Cel mai înalt oficial militar american a venit de urgență la București. Americanii sunt atenți la instabilitatea politică
- Mihai Soica
- 20 octombrie 2021, 11:13
Șeful de la Pentagon s-a întâlnit deja cu ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, și urmează să fie primit de Klaus Iohannis.
Secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin III, a fost primit, miercuri dimineaţa, la prima oră, de ministrul român al Apărării, generalul de armată în rezervă Nicolae Ciucă. În cursul zilei de miercuri, oficialul american urmează să fie primit de preşedintele Klaus Iohannis.
Pe ordinea de zi, cei doi demnitari vor discuta despre situația de securitate din zona Mării Negre, despre temele reuniunii miniștrilor apărării din statele membre ale NATO, care va avea loc la Bruxelles, precum și despre evoluția relațiilor militare dintre România și SUA, în contextul Parteneriatului Strategic dintre cele două țări, conform unui comunicat al Ministerului român al Apărării.
La finalul întrevederii de la sediul MApN, cei doi miniştri ai Apărării vor susţine declaraţii de presă.
Vizita în România a secretarului american al Apărării face parte dintr-un turneu care a inclus Georgia şi Ucraina, înainte de participarea la reuniunea NATO de la Bruxelles care începe joi, informează Agerpres.
Instabilitatea politică de la București
Dincolo de agenda oficială, secretarul Apărării de la Washington vine în România cu misiunea precisă. Surse militare avizate susțin că discuțiile oficiale vor privi două chestiuni fierbinți pentru Statele Unite.
Prima se referă la tensiunile tot mai mari dintre Rusia și Ucraina. Recent, Rusia a anunțat că suspendă pe termen nedefinit misiunea sa de la Bruxelles, de pe lângă alianţa militară occidentală, precum şi misiunea NATO găzduită de ambasada Belgiei la Moscova. Aceasta din urmă are rolul de a asigura legătura între Alianţa Nord-Atlantică şi Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse.
Între NATO și Rusia au apărut tensiuni tot mai mari, care au culminat cu expulzarea de la sediul NATO a opt oficiali ruși, pe motiv că erau ”ofițeri de informații nedeclarați”.
A dopua chestiune privește chestiuni pur politice, Statele Unite fiind îngrijorate de instabilitatea politică de la București. În urma acestei instabilități, partenerul american crede că partidele naționaliste ar putea câștiga teren, iar la un potențial scrutin electoral să câștiga masiv din voturile românilor. În acest caz, diplomația americană consideră că România ar fi un partener cu care nu se mai poate discuta deschis.