Cele mai bogate vedete din lume. Clasamentul, dominat de actorii de la Hollywood

Cele mai bogate vedete din lume. Clasamentul, dominat de actorii de la HollywoodVedetă pe covorul roșu. Sursa foto: Dreamstime.com

Revista americană Forbes a publicat lista celor mai bogate vedete din lume în 2025. Clasamentul este dominat, și în acest an, de staruri de la Hollywood și personalități din lumea sportului.

Cele mai bogate vedete în 2025

Artiștii ocupă pozițiile de top în lista publicată de Forbes. Conform Indian Express, persoanele incluse în clasamentul World Celebrity Billionaires 2025 dețin o avere totală de 39 de miliarde de dolari.

Revista americană a numit 18 vedete miliardare în 2025, cu o avere netă combinată de 39 de miliarde de dolari. Aceasta reprezintă o creștere de 31 de miliarde față de anul precedent. Printre persoanele incluse se numără Jerry Seinfeld, Arnold Schwarzenegger, Vincent McMahon și Bruce Springsteen.

Steven Spielberg ocupă prima poziție

În 2025, Steven Spielberg a devenit cea mai bogată celebritate la nivel mondial, cu o avere netă estimată la 5,3 miliarde de dolari. El l-a depășit astfel pe George Lucas, potrivit celei mai recente liste a miliardarilor publicate de Forbes.

În acest an, industria sportului a înregistrat creșteri semnificative ale salariilor și contractelor de promovare. Aceste evoluții au făcut ca sportivi renumiți, precum legendele NBA Michael Jordan și LeBron James, să fie incluși în listă.

Michael Jordan

Sursa foto: NBA.com/ Michael Jordan

Cele mai bogate celebrități ale anului 2025 sunt:

  • Steven Spielberg, cu o avere estimată la 5,3 miliarde de dolari,
  • George Lucas (5,1 miliarde);
  • Michael Jordan (3,5 miliarde);
  • Oprah Winfrey (3 miliarde);
  • Vincent McMahon (3 miliarde);
  • Jay-Z (2,5 miliarde);
  • Kim Kardashian (1,7 miliarde);
  • Peter Jackson (1,7 miliarde);
  • Taylor Swift (1,6 miliarde);
  • Magic Johnson (1,5 miliarde).

Averile, impresionante dar nu cele mai mari

Deși averile vedetelor sunt impresionante, ele nu se numără printre cele mai mari din lume. De exemplu, Steven Spielberg, cea mai bogată celebritate, ocupă doar poziția 78 în clasamentul Forbes al celor mai bogați oameni.

De asemenea, menționăm că neo-zeelandezul Peter Jackson este singura celebritate din afara Statelor Unite care se regăsește în top 10.

Forbes a realizat lista concentrându-se pe persoanele care au devenit faimoase înainte să devină extrem de bogate. Această definiție favorizează mai ales artiștii și sportivii, nu oamenii de afaceri, potrivit sursei citate.

Ne puteți urmări și pe Google News