Snowden și Arhitectura Opresiunii. Guvernele se folosesc de pandemie pentru urmărirea populației

Snowden și Arhitectura Opresiunii. Guvernele se folosesc de pandemie pentru urmărirea populației

Edward Snowden, care a lucrat în serviciul de pază și sectorul tehnic al serviciului de spionaj american al CIA și NSA, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la programul de supraveghere care se derulează în mai multe state. Snowden se teme că liderii mondiali vor menţine supravegherea și după terminarea pandemiei.

În cazul în care un smartphone intră în contact strâns cu o persoană probabil infectată cu virusul, utilizatorul primește un mesaj text care îl informează și îi solicită carantină timp de 14 zile. Snowden a fost primul invitat al noului serial „Shelter in Place” care a debutat joi la VICE TV.

Telefonul, folosit ca un fel de brățară electronică de gleznă

Cu toate acestea, carantina nu este neapărat voluntară, în funcție de locul în care trăiţi În unele țări, telefonul a fost folosit ca un fel de brățară electronică de gleznă pentru arest la domiciliu, care informează autoritățile dacă persoana urmărită părăsește locuința din orice motiv.

Aceste aplicații sunt prezentate ca o modalitate de a pune capăt autoizolării din Italia și Marea Britanie și se pare că oficialii vor lua chestiunile în propriile lor mâini.

La prima vedere, poate părea că această strategie ar putea fi utilă în prevenirea răspândirii bolii, dar experţii în domeniul tehnicii se tem că aceste informații vor fi utilizate greșit de către guvernele corupte.