Un gigant de pe piața alimentară din America a plătit o despăgubire uriașă hackerilor care au dat un atac la serverele companiei și au blocat tot procesul.
Procesatorul de carne JBS USA a decis să plătească o răscumpărare în Bitcoin, echivalentă cu suma de 11 milioane de dolari, după un atac cibernetic care a afectat o mare parte dintre operaţiunile pe care le efectuează în America de Nord şi Australia, a anunțat directorul general al companiei, Andre Nogueira.
Hackerii i-au forțat pe cei de la JBS USA să plătească 11 milioane de dolari, echivalentul în Bitcoin
La începutul luni iunie, grupul brazilian JBS USA, cel mai mare furnizor mondial de carne, a informat că a fost nevoit să îşi închidă facilităţile de procesare din Statele Unite ale Americii din cauza unui atac organizat al hackerilor asupra unora dintre servere.
„Aceasta a fost o decizie foarte dificilă de luat pentru compania noastră şi pentru mine personal. Cu toate acestea, am considerat că trebuie luată această decizie pentru a preveni orice riscuri potenţiale la adresa clienţilor noştri”, a afirmat Andre Nogueira, conform tabloidului britanic The Sun.
În spatele atacului cibernetic de la JBS s-ar afla un grup de hackeri din Rușia, ce sunt cunoscuți sub denumirea de REvil (Ransomware Evil; de asemenea cunoscut şi ca Sodinokibi).
Un gigant petrolier a plătit pentru a scăpa de hackeri
În urmă cu o lună, o altă mare companie, Colonial Pipeline, care deţine cea mai importantă reţea de conducte petroliere din SUA, a fost vizată şi ea de un atac cibernetic care a afectat livrările de carburanți timp de mai multe zile în zona de sud-est a Americii.
Așa că reprezentanții companiei au plătit o răscumpărare de 4,4 milioane de dolari, sau 75 de bitcoini, celor care au inițiat acel atac. „Departamentul Justiţiei a localizat şi a recuperat majoritatea răscumpărării pe care Colonial a plătit-o DarkSide luna trecută”, a declarat luni procurorul general adjunct al SUA, Lisa Monaco, într-o conferinţă de presă, referindu-se la reţeaua criminală acuzată că se află la originea acestei operaţiuni de extorcare.