Evenimentul Zilei > Actualitate > Cel mai mare SELFIE din lume: Un adolescent a adunat 2.530 de persoane în aceeaşi fotografie. Ce pot face oamenii pentru un „autoportret” | GALERIE FOTO și VIDEO
Cel mai mare SELFIE din lume: Un adolescent a adunat 2.530 de persoane în aceeaşi fotografie. Ce pot face oamenii pentru un „autoportret” | GALERIE FOTO și VIDEO

Cel mai mare SELFIE din lume: Un adolescent a adunat 2.530 de persoane în aceeaşi fotografie. Ce pot face oamenii pentru un „autoportret” | GALERIE FOTO și VIDEO

Un băiat de 16 ani, din Nisa, a stabilit noul record mondial la cel mai mare selfie realizat vreodată, strângând 2.530 de persoane în aceeaşi fotografie.

Tom Bittmann a reușit să dubleze numărul oamenilor care apăreau în recordul precedent, deţinut de Microsoft şi Coca-Cola, care adunaseră 1.151 de oameni într-o imagine, în Bangladesh, relatează Agerpres, citând lalibre.be.

Performanţa a fost realizată la Nisa, într-un teatru în aer liber, unde a avut loc marţi seară un spectacol electro, iar recordul a fost omologat pe baza biletelor de intrare. Selfie-ul a fost făcut de adolescent de pe scenă, cu un smartphone instalat pe un braţ telescopic, acţiunea lui fiind facilitată de arhitectura deosebită a locului, identică cu cea a teatrelor romane.

Tom Bittmann a creat în ianuarie o aplicaţie gratuită destinată selfie-urilor, numită "Wall of selfies", care permite utilizatorilor să facă selfie-uri şi să le posteze la diferite categorii propuse de editor. Prin recordul mondial stabilit la Nisa, tânărul încearcă să se facă cunoscut investitorilor pentru a-şi putea dezvolta aplicaţia.

Sunt însă situații când un selfie este total nepotrivit. Și totuși pe internet astfel de exemple sunt cu nemiluita. În galeria foto de mai sus sunt doar câteva exemple de selfie-uri inadecvate.