos, transparent. După aceea, se pun în strecurătoare, se limpezesc bine la un jet de apă, se scurg, chiar se presează puțin cu mâna în strecurătoare, apoi se cântăresc. Greutatea cojilor va fi egală cu greutatea zahărului adăugat.
Zahărul (1 kg) se dizolvă în 1/2 l de apă și când siropul da în clocot, se pun cojile de pepene, zeama de lămâie și vanilia. Se fierb până se leagă siropul. Nu trebuie să se lege prea mult deoarece va îngălbeni și va avea gust de caramel. Se pune în borcane și se lasă la răcit.
Dulceață de dovleac cu citrice și stafide
Ingrediente: 2 kg miez de dovleac, 2 kg zahăr, 1 portocală, 1 grepfruit, 2 lămâi, 6 plicuri de zahăr vanilat, 2 pahare de apă (cam 400-450 ml), 2-3 linguri de stafide;
Preparare
Stafidele se înmoaie în apă. Miezul de dovleac se răzuiește pe răzătoarea cu găuri mari, se pune la fiert la foc domol cu 2 pahare de apă, se fierbe până se înmoaie, se pasează cu un mixer vertical obținând-se o pastă. Între timp, citricele se storc, iar în zeama rezultată se adaugă stafidele scurse de apă, vanilia, zahărul tos și se fierbe până se leagă ca un sirop. Se adaugă pireul de dovleac și se continuă fierberea la foc domol, amestecând mereu cu o lingură de lemn până când dulceața are consistența dorită. După ce a fiert, dulceața se pune în borcane spălate, sterilizate în cuptor, se închid cu capace cu filet sau se leagă celofan dublu. Borcanele se pun la uscat până ziua următoare când depozităm dulceața în cămară.