UPDATE. A apărut lista finală a miniștrilor din Guvernul Orban.

 

Propuneri – Membri ai Guvernului

Nr.

crt.

Funcția Prenume / Nume
1. Prim-ministru Ludovic Orban
2. Viceprim-ministru Raluca Turcan
3. Ministrul Finanțelor Publice Vasile-Florin Cîțu
4. Ministrul Afacerilor Interne Marcel Ion Vela
5. Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Lucian Aurescu
6. Ministrul Justiției Marian Cătălin Predoiu
7. Ministrul Apărării Naționale Ionel Nicolae Ciucă
8. Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri Virgil-Daniel Popescu
9. Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor Lucian Nicolae Bode
10. Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Nechita-Adrian Oros
11. Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor Costel Alexe
12. Ministrul Lucrărilor publice, Dezvoltării și Administrației Ion Ștefan
13. Ministrul Fondurilor Europene Ioan Marcel Boloș
14. Ministrul Sănătății Victor Sebastian Costache
15. Ministrul Educației și Cercetării Cristina Monica Anisie
16. Ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu
17. Ministrul Tineretului și Sportului Marian Ionuț Stroe
18. Ministrul Muncii și Protecției Sociale Victoria Violeta Alexandru

 

 ————————————————————————————————————————

Lista lui Orban a fost și este încă un secret mai bine păzit decât Sfântul Graal. De când liderul PNL a fost desemnat premier au circulat zeci de liste cu miniștrii care vor face parte din Cabinetul Orban. Acesta a anunțat că depune astăzi în Parlament râvnita listă pe care nu o cunoșteau cu exactitate nici cei mai apropiați oameni ai premierului desemnat.

De prima listă a lui Orban s-a ales praful. Se pare că strategia liberalilor a fost să testeze opinia publică în legătură cu numele miniștrilor, prin urmare au livrat zilnic câte o variantă. În afară de discuțiile pe care le-a avut cu liderii partidelor pentru a-și asigura votul de învestitură, premierul desemnat a trebuit să se transforme într-un negociator abil în propriul partid și să împace taberele. Nu este niciun secret că mulți dintre foștii pediști cântă pe altă voce, însă au avut pretenții de portofolii.

Singurii siguri

Singurii „bătuți în cuie”, la dorința lui Klaus Iohannis, au fost Bogdan Aurescu la Externe și Nicolae Ciucă la Apărare.

Bogdan Aurescu

De numele lui Bogdan Aurescu, consilier prezidențial, se leagă un mare succes al României: a fost Agentul României pentru Curtea Internaţională de Justiţie în procesul privind Delimitarea Maritimă în Marea Neagră. În 3 februarie 2009, România și-a adăugat la teritoriu 9700 de kilometri datorită lui Aurescu.

Nicolae Ciucă, șeful Statului Major General al Armatei României s-a remarcat în prima misiune NATO a României în Irak (2003). Comandant al trupelor române a reușit să respingă un atac al insurgenților. A fost decorat și a intrat în grațiile comandanților aliaților.

General Nicolae Ciuca

Marii anonimi și propuneri cu cântec

Leoreanu_Laurentiu

La Ministerul de Interne este propus deputatul Laurențiu Leoreanu, fost primar al municipiului Roman. Este o persoană agreată chiar și de colegii din PSD deoarece este un om echilibrat și cu bun simț. Răspunde la telefon la oricine, reflex de pe vremea când a fost primar. Spune că „dacă mă sună cineva, înseamnă că are o nevoie și nădejde în mine”. Tocmai aceste slăbiciuni sunt considerate vulnerabilități pentru acest post care cere mai multă rigiditate decât sentimentalisme. Leoreanu a fost omul de nădejde al Elenei Udrea și un apropiat al baronului Gheorghe Ștefan, zis Pinalti. Propunerea nu este deloc agreată de președintele organizației PNL Neamț, Mugur Cozmanciuc.

Clujeanul Adrian Oros, deputat la al doilea mandat, este favorit pentru portofoliul Agriculturii. S-a remarcat mai mult în avionul care-i aduce pe parlamentarii ardeleni în Capitală deoarece este „un haios”.

Chiar și așa, Oros este în relații reci cu liderii locali ai PNL, inclusiv cu Emil Boc.

Tot din Cluj vine și Sorin Moldovan, propus la Ministerul Tineretului și Sportului. Are 33 de ani și este un deputat foarte activ și implicat. Este inițiator al Legii care reglementează transportul alternativ.

Moldovan Sorin

Propunerea la Educație, Monica Anisie, nu este parlamentar, însă a fost secretar de stat la acest minister pe care l-a dat în judecată. De numele ei se leagă mari decizii controversate, inclusiv decizia de separare a claselor române și maghiare la Colegiul Național Unirea din Târgu Mureș. Asta i-a adus și un drum la DNA, unde a dat declarații de martor.

Monica Anisie

Ieșeanul Costel Alexe, președintele organizației Iași, este binecunoscut în orașul de baștină, dar un ilustru necunoscut lsa nivel național. Alexe este propus la Ministerul Mediului.

Alexe Costel

Pentru Ministerul Fondurilor Europene, PNL nu a găsit un om potrivit în partid, prin urmare apelează la un independent. Este vehiculat numele lui Sorin Maxim, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest.

 

Liviu Brătescu, istoric cercetător la Institutul  A.D Xenopol din Iași și vechi liberal, este propus la Cultură. Prietenia lui cu Ludovic Orban a cântărit foarte greu la această nominalizare.

Liviu Bratescu

La Ministerul Sănătății lucrurile sunt foarte complicate, aici a dictat USR. Inițial a fost propus dr. Horațiu Suciu, o personalitate în domeniu. Dan Barna nu l-a vrut și Orban l-a nominalizat pe Victor Costache, tot chirurg cardiolog, medic la un spital din Sibiu.

Victor Costache, doctor, medic

Vedete mai mici sau mai mari

Pentru celelalte portofolii sunt propuse nume rezonante din PNL.

La Ministerul Economiei este propus Virgil Popescu. Deputatul a ieșit în evidență anul trecut, când a fost dezbătută și votată Legea offshore.

Ministerul Muncii este adjudecat de președinta PNL București, Violeta Alexandru.

Violeta Alexandru

La Justiție este propus Cătălin Predoiu, care a mai deținut acest portofoliu în trei Guverne: Tăriceanu, toate ale lui Boc și Mihai Răzvan Ungureanu.

Ministerul Transporturilor ar putea fi preluat de Lucian Bode.

Bode Lucian

Florin Cîțu a intrat din nou în cărți pentru Ministerul Finanțelor.

Cea mai vocală și combativă liberală, Raluca Turcan, este propusă la Ministerul Dezvoltării.

Toate aceste nume stau sub semnul întrebării. Premierul desemnat ar putea face schimbări și de la intrarea în Palatul Parlamentului până la registratură.

 

Te-ar putea interesa și: